Cutia cu rugăciuni a Elizei

Scurtă rugăciune pentru noi înșine și pentru cei dragi nouă

2012-01-24T02:21:00.001+02:00

Doamne, Tu cunoști pricina îngrijorărilor mele, ia-mă în palma Ta și păzește-mă. Fii cu mine în fiecare clipă și nu mă lăsa să alunec sau să mă poticnesc. Ție îți încredințez viața mea și ființa mea, sufletul meu și tot ce am. Ai grijă de ele și folosește-le după cum vrei Tu.

Ție ți-i încredințez și pe toți cei pe care îi iubesc, ocrotește-i cu mila Ta și nu-l lăsa pe niciunul dintre ei să se piardă. Iartă-ne când greșim iar atunci când rătăcim pe cărări străine, ia-ne de mână și adu-ne cu blândețe acasă.

Îndreaptă răul pe care l-am făcut și folosește rănile noastre spre zidirea și vindecarea noastră și a altora. Rămâi cu noi până la sfârșit și dă sens vieții noastre, pentru ca și noi să rămânem în Tine și să gustăm pacea și biruința deplină în Împărăția Ta.

Amin

Rugăciune pentru călăuzire

2012-01-22T07:32:00.001+02:00

Pe buze îmi tremură gândul ca o lacrimă ce stă să cadă. Și tot ca și ea, odată trimis în lume nu se mai poate întoarce înapoi. Atâtea gânduri bat la poarta vieții... Unele sunt întrebări, altele sunt răspunsuri. Unele sunt rugăciuni, altele sunt ispite. Cum să le recunosc? Cum să știu care sunt de la Tine și care nu?

Doamne, pune Duhul Tău de strajă în inima mea, ca să nu las niciun gând străin să dospească în mine. Dă-mi înțelepciunea să tac atunci când nu am nimic de spus și să vorbesc când vrei Tu să vorbești prin mine.

Tu știi timpurile și soroacele. Ajută-mă să aleg cuvântul potrivit la timpul potrivit. Păzește-mă de gândul fără rod și de vorbirea deșartă. Luminează mintea mea, ca să iau decizia corectă și, odată luată, dă-mi puterea să o duc până la capăt.

Fii cu mine în orice zi și în orice clipă, ca să cunosc plinătatea vieții. Lucrează în mine și prin mine, ca viața mea să capete sens. Călăuzește-mi pașii pe drumul dragostei de Tine și de aproapele meu, ca să împlinesc menirea pentru care m-ai pus pe acest pământ.

Amin

Fereastra spre Dumnezeu

2012-01-21T11:32:00.001+02:00

Ne naștem în lume cu cicatricile unor răni nevindecate. Înainte de a avea rănile, avem cicatricile, care se redeschid la fiecare atingere și devin răni noi. Rănile strămoșilor noștri sângerează în noi și durerea lor strigă din adâncul durerii noastre. Înnebuniți, căutăm vindecare. Sau cel puțin alinare. Căutăm o soluție. Trăim într-o lume care caută soluții, dar în același timp le respinge pe cele găsite deja. Suntem noi mai echipați pentru a înfrunta marile probleme ale vieții decât cei dinaintea noastră? Dacă un om și-a dedicat întreaga viață găsirii unei soluții și a găsit-o, și găsind-o, ne-a lăsat-o nouă moștenire, ce drept avem noi să ne lepădăm de ea, anulând astfel întreg efortul depus de acel om?

Istoria omenirii e un tunel lung și întunecat, prin care oamenii au bâjbâit întotdeauna, zdrobiți sub jugul opresiv al conștiinței răulul și a morții, intoxicați de dorul de lumină, bolnavi de o frumusețe mai presus de lume pe care o intuiau uneori sub masca iluzorie a clipei. Puțini sunt cei care au făcut drumul până la capăt și au descoperit lumina. Iar azi lumina lor se pierde, pentru că mândria din noi ne îndeamnă să străbatem aceleași cărări singuri, sceptici, căutând același lumină, dar fiind mai puțin sensibili la strălucirea ei... Împărtășind dorul de infinit din pieptul strămoșilor, dar nu și puritatea sufletească ce le-a dat puterea de a-l atinge... Trăind aceleași mari adevăruri în noi, dar într-o formă diluată până la ridicol. Și totuși suntem convinși, în aroganța noastră, că putem ajunge mai departe decât ei, că suntem mai bogați, mai înțelepți, mai deschiși la minte. Uităm că deschiderea minții fără deschiderea inimii nu înseamnă nimic iar cunoștința fără înțelepciune ne poate pierde.

Lumea în care trăim ne învață să ne încredem în propriile puteri. Dar învățătura ce din vechime a ajuns până la noi și pentru perpetuarea căreia mulți nu au ezitat să-și dea și viața este aceasta: dacă ne agățăm de noi înșine, nu avem nicio șansă. Cel ce se agață de sine e ca un om flămând care începe să-și devoreze propriul trup sau ca un om însetat care începe să-și bea propriul sânge. Avem nevoie de Dumnezeu și există clipe și situații în viață când numai Dumnezeu ne poate salva. Mulți au depus mărturie în acest sens. Și noi, cu lipsa noastră de experiență, cu dependența noastră de comfort, suferinzi de bolile modernității, preferăm să ne credem pe noi înșine decât să-i credem pe ei. Suntem aroganți, superficiali, lipsiți de viziune și de orizont spiritual. Ne agățăm de forme fără fond și, intoxicați de spiritul vremurilor, ne credem stăpâni absoluți peste tot ce avem. Într-o lume în care 'a avea' a ajuns să însemne mai mult decât 'a fi', privim tot mai rar spre comorile cerului. Ne ridicăm privirea doar ca să sfidăm. Iar când ne ținem ochii plecați, nu o facem din smerenie, ci din plictis și lipsă de perspectivă.

Hristos ne spune să-i iubim pe vrăjmași. Noi nu ne iubim nici pe noi înșine; de fapt, ne tratăm ca pe niște vrăjmași, îmbuibându-ne cu lucruri inutile și privându-ne de ceea ce ar putea să ne salveze. Ne suntem nouă înșine niște falși prieteni. Suntem meschini și zgârciți cu omul lăuntric, tratându-l așa cum societatea de consum ne tratează pe noi: cu o suverană indiferență mascată de 'intenții bune'. Când se aprinde dorul din noi, îl astâmpără cu surogate, îl amăgim cu jumătăți de măsură. Plătim bani grei pe anestetice dar refuzăm leacul gratuit. De ce? Pentru că lumea în care trăim ne învață că nimic nu e gratuit. Și noi suntem destul de naivi să o credem.

Dacă mi s-ar cere să pun un mesaj scurt într-o sticlă pentru generația aceasta și pentru cele ce vor urma, le-aș spune doar atât: lăsați ușa deschisă spre Dumnezeu. Orice se va întâmpla, oriunde veți fi, orice vi se va spune, nu vă închideți pentru totdeauna în voi înșivă și nu lăsați lumea să vă închidă în ea. Dați o șansă luminii și cerului, altfel veți trăi și veți muri într-o cameră strâmtă și întunecoasă. Dați o șansă aerului curat, deschideți larg ferestrele spre Cel ce a pus în voi suflarea vieții. Ce folos că v-ați făcut lacăte, obloane, sisteme de alarmă, asigurări, dacă trăiți într-un sicriu? Ce folos că sunteți feriți de hoții de afară, dacă vă închideți singuri cu lupii dinăuntru? Cine vă va păzi de voi înșivă? Cine vă va asigura împotriva propriului eu? Cine vă va ierta, când vă veți dovedi mai răi decât vrăjmașii voștri? Cine vă va iubi atunci când vă veți uita la voi înșivă și veți constata că nu mai e nimic de iubit?

Rugăciune pentru iertare și reînnoire prin Duhul Sfânt

2012-01-20T03:01:00.001+02:00

Doamne, iartă-mă că m-ai chemat la smerenie, dar am ales calea mândriei. Că mi-ai dat șansa să plâng, dar am ales să mă revolt. Că mi-ai dat șansa să iert, dar am ales să judec. Că m-ai chemat să am milă, dar am ales să lovesc. Că m-ai chemat să am inima curată, dar mi-am tăvălit-o prin noroi. Că mi-ai dat șansa să fac pace, dar am semănat conflict și suferință inutilă. Că însetând pentru dreptate, m-am adăpat la izvoarele minciunii. Că m-am crezut în stare să sufăr prigoniri nedrepte, dar n-am putut îndura nici mustrarea pe care o meritam. Că m-am crezut mai bună decât alții dar la prima poticnire m-am dovedit mai rea decât cei pe care îi numeam răi.

Pentru acestea și pentru toate celelalte păcate ce apasă greu asupra mea mă căiesc din tot sufletul și îți cer iertare. Revarsă asupra mea Duhul Tău cel Sfânt, spre curățire și călăuzire, și cu iubirea Ta transformă inima mea într-o harfă care să vibreze la atingerea mâinii Tale. Fă din mine un om nou, plăcut Ție, și cântă-Ți și prin mine, Doamne, cântarea Ta de biruință.

Amin

Rugăciune pentru curățire și iertare

2012-01-20T02:26:00.002+02:00

Cât de murdară sunt, Doamne, cât de întinat mi-e sufletul de mulțimea păcatelor mele! De câte ori privesc înspre mine mă înfior de abisul negru ce mi se cască înainte. Nu găsesc în ființa mea nimic bun de care să mă agăț, nicio lumină care să-mi lumineze cărarea... Totul e deșertăciune și dezamăgire. Mi-e trupul îmbuibat de mâncăruri și băuturi, dar sufletul gol pe dinăuntru.

Vin înaintea Ta cu sentimentul că nu merit nimic de la Tine, că sunt nevrednică până și de a-mi lăsa gândul să Te atingă. Și atunci când mă rog, o fac ca un om pierdut, ultimul om de pe pământ, un nimeni care a îndrăznit să se creadă cineva, un fiu risipitor ce nu merită nici lăturile rămase de la masa porcilor.

Ce să Te rog, cum să Te rog, când nu sunt vrednică nici să-Ți cer iertare? Cum să-Ți cer să-mi iei durerea, când ea e singura jertfă pe care, în sărăcia mea, Ți-o pot aduce? Și totuși nu fac decât să mă plâng, să mă revolt, să-i rănesc pe cei din jurul meu și să pretind o fericire ce nu mi se cuvine.

Mi-e silă de mizeria din mine și totuși aștept mila Ta. Mă privesc și mă judec cu ură dar sunt flămândă de iertarea Ta. Învață-mă să privesc spre Tine, pentru ca ochii mei să cunoască adevărata frumusețe. Să-mi umplu gândul de Tine, ca să descopăr adevărata înțelepciune. Să-Ți recunosc prezența și să-Ți primesc ajutorul, ca să cunosc adâncurile dragostei Tale.

Numai îndurarea Ta nemăsurată mă poate salva de mine însămi. Numai iubirea Ta nemeritată îmi poate vindeca rănile sângerânde. Cu umilință Te rog, întinde-Ți mâna și atinge-Te de sufletul meu lepros, sau spune doar un cuvânt și voi fi curățită.

Amin

Rugăciune pentru vindecarea sufletului zbuciumat

2012-01-20T02:12:00.001+02:00

Din mocirla sufletească în care mă aflu scapă-mă din nou, Doamne. Din mlaștina păcatului și a deznădejdii ridică-mă. Întinde-Ți mâna și ia povara ce apasă atât de greu pe umerii mei. Vindecă rănile mele sângerânde. Ușurează chinul meu.

Groaza a ajuns până la sufletul meu și nu știu unde să mă mai ascund de ea. Durerea mea mă tulbură și mințile îmi sunt rătăcite. Dă-mi puterea pe care ai dat-o sfinților Tăi, căci cred cu tărie că numai Tu mă poți salva.

Tu, scutul meu, la care alerg întotdeauna, adăpostește-mă încă o dată. Fă încă o minune pentru mine. A câta oară oare? Mereu Ți-am cerut minuni, Doamne, și m-ai ascultat. Am uitat că celui ce i se dă mult i se cere mult și am continuat să-Ți cer fără a putea să mai dau înapoi. Sunt datoare vândută. Iartă-mă încă o dată de datoria mea și dă-mi puterea să o iau de la capăt.

Mi-e sete și mi-e foame de Tine, de dragostea Ta... De pacea pe care numai Tu o poți da. Nu mă lipsi de această pace. Durerea mea e mare și teama de noi dureri e și mai mare. Dar Tu ești mai mare și ca teama, și ca durerea mea.

Greșelile trecutului mă apasă și viitorul îmi pare nesigur și amenințător... Dar Tu ești mai mare decât trecutul și viitorul meu. La Tine totul este prezent și din prezentul Tău etern ne aduci nouă, celor robi ai timpulului, salvarea.

În clipa aceasta a prezentului meu stau cu sufletul îngenuncheat în fața Ta, privind dinspre timp spre eternitate și îți strig: nu mă lăsa, Doamne!

Simt cum mă duc la fund și mă agăț de Tine ca de singura mea salvare. Cred că Tu, în bunătatea Ta, nu m-ai făcut pentru moarte, că Tu nu ai în plan să mă pierzi, ci să-Ți arăți și prin mine bunătatea Ta cea mare.

Mi-e teamă de suferința care e în mine... De revolta care e în mine... De abisurile deznădejdii... Întinde-mi mâna, ca să mă agăț de ea și să mă ridic la suprafață înainte ca valurile să mă înece.

Tu, cel ce ești plinătate, umple golul din ființa mea! Tu, cel ce ești lumină, luminează întunericul din mine! Doamne, singura mea speranță, nu mă lăsa!

Rugăciune de mulțumire

2012-01-13T22:19:00.001+02:00

Doamne, Te slăvim pentru vântul ce adie în sufletele noastre... vântul Duhului Sfânt ce Îți poartă șoaptele din veșnicie până la noi... Îți mulțumim pentru că orice încercare în care ne păstrăm intact dorul de Tine e o bătălie câștigată. Pentru că ești și rămâi mereu același, chiar dacă adesea ochiul nostru imperfect Îți distorsionează chipul. Că Te-ai făcut rană pentru noi, ca să vindeci rănile noastre. Că nu ne lași flămânzi și goi în frigul de afară, ci cu milă ne chemi pe toți la cina Ta. Că trăind, ai sfințit viața. Că murind, ai biruit moartea. Că suferind, ai dat sens suferinței. Că iubind, ai dat măsura iubirii. Că Te-ai făcut izvor de apă vie în inimile noastre, ca să nu mai trebuiască să însetăm niciodată. Că vei desăvârși lucrarea pe care ai început-o în noi.

Amin

Scurtă rugăciune zilnică

2012-01-13T22:19:00.000+02:00

Doamne, învață-ne cum să trăim și cum să iubim, și dă-ne stăruință să-ți cerem acest lucru în fiecare zi, până va rodi în noi sămânța adevărului Tău cel viu. Călăuzește-ne pașii prin viață și ajută-ne să ne ținem dreaptă cărarea. Atunci când ne vorbești, dă-ne înțelepciunea să ascultăm. Atunci când taci, dă-ne răbdare să așteptăm. Dar să nu taci niciodată prea mult, căci suntem atât de slabi și de ușor coruptibili! Deschide-ne ochii și inima și umple-le de Tine, ca să vedem și să simțim după voia Ta. Iartă-ne și învață-ne să iertăm și să ne iertăm. Fii cu noi în orice clipă și scapă-ne de povara singurătății din noi. Ajută-ne să ne ducem crucea. Păzește-ne de ispitele pe care nu le putem duce și dă-ne puterea să le învingem pe celelalte. Învrednicește-ne să trăim zilnic cu Tine, ca să avem puterea să trăim cu noi înșine.

Amin

2011-12-22T23:44:00.000+02:00

Crăciun fericit tuturor...

...plin de dragoste, lumină, pace sufletească și binecuvântări!

Cugetări în prag de Crăciun

2011-12-16T13:48:00.000+02:00

Adevărurile de la sine înțelese sunt cele care au cel mai mult nevoie de a fi redescoperite. Formulele și clișeele sunt morminte în care am îngropat comori vii... lămpi cu sticla mată sub care mai vibrează încă, tăinuită, lumina ce le-a dat viață. Aceste adevăruri se pierd încet, încet, se îndepărtează treptat de noi, își pierd din intensitate, pe măsură ce tot mai puțini fac efortul de a căuta dincolo de suprafața cuvintelor fiorul existențial.

Și atunci ne întrebăm acum, în prag de Crăciun: cum am putea noi să retrăim, în toată profunzimea și plinătatea lui, momentul Nașterii Mântuitorului? Cum să spargem pojghița de superficialitate pe care spiritul modernității a așternut-o peste inimile noastre? Poate doar plonjând cu gândul în ceea ce Simone Weil numea “distanța infinită dintre Dumnezeu și Dumnezeu”, o distanță măsurată nu în spațiu și timp, ci în dimensiuni înțelese ca niveluri aparent incompatibile de existență.

Dumnezeu mai larg ca universul și Dumnezeu redus la un punct îngust în spațiu și timp. Dumnezeu - foc necuprins ce susține întreaga creație și Dumnezeu - scânteie ce pâlpâie în pieptul unui nou-născut. Veșnicia și istoria stând față în față, și între ele tot ce a rămas nerostit de la începuturile lumii. Dumnezeu - lumina ce a ieșit din sine ca să se reflecte în afară și acum se aprinde pe fitilul umil al unei lumânări din mulțime.

Sau poate vă este mai ușor să vă imaginați un autor care își iubește atât de mult personajele, încât devine el însuși, de dragul lor, personaj în propria carte. Un autor în ochii căruia fiecare suflet din povestea pe care a scris-o e un erou de o infinită valoare, vrednic de dragostea lui întreagă. Un autor care înțelege că numai coborând în dimensiunea personajelor sale le poate salva de la un sfârșit tragic. Rănit de dragoste, el alege să trăiască și să moară ca unul dintre ele, batjocorit, lepădat și nerecunoscut de cei ce-L caută mereu fără să știe.

Era întuneric și frig în ieslea aceea... Și întuneric și frig e și azi în sufletele celor care văd doar ieslea goală, nu și pruncul nou-născut culcat în ea. Ei nu înțeleg că, fără Cel care dă adevărata semnificație Crăciunului, întreaga lume nu e decât o iesle goală, un crater stins, o imensitate de gheață. Fericiți cei ce au înțeles că nicio altă lumină nu va mai lumina vreodată peștera din Betleem!

În același gând...

2011-12-15T10:18:00.001+02:00

În același gând în care ne întrebăm dacă vom termina la timp pregătirile de sărbători și ne vom ridica la înălțimea standardelor cerute de societate, să ne amintim de Cel care a mustrat-o pe Marta pentru excesul ei de zel în treburile gospodărești și a lăudat-o pe Maria pentru că "și-a ales partea cea bună".

În același gând în care admirăm bogăția bradului împodobit, să ne amintim de sărăcia crucii iar atunci când ne plimbăm prin supermarketurile pline, să păstrăm înaintea ochilor minții imaginea ieslei sărăcăcioase din Betleem.

În același gând în care ne bucurăm de colindele pe care le știm din copilărie, să ne amintim de cântările îngerilor din noaptea aceea unică în istorie, fără a pierde din vedere că îngerii mai cântă și azi, la fel de frumos, într-o lume tot mai surdă la armoniile lor cerești.

În același gând în care ne întrebăm nerăbdători ce cadouri ne va mai pune sub pom Moș Crăciun și anul acesta, să ne amintim de darurile aduse de departe de cei trei magi înțelepți Darului pe care Dumnezeu, în înțelepciunea Lui de nepătruns, l-a făcut omenirii.

În același gând în care ne admirăm mormanul de felicitări primite, care mai de care mai frumoase, mai colorate, să lăsăm să se nască și să înflorească, preț de o clipă, o rugăciune sinceră pentru cei care s-ar fi bucurat să primească măcar o felicitare, dar nu s-a găsit nimeni să le-o trimită.

În același gând în care ne felicităm pentru că am terminat cu succes tot ceea ce era de făcut, să luăm decizia ca, măcar acum, de Crăciun, să facem un singur gest de bunătate gratuită, un singur act de iubire necondiționată, un singur lucru ce nu ni se cere și pe care nu-l avem 'musai' de făcut.

Dar înainte de toate... (of, și mă gândeam serios să sar peste asta) în același gând în care îi criticăm condescendent pe cei care au uitat adevărata semnificație a Crăciunului, să ne întrebăm dacă nu cumva și de această dată - ca de atâtea alte ori - vedem doar paiul din ochiul celuilalt, dar nu și bârna din ochii noștri.

Și câte alte gânduri nu ar mai încăpea în același gând!

Rugăciune pentru rezolvarea conflictelor

2011-12-15T05:34:00.001+02:00

Doamne, Tu care ești lumină și îndurare și ne împarți la toți cu mână largă din preaplinul iubirii Tale, ai milă de cei ce intră în această perioadă a Sărbătorilor sfinte cu inima rănită de certuri, dezbinări și resentimente.

Cercetează lăuntrul lor și dă-le puterea să ierte. Adu-le în cale prilejuri de împăcare cu cei cu care sunt certați. Lucrează cu putere în viața lor, pentru ca, văzând lucrarea Ta cea sfântă, să se ridice deasupra oricăror gânduri și sentimente meschine și cu bucurie să-i poarte în rugăciune atât pe cei ce le-au greșit, cât și pe cei cărora ei înșiși le-au greșit.

Nu-i lăsa să-și închidă inima atunci când se simt răniți, trădați sau nedreptățiți, ci ajută-i să întindă o mână caldă vrăjmașilor lor. Vindecă-le rănile, ca să poată ierta din toată inima. Înțelepțește-i și călăuzește-i, ca să nu se lase conduși de mândrie deșartă, ci cu smerenie să urmeze pilda pe care le-ai dat-o Tu.

Sădește în calea lor iubire, pentru ca prin iubire și în numele iubirii să biruiască ura și dezbinarea și să întâmpine sărbătoarea Nașterii Mântuitorului în pace și bună înțelegere cu toată lumea.

Amin

Balsamul iubirii

2011-12-14T07:24:00.001+02:00

Nimic din ceea ce pătrunde din afară în mintea omenească nu rămâne în stare pură, fără a fi prelucrat și colorat cu pensula emoțiilor într-o paletă complexă de culori și nuanțe. Nimic nu rămâne netransformat, odată asimilat în universul interior: o floare privită cu ochii mei nu va fi niciodată identică cu aceeași floare privită cu ochii altuia, căci mintea noastră e construită de Dumnezeu în așa fel încât nu numai să asimileze realitatea, ci să o și recreeze.

Conform unui proverb, "frumusețea e în ochii privitorului." Isus ne spune: "Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău va fi curat, întreg trupul tău va fi plin de lumină." În același spirit, apostolul Pavel scrie: "Pentru cel curat, toate sunt curate." Ochiul (în sens spiritual, nu anatomic) nu este făcut numai să vadă, ci și să transforme și să ne transforme. La un anumit nivel, suntem ceea ce privim și ceea ce privim devine o parte din noi.

În ochii unui îndrăgostit, ființa iubită va apărea în cu totul altă lumină decât în ochii unui om căruia îi e indiferentă. Ba mai mult, tot ceea ce îi amintește îndrăgostitului de ființa iubită va căpăta o strălucire aparte, imperceptibilă în ochii celorlalți. Chiar și suferința în preajma ființei iubite va fi mai dulce și orice durere mai ușor de suportat.

Îmi aduc aminte că aveam vreo 8 ani când m-am îndrăgostit de un personaj dintr-un film (nu vă divulg de cine, că o să râdeți). Întâmplarea a făcut ca la câteva zile după asta să mă îmbolnăvesc de pneumonie și să trebuiască să zac la pat cu febră mare, injecții cu penicilină și tot tacâmul. Atunci am descoperit pentru prima oară iubirea ca balsam și am înțeles câtă putere are inima de a transfigura și colora orice experiență umană.

Mai târziu această înțelegere mi s-a rafinat și îmbogățit cu nuanțe noi, culminând cu descoperirea sensului pe care iubirea lui Dumnezeu, dezvăluită prin Isus Hristos, îl dă existenței omenești. Omul, prin însăși natura lui, e flămând după sens. O suferință fără sens e o suferință irosită. Isus a ales calea crucii ca să sădească pentru totdeauna un sens în inima suferinței, în locul acela de temut din care, pâna atunci, Dumnezeu părea să lipsească cu desăvârșire. Din iubire, El a ales să "contamineze" suferința cu iubire, pentru ca nimeni de după El să nu mai trebuiască să o guste în forma ei absurdă, gratuită. El a băut otrava până la fund, pentru ca nimeni să nu mai fie nevoit să bea paharul neîndulcit.

I-am auzit pe unii întrebând și întrebându-se cum, în vremurile acestea de "corectitudine politică", creștinii se încăpățânează încă să mai poarte la gât imaginea unui instrument antic de tortură. Acestor oameni nu pot să le răspund decât un lucru: Isus nu a adus pe lume suferința, El a găsit-o aici și a încercat s-o aline în toate felurile posibile, mergând până la asumarea ei pentru a-i da un sens și un rol pozitiv, transformator. El nu a justificat cruzimea sub nicio formă, ci ne-a pus la îndemână balsamul iubirii, cea mai puternică armă prin care ne putem elibera de sub tirania fricii.

Așa cum suferința unui copil de 8 ani a fost "îndulcită" de primele zvâcniri ale inimii, în procesul ei de trezire la viață, pe plan cosmic suferința unei lumi întregi e transfigurată de inima iubitoare a Domnului nostru Isus, care de dragul nostru a primit să fie pentru totdeauna asociat cu un stigmat atât de devastator.

Un lucru ce mi s-a părut interesant e că în Anglia, unde corectitudinea politică e dusă până la extreme și crucea devine tot mai greu de digerat, a apărut, pe de altă parte, obiceiul de a dărui copiilor de prin spitale ursuleți de pluș acoperiți cu tot felul de petece și bandaje pentru a-i mângâia pe micii suferinzi și a-i face să se simtă mai puțin singuri în durerea lor. Aceiași oameni care recunosc valoarea terapeutică a unui "ursuleț rănit" se revoltă la ideea unui Dumnezeu ce se jertfește de dragul unei omeniri suferinde.

Dostoievski spunea că toți oamenii sunt ca niște copii bolnavi. Nu e de mirare că tot lui îi aparține mărturisirea: "De mi s-ar dovedi în modul cel mai indubitabil, pe patul de moarte fiind, că nu Hristos este adevărul, că adevărul e altul - dacă demonstraţia ar fi incantabilă şi covârşitoare - n-aş sta nicio clipă la îndoială: aş alege să rămân cu Hristos, nu cu adevărul." Crucea lui Hristos nu reprezintă doar rănile și agonia Lui, ci și rănile și poverile noastre, pe care El a ales de bună voie să le poarte. Ea ne amintește neîncetat de iubirea Lui, balsamul ce ne stă la dispoziție gratuit în orice suferință.

Cântecul, harfa și maestrul

2011-12-11T22:25:00.001+02:00

Relația dintre duh și materie presupune întotdeauna o tensiune existențială, o rezistență a acesteia din urmă. Pentru ca un cântec să se nască, harfa are de suferit. Coardele ei sunt scoase din starea lor inițială de relaxare și făcute să vibreze prin ciupire. Dezorientate și cuprinse de panică, ele se avântă înainte și înapoi într-un dans haotic, inegal, încercând cu disperare să-și regăsească echilibrul pierdut.

Dacă harpa s-ar trezi la viață și ar simți ce i se întâmplă, ea s-ar plânge împotriva maestrului și l-ar acuza de cruzime. Dacă nu și-ar cunoaște menirea și nu și-ar auzi propriul cântec, s-ar întreba care e rostul acestei suferințe. Întreg procedeul i s-ar părea o tortură inutilă, gratuită, nedreaptă.

Materia opune întotdeauna rezistență. Ea simte parcă instinctiv că va trebui să sufere pentru ca dulcele cântec al duhului să prindă viață. Suferința harfei e prețul plătit pentru ca o lume întreagă să se poată bucura de geniul maestrului. Atâta timp cât nu intervine asaltul asupra coardelor, cântecul există doar în mintea compozitorului, el e izolat și incomunicabil.

Numai o harfă care își cunoaște menirea și înțelege valoarea propriului cântec va găsi în sine tăria să-și accepte suferința și să aducă slavă Maestrului. La început a fost Cuvântul, și Cuvântul a fost harfa prin care Dumnezeu a ales să-și cânte cântecul încă dinainte de vreme. Și Cuvântul s-a făcut harfă pentru noi, pentru ca armoniile Maestrului să ajungă și la urechea omenească.

Și coardele au fost încordate la maxim, și Harfa s-a frânt, dar cântecul a rămas în lume și el răsună azi în mii și mii de inimi, făcându-și auzite acordurile până la marginile pământului. Mii și mii de harfe omenești îl cântă cu bucurie chiar și în mijlocul celor mai grele suferințe, căci prin el și-au înțeles rostul și și-au asumat rolul pe calea biruinței.

Mi s-a întâmplat de curând...

2011-12-11T05:16:00.001+02:00

De regulă îmi place să ascult muzică după ce merg la culcare și adesea adorm cu căștile pe urechi. Legat de asta, mi s-a întâmplat de curând un lucru pe cât de iritant în prima fază, pe atât de amuzant după ce i-am dat de capăt. Cufundându-mă într-un somn nu prea adânc, am continuat să aud muzica prin vis. La un moment dat, ea a început să mă irite și am încercat s-o opresc. Am apăsat butonul magic de la mp3 player, dar fără niciun rezultat.

Am continuat să apăs insistent de mai multe ori, sperând de fiecare dată că voi fi răsplătită, așa cum era de așteptat, cu mult-râvnita tăcere. Nici gând. Văzând că nu am niciun succes cu butonul, am desfăcut carcasa din spate și am scos bateriile. Sfidătoare, muzica a continuat. La această fază, am început deja să-mi pierd răbdarea și să mă întreb ce se întâmplă.

După ce am avut același succes în tentativa de a reduce volumul, am trecut la măsuri mai drastice: am ascuns aparatul sub pernă, sperând să înăbuș astfel amalgamul de sunete din ce în ce mai supărătoare. Niciun rezultat. L-am dus în altă cameră și l-am lăsat acolo, având grijă să închid bine toate ușile în urma mea. Muzica a continuat parcă și mai tare.

Nu știam ce să mai cred. "Nu are niciun sens", mi-am zis. "Ce e de făcut?" Aproape îmi pierdusem orice speranță, când soluția a venit pe neașteptate, punând capăt crizei mele și scoțându-mă din încurcătură: m-am trezit din vis.

Morala? Când nimic nu merge bine, când soluțiile de bun simț nu mai dau roade, când orice strădanie pare în zadar, e poate semn că aveți nevoie de o trezire (spirituală, bineînțeles). :)

Rugăciune pentru cititorii acestui blog

2011-12-10T06:59:00.001+02:00

Doamne, știu și mărturisesc că Tu ești infinit mai mare decât Te pot percepe gândurile noastre. Inima mea Te slăvește în tăcere mai mult decât o pot face cuvintele. Lumina Ta e forța ce ne ține. Suflarea Ta e însăși viața din noi. Iubirea Ta e sărbătoarea noastră și cina la care ne-ai chemat prin Fiul Tău.

Îți mulțumesc că ești cu noi în orice vreme. Îți mulțumesc că Ți-ai făcut și Îți faci simțită prezența și pe acest blog și în viețile celor care îl citesc. Ascultă, Tată, rugăciunea mea pentru ei. Cercetează-le inimile, iartă-le păcatele, vindecă-le suferințele. Îmbogățește-le viața cu harul Tău. Călăuzește-i cu lumina Ta. Îmbracă-i în haina purității, ca să fie plăcuți înaintea ochilor Tăi. Învață-i să se ierte și să se iubească pe sine, ca să-i poată ierta și iubi în aceeași măsură și pe semenii lor, nu cu mândrie deșartă, ci cu dăruire și smerenie, profund conștienți de valoarea fiecărui suflet în ochii Tăi.

Doamne, Tu cunoști povestea fiecăruia dintre ei. Tu știi gândurile lor ascunse și poverile ce îi apasă. Tu cunoști până și secretele pe care, de teama suferinței, încearcă să le ascundă de ei înșiși. Vorbește-le pe limba inimii lor. Nu lăsa nici un colțișor din trupul și sufletul lor necercetat și nevindecat. Dă-le puterea și credința să împartă cu Tine totul, ca să bea și să-și potolească setea la izvorul Tău.

Doamne, fă-i să înțeleagă sensul spiritual al bisericii lui Cristos așa cum au făcut-o primii creștini, nu ca pe o instituție întemeiată de om, ci ca pe un organism viu, în care fiecare mădular împarte bucuria și suferința tuturor celorlalte. Păzește-i de dezbinare și de mândria de a-i judeca pe alții. Fă-i să se simtă una în Duh și în adevăr, dincolo de barierele confesionale, așa cum le-au dat pildă sfinții închisorilor comuniste și cei persecutați în orice vreme pentru credința lor.

Doamne, descoperă în ei puterea și dragostea Ta, pentru ca prin ele să biruiască totul. Fii mereu prezent în inimile lor și fă din orice clipă a vieții lor o sărbătoare a păcii și a bucuriei. Desăvârșește lucrarea Ta în viața fiecăruia dintre ei. Vindecă-i și vindecă prin ei. Călăuzește-i și călăuzește prin ei. Mângâie-i și mângâie prin ei. Revarsă și prin ei iubirea Ta în lume și trimite-i oriunde e nevoie de ajutorul lor. Și pentru tot ce le-ai dat, le dai și le vei da, fă-i să-Ți mulțumească și să Te slăvească din toată inima în orice vreme, acum și în vecii vecilor.

Amin

Credință și încredințare

2011-12-09T07:01:00.001+02:00

V-ați întrebat vreodată de ce credința noastră nu poate să mute munții din loc? Răspunsul firesc ce ne vine în minte e că pentru a muta munții din loc e nevoie de o credință cel puțin la fel de mare ca și muntele ce trebuie mutat. Dar Isus ne spune cu totul altceva. Că pentru a muta un munte e de ajuns o credință cât un grăunte de muștar. Și atunci cum? De ce? Cum e posibil? Să fie credința noastră mai mică decât un grăunte de muștar? Și dacă o credință cât un grăunte poate muta munții, ce poate face o credință cât un munte?

Ca să răspundem la oricare dintre aceste întrebări trebuie să ne întrebăm mai întâi: ce e credința? Care e relația dintre credință și certitudine, dintre a crede și a ști? Se vorbește mult zilele astea împotriva credinței. Oameni ce își pun eticheta de apărători ai rațiunii tună și fulgeră împotriva a ceea ce numesc ei "credința oarbă", încercând cu orice preț să ne că convingă că ea nu e decât o iluzie, o convingere irațională în fața unor lucruri în sprijinul cărora nu pot fi aduse argumente științifice.

Așa spun ei... Și noi ce le răspundem? Din păcate, mulți dintre noi nu știm ce să le răspundem, pentru că, la urma urmei, e adevărat că a avea credință nu e totuna cu a avea argumente științifice. Și dacă ei ne cer dovezi, noi ce să facem? Dacă le spunem că dovezile noastre nu se văd cu ochiul liber, cu atât mai puțin la microscop, ne acuză că avem vedenii sau că suntem îndoctrinați. Dacă nu le răspundem nimic, interpretează tăcerea noastră ca pe o capitulare. Și atunci ce ne rămâne de făcut?

Primul lucru pe care-l putem face e să înțelegem noi înșine ce e credința și care sunt principiile ei. A înțelege ce e credința nu e totuna cu a crede. Putem crede foarte bine fără să înțelegem ce e credința, așa cum putem bea apă fără a-i ști formula chimică. Dar pentru a da un răspuns celor ce o atacă, ne este de folos să o și înțelegem.

Dacă ar fi să dau o definiție a credinței, aș spune că ea e certitudinea sufletului în fața unui lucru pe care o parte din noi îl știe deja. Poate nu suntem conștienți de el. Dar există o parte din noi legată atât de strâns de Dumnezeu, că are acces chiar și la adevărurile pe care încă nu le percepem conștient. E partea pe care Biblia o numește "chipul și asemănarea lui Dumnezeu" din om.

Încă înainte de a-L cunoaște pe Dumnezeu, această parte ne dă de știre că ne lipsește ceva, că orice am avea din lucrurile acestei lumi, există în noi un gol ce se cere umplut, un dor aprins după ceva, o tânjire ce, paradoxal, e mai plină în goliciunea ei decât orice plinătate și mai bogată în sărăcia ei decât orice bogăție ("fericiți cei săraci cu duhul"). Credința e o atitudine de asumare conștientă a acestui dor, o deschidere a inimii către Acela ce ne cheamă de dincolo de timp și de noi, făgăduind să fie liman sufletelor noastre.

Credința e oarbă numai în măsura în care noi înșine suntem orbi. Când Dumnezeu ne deschide ochii, ea se transformă în încredințare. Atâta timp cât sunt orb, cred ce îmi spun cei care văd. În momentul în care sunt vindecat de orbirea mea, mă încredințez eu însămi de lucrurile pe care le-am cunoscut până atunci doar indirect, prin credință.

Credința și încredințarea sunt două fețe ale aceleiași monede. Ele marchează diferența dintre "cei ce n-au văzut și au crezut" și cei ce "cred, pentru că văd".

Toma necredinciosul a crezut pentru că a văzut cu ochii și a pipăit cu degetele. Apostolul Pavel a crezut, pentru că Lumina i s-a arătat în mod nemijlocit. Aceștia au trecut direct de la necredință la încredințare, fără să mai trebuiască să treacă prin faza de credință. Pentru majoritatea dintre noi însă, credința e singura opțiune și orice pas pe calea credinței ne aduce mai aproape de încredințare. Noi îi numim fericiți pe cei aduși la Dumnezeu printr-o convertire miraculoasă, dar Isus ne spune: "Fericiți cei ce n-au văzut dar au crezut."

Și atunci cum rămâne cu grăuntele și cu muntele? Pilda lui Isus ne arată că, atunci când vine vorba de credință, importantă nu e cantitatea, ci calitatea. Relevant nu e faptul că grăuntele e mic, ci însăși faptul că e un grăunte. O piatră, oricât de mică sau de mare ar fi ea, nu va crește niciodată într-un copac sau într-o floare. Minusculul grăunte conține în sine propria creștere și planta întreagă - copacul, floarea și fructul.

De aceea un grăunte de credință investită în adevăr e mai de preț decât un munte de credință investită în minciună. Credința în adevăr, oricât de mică, conține în sine prin însăși natura ei toate stadiile posibile, de la firava scânteie de la început de drum pâna la focul încredințării ce mistuie orice îndoială.

Copilule cu ochi senini

2011-12-08T23:59:00.000+02:00

Cultivarea iubirii de Dumnezeu

2011-12-08T06:03:00.003+02:00

Secretul păcii interioare și al fericirii de durată e cultivarea iubirii de Dumnezeu. Sămânța acestei iubiri e semănată de însuși Dumnezeu în lutul sufletul nostru, noi nu trebuie decât să privim spre El cu nădejde și dragoste, așteptând zi după zi ploaia Lui aducătoare de rod și lumina Lui dătătoare de viață. Vine o vreme când devenim destul de maturi spiritual ca să înțelegem că numai ce iubim ne poate salva, că numai iubirea are un efect profund și durabil asupra sufletului nostru, mai puternic chiar decât frica. De aceea e foarte important ce iubim.

Lumea noastră se rezumă la dorință și simțire. Chiar dacă nu putem alege întotdeauna ce simțim (ca în cazul unei depresii sau al unei dureri fizice), avem un cuvânt de spus în alegerea direcției spre care vrem să se îndrepte iubirea noastră. Fericirea adevărată începe cu credința că Dumnezeu e demn de iubit, că merită să ne ancorăm în El dorul și avântul sufletului nostru. Cu ajutorul Lui, nu va trebui să așteptăm mult ca această credință să devină încredințare.

Un mare secret al fericirii e să învățăm să fim mai puțin ceea ce simțim și mai mult ceea ce iubim. Să lăsăm iubirea să ne modeleze simțirea, și nu invers. Fără Dumnezeu, acest lucru e greu, aproape imposibil. De aceea iubirile omenești adesea se destramă. Dar cu Dumnezeu totul e posibil.

Când sunt singur și mi-e sete, sunt singur cu setea mea. Când mi-e sete cu Dumnezeu, împart cu El setea mea iar El împarte cu mine apa Lui. Așa mi-e sete numai pe jumătate, căci o parte din mine se răcorește deja la izvorul Lui. Când sunt singur și nu am nimic, cu adevărat nu am nimic. Când nu am nimic, dar sunt cu Dumnezeu, nimicul meu e inundat de preaplinul Lui și pot spune că am totul, pentru că am părtășie cu Cel care are totul. Când sufăr singur, sunt singur cu suferința mea și această singurătate îmi mărește suferința. Când sufăr cu Dumnezeu, sufăr și mă bucur în același timp, căci suferința mea e doar un râuleț ce se revarsă în marea eternei bucurii și devine una cu ea.

Orice relație e un schimb. Îi dau lui Dumnezeu sărăcia mea, suferința mea, iar El îmi dă în schimb bogăția Lui, pacea Lui. Mă golesc pe mine de mine însămi ca să mă umplu cu Duhul sfânt. Iubirea distruge zidurile despărțitoare, șuvoiul ei ia pe sus zăgazul ce l-am pus la intrarea sufletului nostru și ne lasă deschiși și vulnerabili la tot ce vine din partea Celui pe care îl iubim.

Răul din noi e ca o baltă de apă stătută, ca o cameră cu ferestrele închise, în care nu s-a mai aerisit de ani de zile. Atunci când canalul comunicării cu Dumnezeu e blocat, pe măsură ce trece timpul, apa devine tot mai stătută și aerul din cameră tot mai închis. Vine o vreme când ele devin insuportabile și atunci nu ne mai rămân decât două soluții: să ne împrospătăm de la sursa vieții sau să ne pierdem. Să deschidem larg ferestrele, să lăsăm ploaia să se reverse în torente peste fiecare ochi de apă stătută sau să murim intoxicați de propria otravă.

Aceasta e alegerea ce ne stă înainte. Cultivarea iubirii de Dumnezeu e grija de a avea mereu fereastra deschisă spre El, de a nu lăsa să se risipească nicio picătură de ploaie, nicio rază de lumină, nicio adiere de vânt pe care El o trimite spre noi. Privind înspre noi înșine, vedem doar întunericul din noi. Privind mereu spre El, vom vedea lumina Lui.

Rugăciunea ca ajutor în suferință

2011-12-07T02:17:00.001+02:00

Două dureri nu sunt la fel, dar Dumnezeu le cunoaște pe toate și e gata să ne dea ajutorul de care avem nevoie în problema specifică cu care ne confruntăm.

Primul ajutor pe care ni-l dă e chiar rugăciunea. Nu răspunsul la rugăciune, ci rugăciunea însăși. Posibilitatea de a ne ruga e un dar de o infinită valoare. De cele mai multe ori nu apreciem îndeajuns acest dar și punem răspunsul așteptat înaintea actului de comunicare. Dar rugăciunea e în primul rând părtășie, abia apoi petiție.

Atunci când ne rugăm, problemele noastre nu mai sunt ale noastre, ci devin problemele lui Dumnezeu. Poverile noastre devin poverile lui Dumnezeu. Cum? Prin simplul fapt că ele nu mai sunt numai în noi, ci și în El, la jumătatea distanței dintre El și noi.

O rugăciune în care suntem conștienți de acest lucru își poartă cu sine propria răsplată. Într-o astfel de rugăciune răspunsul pe care îl așteptăm vine întotdeauna, el nefiind separat de rugăciunea însăși.

Cuvânt despre suferință

2011-12-04T02:47:00.002+02:00

Orice suferință e în esența ei durerea despărțirii de Dumnezeu. De cele mai multe ori nu suntem conștienți de acest lucru și o atribuim altor cauze ce nouă ni se par logice. Ceea ce nu știm însă e că există și o logică a superficialului, a mediocrității, a jumătăților de măsură - o logică impecabilă în sine, dar limitată... corectă din punct de vedere matematic, dar săracă din punct de vedere spiritual.

Adevărata rădăcină a suferinței e durerea sufletului în fața zidului ce îl desparte de Dumnezeu. Chiar dacă în mod conștient nu percepem acest zid și această părăsire, o parte din sufletul nostru le recunoaște. Partea ce reprezintă chipul și asemănarea lui Dumnezeu în noi își cunoaște Modelul și prin orice suferință ne strigă să ne întoarcem la El. Primul pas spre vindecare spirituală e să înțelegem corect acest mesaj și să-l aducem în lumina conștiinței.

Al doilea pas e să ne dorim alipirea de Dumnezeu, să facem din ea idealul nostru suprem. Iubirea însăși în esența ei înseamnă alipire, unire, a deveni una, a șterge granițele și a ne pierde în ceea ce iubim. Isus ne învață că orice atașament de lucrurile vizibile, de 'lumea aceasta' ne diminuează șansele de a ne astâmpăra această sete existențială a sufletului de iubirea supremă, de Dumnezeu. Ca să devenim 'săraci cu duhul', trebuie să ne eliberăm de povara atașamentului de lucruri materiale. Ca să ne ridicăm, trebuie să fim ușori și orice alipire a sufletului de ce e lumesc îl îngreunează ca o piatră agățată de gât.

Al treilea pas spre vindecare e trăirea oricărei suferințe în lumina adevărurilor conștientizate mai sus. Eu sufăr ca și înainte, dar totuși ceva s-a schimbat. Suferința mea nu mai e la fel, pentru că acum știu care e cauza ei adâncă și am luat decizia să tratez boala, nu simptomele. Știu că durerea mea e un simptom al despărțirii de Dumnezeu și de aceea vreau să mă apropii de El. De fiecare dată când sufăr, îmi aduc aminte de aceste două adevăruri și le aplic la suferința mea. Ele îmi sunt tovarășe nedespărțite prin meandrele vieții.

Mai mult decât atât, mi s-a dat libertatea de a alege. Dacă-mi folosesc această libertate pentru a-L alege pe Isus, El mi se dă din toată inima și, odată cu El, primesc ceva ce nimeni și nimic altceva nu îmi poate da: credința într-un Dumnezeu care îmi împărtășește suferința... Un Dumnezeu care iubește și jertfește, se dă pe Sine pentru omenire, dând astfel valoare infinită fiecarei ființe umane și ridicând suferința însăși din abisul absurdului pe culmile cele mai înalte ale sensului existențial.

Febra așteptării

2011-11-16T02:31:00.002+02:00

Aștept să se întâmple ceva. De zile întregi aștept la cumpăna dintre incertitudine și speranță. Nu știu ce aștept, dar aștept, și nimic nu e mai greu decât așteptarea. Dacă aș ști, poate mi-ar fi mai ușor. Dar așteptarea e o luptă cu un balaur căruia nu îi zărim decât umbra.

Fiecare clipă mă amăgește cu promisiuni deșarte. Fiecare zvon din zare mă face să ciulesc urechile ca un animal la pândă. Întreaga lume e un zvon. Întreaga planetă e cuprinsă de febra așteptării. Nu sunt numai eu. Mai sunt și alții care așteaptă.

Îmi arunc privirea peste lume și e târziu. Pe munți cântă glorios asfințitul și soarele coboară, ducând cu el o taină mai mare ca tainele mării. Răcoarea serii face sufletele să se înfioare sub haina lor de convenții și rutină. De sub potopul de vorbe, ne vorbește tăcerea. De sub șuvoiul clipelor, ne vorbește veșnicia.

Printre urletele din ziare răzbate un cântec lin, ca ecoul unei chemări. Pentru cei ce-l aud, urletele își pierd teroarea. În mijlocul iadului, sufletul îndrăgostit de Bine contemplează raiul. Ochii lui caută prin minciuni adevărul. Cu arșița privirii bolnave de dor caută să străpungă vălul de ceață ce a învăluit lumea.

De ce atâta confuzie? De ce atâta urâciune de coșmar? Oare nu mai înțelege nimeni? Oare au uitat cu toții? Sufletul care mai păstrează în el, vag, ecoul tainelor din care s-a înălțat în ființă, îi caută cu disperare pe cei care înțeleg. Cum se face că atâtea râuri și-au uitat izvorul și acum curg la vale fără să audă chemarea mării spre care se îndreaptă? Cum se face că atâtea albii au secat iar din altele se revarsă haotic apele învolburate ce inundă lumea?

Și din mijlocul potopului ce dezrădăcinează totul cu o furie nebună, sufletul aude un glas blând, o șoaptă, o promisiune: "Vino cu Mine și am să ți-i arăt pe cei care înțeleg." Cine sunt cei care înțeleg? Sunt mulți? Sunt puțini? Unde se ascund? De ce nu apar la știri? De ce nu se aud prin ziare?

Sufletul urmează chemarea și îi vede. Sunt șiruri întregi... Șiruri de oameni în haine albe, învestmântați în nimburi de lumină. În mijlocul mocirlei, ei strălucesc mai tare ca soarele și pe straiele lor nu e nicio pată.

"Cine sunt oamenii aceștia?" întreabă sufletul și Glasul care l-a chemat îi răspunde: "Sunt cei care n-au avut nimic dar acum au totul, pentru că L-au cunoscut pe Cel care le-a dat totul."

Am privit mai cu băgare de seamă și am văzut printre ei oameni fără mâini, fără picioare, orbi, surzi, mame îndoliate și copii orfani pe obrajii cărora încă nu s-au uscat lacrimile. I-am privit și le-am citit în adâncul ochilor adevărul. Un adevăr pe care vasul prea slab al vorbelor omenești nu îl poate purta.

"Cine sunt acești oameni și care e secretul fericirii lor?"
"Ei sunt cei care n-au văzut, dar au crezut. N-au înțeles, dar au ales. Iar acum încep să vadă și să înțeleagă, și lumea e prea mică să le cuprindă bucuria."

Mireasma zorilor

2011-10-24T02:43:00.002+03:00

Păsările simt apropierea zorilor înainte ca prima rază de lumină să-și facă apariția. Când întunericul e cel mai dens și niciun semn nu vestește încă destrămarea lui, ele simt în aer o adiere tainică, aducând cu ea o mireasmă de departe, un parfum ca un fior de nedescris. Dulceața acestui parfum le umple sufletele de bucurie și din preaplinul bucuriei lor își încep cântecul.

Trilurile păsărilor sunt rugăciunea lor de mulțumire pentru minunea ivirii zorilor. Îndrăgostite de soare, de lumină, ele înțeleg înaintea celorlalte viețuitoare că noaptea e o cortină care cade doar ca să se ridice iar, că întunericul primește putere pentru o vreme, doar pentru ca, lăsând apoi loc luminii, să îi dezvăluie și mai mult splendoarea și gloria cerească.

Sufletul credincios e și el o pasăre cântătoare, preaslăvind prin noaptea vieții apropierea unor zori pe care alții nu le văd, chemând cu dor aprins biruința luminii asupra tenebrelor ce par pentru moment stăpânitoare. Sufletul omenesc s-a născut ca să simtă această mireasmă, ca ea să îi parfumeze cântările cu dorul cel mai sfânt și mai curat: dorul de veșnicie, dorul de Dumnezeu.

Rugăciune pentru iertare

2011-10-21T06:23:00.001+03:00

Doamne, am greșit înaintea Ta și, în nebunia mea, m-am ascuns de Tine, ca și când Tu nu ai cunoaște adâncurile inimii mele! În vinovăția mea, am încercat să fug de Tine, ca și când Tu nu ai fi pretutindeni și ochii Tăi nu ar vedea peste tot! Dar însăși conștiința mea mi-e judecător și Duhul din mine aduce mărturie împotriva mea. Cu cât mă ascund mai mult, cu atât simt mai acut apăsarea păcatului meu și povara vinovăției mele.

De aceea vin azi înaintea Ta cu frică și cu cutremur, îmi deschid inima și îți mărturisesc tot ce am greșit față de Tine și de aproapele meu nu numai cu fapta și cu vorba, ci și cu intenția și cu gândul meu cel mai lăuntric. Nu am cuvinte să mă justific, doar lacrimi să-mi plâng întinarea, și pentru izvorul acestor lacrimi Te slăvesc, Doamne, ca pe un Tată bun și iubitor, căci chiar și ele sunt mai mult decât merit.

Doamne, dă-mi har să pot să-ți cer iertare și tărie să nu fug de pedeapsa ce mi se cuvine, ci să îmi asum orice suferință ca pe un preț mult prea mic în fața iubirii Tale. Căci ce aș fi eu, Tată, fără iubirea Ta, și cine ar mai da sens existenței mele dacă Tu ai pleca de lângă mine? Nu lăsa păcatul meu să mă îndepărteze de prezența Ta, nici vinovăția mea să-mi stingă dorul aprins după Tine!

Doamne, Tu ești un Dumnezeu al iubirii și al iertării, fă din orice păcat mărturisit o punte către Tine și adu roade bune chiar și din sămânța rea a poticnirilor și rătăcirilor mele. Știu că Tu poți face asta și cred că în bunătatea Ta o vei face. Căci numai Tu ai puterea să să ne eliberezi de sub povara apăsătoare a păcatului și să ne transformi în oameni noi după inima Ta.

Amin

Fericiți cei ce plâng

2011-10-15T05:38:00.001+03:00

Dumnezeu a pus dorul de El la temelia sufletului nostru. Omul care își cunoaște sufletul știe două lucruri: că e mai puțin decât ar vrea să fie și că în puținul acesta se ascunde un infinit de dorință. În finitul ființei lui e un infinit de tânjire, în cuprinsul ei un necuprins de dor după necuprins.

Foamea sufletului e un semn că s-a răscolit în noi chipul și imaginea după care am fost creați și că acest chip tânjește după modelul său. Leacul pentru foame e hrana. Leacul pentru sete e apa. Leacul pentru acest dor al sufletului e Dumnezeu.

Numai cunoașterea lui Dumnezeu și apropierea de El ne poate da senzația umplerii acestui gol. Orice substitut parțial merge numai până la un punct, după care rămânem parcă și mai flămânzi, și mai însetați.

Dumnezeu ne cheamă în multe feluri: prin glasul prorocilor, prin Cuvântul scris, prin predici și învățături, dar mai cu seamă prin șoapta Duhului, prin golul din noi ce se cere umplut, prin setea de necuprins, prin dorul infinit de un sens care să ne transfigureze viața.

Când ne rugăm cu lacrimi pentru apa care poate potoli această sete, lacrimile se transformă în făclii ce ne luminează calea. Fiecare lacrimă devine o torță a Duhului Sfânt și atâta timp cât avem lacrimi curate, nu ne putem rătăci și nici nu putem fi prea departe de Dumnezeu.

"Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia."

În orice plâns se ascunde o mângâiere, în orice lacrimă un izvor de binecuvântare. Chiar și atunci când plângem pentru lucruri lipsite de importanță, să ne dăm șansa de a ne aminti de dorul infinit din noi și să transformăm orice lacrimă într-o punte către Dumnezeu.

Rugăciunea sufletului deznădăjduit

2011-10-11T05:13:00.002+03:00

Doamne, eu nu văd decât pietre de poticnire și valuri învolburate în fața mea. Eu nu aud decât vuietul furtunii și urletul fiarelor ce pândesc în întuneric. Eu nu simt decât miros de păcat și de moarte în jurul meu. Dar în toate acestea am o mângâiere: credința că Tu ești mai presus decât gândurile și simțirile mele și că la Tine totul este posibil.

Totul în mine e limită. Totul în mine e zbatere. Dar Tu ești libertatea ce dă aripi sufletului meu chiar și în cea mai neagră deznădejde. Acolo unde ești Tu, e zbor și lumină, lanțurile cad, tenebrele se risipesc, furtunile se potolesc. Acolo unde ești Tu, e paradisul. Fără Tine nu e decât iad și nimicnicie.

Doamne, când sufletul mi-e slăbit de încercări, când edificiul credinței mi se clatină din temelii, fă din însăși necredința mea o punte către Tine. Când mă las copleșită de disperare și drumul dinaintea mea îmi pare întunecat, fă din însăși disperarea mea o treaptă nevăzută spre lumină.

Doamne, nu-Ți cer decât să lucrezi așa cum știi Tu, să deschizi larg poarta bunătății Tale și să mă atragi spre Tine. Să mă ridici din vâltoarea valurilor și să mă duci pe stânca spre care, lipsită de aripi cum sunt, încerc zadarnic să mă înalț singură. Să-mi umpli viața de har și sufletul de lumină. Și peste furtuna încercărilor mele să înalți mereu curcubeul credinței, nădejdii și al iubirii.

Amin

Cântecul lui Dumnezeu

2011-10-11T04:47:00.002+03:00

Dumnezeu ne-a dat triluri de ciocârlii și privighetori dar și cotcodăcit de găini și croncănit de ciori. Firii pământești îi vine ușor să iubească trilul și să urască croncănitul. Dar sufletul îndrăgostit de Dumnezeu iubește în tril prezența Lui iar în croncănit absența Sa.

Prezent sau absent, vădit sau ascuns, Dumnezeu trebuie să rămână întotdeauna țelul suprem al iubirii noastre și dorul nostru cel mai adânc. Nimic din ceea ce vedem, auzim și simțim nu trebuie să ne despartă de El, ci să ne apropie.

Să îl iubim cu toată ființa, și atunci tril și croncănit, armonie și dezacord vor conlucra toate să ne dezvăluie sub masca lor iluzorie cântecul fără de seamăn al Lui.

2011-09-25T16:25:00.002+03:00

Rugăciune pentru desăvârșirea sufletului

2011-07-22T04:22:00.006+03:00

Doamne, cât de mare e lucrarea Ta în lume și cât de mult te slăvește sufletul meu pentru ea! Cât de mare e lucrarea Ta în mine și cu ce dor aștept desăvârșirea ei! Desăvârșește lucrarea Ta în viața mea. Păzește-mă de ispitele pierzătoare de suflet și de suferințele pe care încă nu le pot purta.

Ție îți încredințez viața mea și sufletul meu, tot ce am și tot ce sunt, folosește-mă după voia Ta. Adu roadă și prin mine și curățește-mi inima cu raza iubirii Tale. Spre Tine se avântă sufletul meu, potolește-i setea cu apa vie a Duhului Tău cel Sfânt.

Sub ochii Tăi crește zi și noapte sămânța pe care ai semănat-o în mine. De multe ori nu-i văd creșterea și orbirea mea mă doare, dar mă încredințez din nou Ție cu firava mea credință, cel ce ești izvorul vieții mele și limanul spre care tânjesc, forța ce mă învrednicește să merg înainte și taina ce a sădit în mine speranța biruinței.

Doamne, cu puterea Ta dă-mi puterea să Te caut până la sfârșit, Tu cel ce ești mai presus de început și sfârșit, lumină fără de hotar și veșnicie de dragoste. Întinde-ți mâna spre mâna mea întinsă și ridică-mă la banchetul iubirii Tale.

Așa cum prin lucrarea Ta sămânța devine copac și omida fluture, așa cum faci ca mugurele să se transforme în floare și floarea în fruct, fă ca și sufletul meu să atingă țelul pentru care l-ai creat și să se îmbrace în haina de nuntă a celor ce Te-au iubit până la sfârșit.

Amin

Rugăciune pentru curățire

2011-07-20T07:31:00.002+03:00

Doamne, curățește-mi voia, ca în orice vreme să voiesc numai ce Tu vrei să voiești prin mine.

Curățește-mi inima, ca să Te vezi în ea ca într-o oglindă iar ea să tresalte de bucurie că oglindindu-Te, Te-a văzut.

Curățește-mi mintea, ca să învețe nu numai cum să învețe, ci mai ales cum să folosească în lucrarea Ta ce a învățat.

Curățește-mi ochii, ca tot ceea ce privesc să fie curat, filtrat prin prisma luminii Tale purificatoare.

Curățește-mi urechile, ca să distingă dincolo de vuietul acestei lumi cântarea slavei Tale neasemuite.

Curățește-mi limba, ca să nu împroaște venin în jurul meu, ci din ea să picure în orice vreme miere și balsam vindecător.

Curățește-mi gândul, ca veghind mereu neobosit să oprească ispitele la intrare dar să primească bucuros orice impuls venit de la Tine.

Curățește-mi imaginația, ca să se transforme dintr-un depozit inutil de lucruri ce nu există într-o poartă prin care să curgă în forme mereu proaspete veșnicele Tale adevăruri.

Curățește-mi mâna, ca atunci când o întind semenilor mei, aceștia să vadă dincolo de ea mâna Ta întinsă spre ei.

Curățește-mi picioarele, ca să alerge mereu neobosite spre împlinirea oricărui bine.

Curățește-mi întreaga ființă, ca lumina Ta să nu mă mai doară, dezvăluind murdăria din mine, ci să umple spațiul astfel curățit și să se reflecte și din mine, ca din toți cei ce Te iubesc, spre curățirea întregii lumi.

Rugăciune la ispite, angoase și îndoieli

2011-07-20T00:43:00.001+03:00

Doamne, Tu care ești rost și mântuire, salvează-ne de absurd si de abisul ființei, ridică-ne din valea umbrei morții care încă din viață ne atrage spre ea și în care riscăm să ne pierdem fără Tine.

Doamne, Tu care ești lumină si adevăr, spulberă întunericul și minciuna din noi, alungă demonul fricii și al disperării ce vrea să-și facă sălaș în sufletul nostru.

Tu care ești iubire și frumusețe, oglindește în noi iubirea și frumusețea Ta, pentru ca privindu-ne cu ochii sufletului, să nu ne fie silă de noi înșine, ci să vedem oglindit în noi chipul Fiului Tău înviat, care a răscumpărat lumea din urâțenia păcatului.

Căci prin Tine suntem frumoși, Doamne, în Tine avem speranța vieții și ea strălucește mai tare ca întunericul morții din noi.

Tu, care din veșnicie ne-ai întins o mână și ne-o întinzi și azi prin vreme, fă să nu uităm nicio clipă dragostea Ta și minunea credinței, prin care ne-ai dat puterea ca prin lucruri ce nu se văd, fiind ascunse de ochii trupești, sa învingem răul ce se vede în viața noastră.

Rugăciune pentru cei în grea suferință trupească și sufletească

2011-07-20T00:15:00.001+03:00

Doamne, îndură-te de cei care trec prin suferințe de neimaginat, de cei cu sufletul și trupul în agonie, de cei părăsiți de lume si fără niciun sprijin, de cei tulburați și căzuți pradă deznădejdii, de cei care și-au pierdut orice speranță și pe care oamenii, nici chiar cei mai bineintenționați nu îi mai pot ajuta, atât de mare e abisul din sufletul lor. Ai milă de cei care se agață de orice în disperarea lor, de cei aflați la limita rezistenței si a puterilor, de cei în primejdii de moarte, de cei de la care lumea își întoarce privirea cu groază ca de la un spectacol cu neputință de îndurat.

Doamne, în noaptea grea a încercării lor, adu-le o lumină, întinde-le o mână, deschide-le o cale spre biruință. Pregătește oameni destul de puternici și curajoși ca să nu se înfioare de adâncurile disperării lor ci, având ca armă iubirea Ta salvatoare, să îndrăznească să coboare la nivelul lor și să-i smulgă din abis. Știu că rugăciunea mea nu e decât un strop în ocean, dar am credința că Tu poți folosi și stropul acesta ca să salvezi, să vindeci, să aduci alinare, să învingi răul ce se întinde peste tot în jurul nostru, să faci binele să biruiască prin lucrarea desăvârșită a Duhului Tău.

Doamne, fă de rușine puterea urii si a răului prin dragostea Ta fără hotar, prin harul Tău ce depășește orice închipuire omenească. Și așa cum Fiul Tău a învins ura prin iubire, suferința prin asumarea ei și moartea prin înviere, fă ca și cei pentru care mă rog să-și înalțe ochii spre Tine și să descopere că Tu le ești de ajuns, să găsească în mâna Ta întinsă alinare și putere să învingă. Transformă-le suferința într-o punte spre Tine și fă ca binele să biruiască în inima lor, acum și în vecii vecilor.

Amin

Dor de paradis

2011-06-18T15:29:00.000+03:00

"Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El". (1 Corinteni 2:9)

Priveam spre infinit din umbra unui vis
Și-n mine se năsteau povești ce nu s-au scris.
Și îngerii cântau la margini de abis
Și ochii-mi lăcrimau de dor de paradis.

O, cât de mult mi-e dor în noapte uneori
De clipa fără ceas, de drumul fără pas.
O, cât de mult mi-e dor în taina nopților
De roua ce mereu sclipește-n curcubeu.

Mai sus de orice munți, mai sus de orice văi,
Pornesc cu gând desculț, vrăjit de ochii Tăi.
Departe de pământ, pe țărmul meu din vis
M-opresc acum și plâng de dor de paradis.

Și cât de mult aș vrea s-ascult tăcerea Ta
În care-n veci rămâi Cuvântul cel dintâi.
Ce dor mă poartă iar pe drumul spre-acel far
Din care cerni în noi lumina de apoi.

Din casa mea de lut privesc făr' de-nceput
La tot ce au pierdut strămoșii mei demult.
Și înțeleg privind pe geamu-ntredeschis
Că dorul ce îl simt e dor de paradis.

O, cât de mult mi-e dor de vise-n care zbor
De ploi ce au căzut pe grâul nenăscut.
De-albastrul zărilor, de-oglinda mărilor
În care s-a privit întaiul răsărit.

Și-am auzit apoi un cor de glasuri noi
De-acorduri ce atunci au răsunat prin lunci
Și lira ce acum uitată zace-n drum
La viață s-a trezit vibrând de infinit.

Și cum să pot trăi la fel în lumea gri
Când amintiri mereu îmi spun de curcubeu?
Și cum să pot uita tot ce-am văzut cândva
Prin porți ce s-au deschis cu cheia unui vis?

Să fii cu noi

2011-06-18T15:11:00.001+03:00

"Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine." (Psalm 23:4)

În ziua-n care va bate ceasul să fii cu noi,
Când viața-n piept își va frânge glasul, să fii cu noi.
Când vom porni pe cărări străine
Și singuri ca-n clipa dintâi vom rămâne,
În ziua aceea când nu va mai fi mâine,
Să fii cu noi.

Naintea pragului din urmă, să fii cu noi,
Când teama ne va fi prea cruntă, să fii cu noi,
Când vom înseta frânți sub jugul poverii
Și-n cupă va fi doar veninul durerii,
Când Te vom striga la căderea serii,
Să fii cu noi.

Când soarele pe munți va apune, să fii cu noi,
Când va fi târziu pentru orice minune, să fii cu noi,
Când inima ne va fi-n ruine
Și nu va veni nimeni să ne aline,
Când singuri vom sta la răscruci de destine,
Să fii cu noi.

În noaptea-aceea atât de mare să fii cu noi.
Când nu va rămâne-n noi nicio cântare, să fii cu noi.
Și-atunci niciun rău nu ne va atinge
Și umbrele morții nu ne vor înfrânge
Căci tu ești Lumina ce-n veci nu se stinge,
Să fii cu noi.

Și-atunci când totul va fi tăcere, să fii cu noi,
Cântarea noastră de Înviere, să fii cu noi,
Căci Tu ne-ai dat viață, Tu ne-ai dat ființă
Și-un drum spre Tine ne-ai deschis prin credință,
În ceasul din urmă să ne dai / să ne fii biruință,
Să fii cu noi.

Rugaciune pentru vindecarea sufletului

2011-06-16T14:30:00.001+03:00

Doamne, în noaptea slăbiciunilor noastre puterea Ta strălucește ca lumina zilei. Căci nimic nu-Ți dezvăluie mai tare bunătatea și atotputernicia ca și felul în care oblojești rănile sufletului nostru. Tu nu abandonezi ce a aruncat lumea și nu disprețuiești ce disprețuiește lumea. Ochii Tăi privesc spre vasul frânt și mâna ta se apleacă să culeagă cioburile. Tu faci din ele un vas nou și îl umpli cu apă vie, de dă pe deasupra, și din preaplinul lui potolești setea multor inimi.

Tată, pentru că ne iubești în mijlocul slăbiciunilor noastre, fă din puterea Ta temelia unui nou început în noi și din dragostea Ta avântul ce ne înalță spre Tine. Fă să prindem rădăcini în Tine, pentru ca de acolo să ne tragem seva vieții și să nu mai tânjim după hrana ce ne-o oferă lumea.

Ție îți încredințăm tot ce avem, tot ce suntem. Suntem deja ai Tăi, dar îți mai încredințăm o dată ceea ce îți aparține, ca să Te onorăm și cu alegerea noastră, așa cum ne-ai onorat și Tu cu libertatea de a alege. Ajută-ne să folosim cu înțelepciune darul acestei libertăți, ca pe o cale de întoarcere la Tine - Cel ce ne-ai dat viața și ființa, Cel ce ești singurul liman în care sufletele noastre își găsesc pacea desăvârșită.

Amin

Rugaciune pentru inspiratie

2011-06-16T13:24:00.000+03:00

Doamne, fă ca nu eu să-Ți cânt Ție cântecele mele, ci Tu să cânți în mine și prin mine cântecele Tale. Amin

Catalin Lup - Eroii credintei

2011-06-10T16:21:00.003+03:00

În ziua Învierii...

2011-02-26T19:22:00.002+02:00

Am văzut soarele răsărind peste munți, lumina slavei ce a spulberat noaptea atâtor suflete. Am văzut cortina ridicându-se peste sfârșitul poveștii ce încă nu s-a scris și am auzit, ca un ecou, cântecul speranței înălțându-se ca un val din oceanul tăcerii.

Și un glas ca de tunet mi-a spus: „Dumnezeu va birui.”

Doamne, în ziua aceea când vei birui, adu-ți aminte de mine. În ziua aceea nu va mai exista decât amintirea mea, amprenta mea întipărită în inima veșniciei... Dar Tu ai puterea să răscumperi dorul meu și să potolești dincolo de timp setea acestei inimi ce te-a iubit și te-a strigat din temnița ei de lut.

Doamne, în ziua aceea când lumina va birui, adu-ți aminte de mine. Ridică-mă din nou și fii răspunsul la întrebarea ce mă doare în această viață.

Pe drumuri pustii

2011-01-18T22:54:00.003+02:00

Pe drumuri pustii rătăcim în amurg
Și umbre adânci ne-mpresoară.
Ne dor năzuinți ce-n tăceri se ascund
Și taina din noi ne-nfioară.

Se nasc întrebări ce nu-și află răspuns,
Și-un răspuns veșnic făr' de-ntrebare,
Cautând printre morți adevărul ascuns,
Suntem surzi la a Vieții chemare.

Cu ce dor Tu ne chemi, cu ce dor Tu ne strigi,
O, Lumină în veci neschimbată!
Cu ce milă ne-aduni, cu ce lacrimi ne plângi,
Când furtuni vor din drum să ne-abată!

Cât de mult te dorim, cât de rar te urmăm!
Nici nu știm că-nsetăm după Tine.
Bem din bălți cu noroi setea să ne-o curmăm,
Când Tu ai apa vieții depline.

Căutăm bucurii prin cenușă și scrum
Și slujim idoli fără suflare,
Când și mierla ce moare uitată în drum
Ție-ți dă cea din urmă cântare.

Și când norii se strâng, ne simțim goi și-n van,
Și nu știm ce știe-ntreaga fire,
Că nici stropul din cer nu-i de Tine orfan,
Ci e lacrima Ta de iubire.

Ce ne-a învățat Isus...

2010-11-18T16:15:00.003+02:00

Câte rânduri s-au scris cu lacrimi în cartea vieții pentru ca noi să învățăm calea biruinței! Câte vieți au fost frânte pentru ca noi să învățăm să trăim cu adevărat! Câte pilde ne-a dat Iubirea pentru ca noi să învățăm să iubim deplin!

Să umblăm în lumină, ca să fim vrednici de lumina ce ni s-a dat. Asta ne-a învățat Isus. Nu să creăm instituții și legi, nu să ne justificăm pe noi înșine împroșcând pe alții cu noroi, nu să inventăm noi pricini de poticnire, nu să ucidem Duhul de dragul literei.

Isus ne-a învățat:

Să întindem o mână acolo unde alții dau cu pietre.

Să îndrăznim să sperăm acolo unde nu se întrevede nicio speranță.

Să fim necruțători cu păcatul dar să-l iubim pe păcătos ca pe noi înșine.

Să iertăm dincolo de orice limită omenească pentru a fi vrednici de Cel mai presus de omenesc.

Să ne ridicăm ochii spre cer pentru a urma chemarea pe care Dumnezeu a zidit-o la temelia sufletului nostru.

Să nu facem nicio concesie răului, nici măcar aceea de a răsplăti răul cu rău.

Să dăm mai mult decât ni se cere, pentru ca în golul lăsat în urmă de ce am dat, Dumnezeu să reverse comori de apă vie.

Să nu ne credem mai buni și mai sfinți decât alții.

Să nu refuzăm nicio mână întinsă și să nu fim surzi la niciun strigăt de ajutor.

Să nu stingem fitilul care fumegă, căci poate mâine ne va lumina cărarea.

Să ne rugăm cu inima, nu cu buzele.

Să nu ne îngrijorăm, pentru că Acela ce ne-a dat viața ne va da și cele ce o susțin.

Să nu ne înrobim inima cu lucruri trecătoare, ci să o facem roabă Adevărului, căci numai el o poate elibera.

Să încălcăm la nevoie legea din iubire, pentru a împlini legea iubirii.

Să credem că Dumnezeu poate totul și că noi putem totul prin Dumnezeu.

Să fim aproape de aproapele nostru.

Să fim oricând gata să dăm orice pentru a îndrăzni să cerem orice.

Să iertăm mai mult, pentru a da celor din jurul nostru șansa de a iubi mai mult.

Să învățăm cu râvnă, dar să nu uităm niciodată că învățătura fără iubire nu se transformă în înțelepciune.

Să cerem orice cu încăpățânarea copiilor, dar să nu uităm să râvnim la bunul cel mai de preț: maturitatea de a putea spune în toate: „Facă-se voia Ta.”

Rugaciune pentru cei dragi

2010-11-18T14:35:00.002+02:00

Doamne, în mâinile Tale îi încredințez pe toți cei pe care îi iubesc. Tu știi despre cine îți vorbesc și știi că zi și noapte port pe umeri povara îngrijorării pentru ei. Tu îi cunoști pe fiecare în parte și cunoști trebuințele trupului și sufletului lor. Îngrijește-te de ei ca de copiii Tăi preaiubiți. Păzește-i de ispite și, atât cât se poate, cruță-i de suferințe, iar dacă trebuie să treacă prin ele, pregătește-i dinainte și ține-i de mână până se risipesc norii și se arată soarele.

Doamne, fă ca niciunul dintre cei pentru care te rog să nu se piardă, ci călăuziți de iubirea Ta, să urce treptele desăvârșirii și să devină oameni după inima Ta. Fă-i să cunoască prin har dragostea ce alungă teama și biruința deplină. Arată-le în fiecare zi bunătatea Ta și ajută-i ca prin viața lor și prin tot ceea ce sunt să aducă slavă numelui Tău și lumină celor din jurul lor.

AMIN

Christian Dragomir - La Tine caut adapost

2010-06-10T16:04:00.001+03:00

Christian Dragomir - Cantari mesianice si evreiesti

2010-06-10T15:58:00.002+03:00

Ovidiu Liteanu - Aleluia, Glorie, Osana

2010-06-10T15:47:00.001+03:00

Ovidiu Liteanu - Ce dulce mangaiere

2010-06-10T15:15:00.001+03:00

Ovidiu Liteanu - Un suflet te cheama

2010-06-10T15:09:00.004+03:00

La hotarul gandului

2010-04-07T12:10:00.004+03:00

La hotarul gândului,
Pe aripa vântului,
Mă opresc să Te caut,
Să Te simt, să Te laud,
Dincolo de mine,
Aproape de Tine,

Prin frânturi infinite
De vieți netrăite...
Îmi întind mâna vie
Spre ceasul din vecie,
Dar ceasul s-a oprit,
Moartea a murit.
Minutarul și-a uitat
Drumul prin păcat.
Albastrul negrăit
Mă cheamă-n infinit
Cu glasul iubirii
Ce-a tors tainele firii.
Cât de departe sunt
De mâna de pământ,
Ce-aproape de lumina
Care-mi dezleagă vina.
În prag de neființă,
Mă mistui prin credință
La hotarul gândului
De dorul Cuvântului.

Porunca noua

2010-04-07T11:49:00.004+03:00

Șiroi de lacrimi parcă plouă
Din ochii Celui răstignit.
„Astăzi vă dau poruncă nouă:
Iubiți-vă cum v-am iubit.

Când lumea ură vă arată,
Și oameni răi trec la atac,
Rugați-vă din suflet: „Tată,
O, iartă-i că nu știu ce fac.”

Și-oricât de grea este durerea,
Priviți în ochi pe cel hain,
Și când vă varsă-n inimi fierea,
Dați-i în schimb pâine și vin.

Lumea va râde, voi veți plânge,
Dar râsul lumii e amar,
Că-n toți înscrise sunt cu sânge
O moarte,-o cruce și-un calvar.

Și orice suflet care râde
Plânge cu lacrimi în ascuns
Că-l doare chipul morții hâde
Și taina ei de nepătruns.

Dar voi fiți tari și fără teamă,
Căci sunt cu voi la orice pas.
Și niciun suflet ce mă cheamă
Nu va rămâne de pripas.

2010-04-01T17:38:00.006+03:00

Seara de taina

2010-04-01T14:19:00.001+03:00

La masa Ta ne-am strâns, Isuse,

Cu vin și pâine să ne-alini.

Căci vânturi reci, din zări aduse,

Suspină azi printre măslini.

Și frunza tace-n ram rănită

Iar cerul pare azi pustiu;

Și întrebarea e ispită,

Și-oftează-n chinuri tot ce-i viu.

Perdeaua templului se frânge,

Străpunsă de-un fulger ciudat.

Copacul cruce încă plânge

În locul unde l-au tăiat.

Tu ne privești cu ochi de frate,

Pâinea-ntre degete o frângi.

Și lacrimile-ți curg pe pleoape

Și vinul curge-n cupe-adânci.

Noi te privim și nu-nțelegem.

Tu ne privești și înțelegi.

Noi vrem pe Tine să te-alegem,

Tu-alegi povara lumii-ntregi.

Oștenii-n taină se adună

Și săbii crunte își ascut

Ca să-l vâneze împreună

Pe Dumnezeul cel de lut.

E crudă calea biruinții,

Și prețul greu, nemăsurat.

Iuda își numără arginții

Lângă smochinul blestemat.

Stropii din cer te cheamă-acasă,

Și-n graiuri mute toate gem,

Dar Tu cu noi stai azi la masă,

Cei ce-avem ochi și nu vedem.

Rugaciune pentru pace

2010-03-22T00:01:00.003+02:00

Doamne, în fiecare zi ne tulbură știri despre crime şi războaie. Suntem martori la violențe de neimaginat și acte de cruzime ce ne îmbolnăvesc sufletul. Inima ne tânjește după pace și sângerează pentru atâtea vieți pierdute sau marcate pentru totdeauna în conflicte absurde şi lupte inutile. ‘Pacea e o utopie’, ne spun cei care adoptă cinismul ca mod de viaţă şi-și ascund visele spulberate în spatele unei atitudini batjocoritoare. Dar ochii noştri se îndreaptă spre Tine și sufletele noastre te caută în întunericul nopții. Îndrăznim să sperăm acolo unde nu e nicio speranță, căci suntem ai Tăi și știm că dragostea Ta e mai tare decât moartea.

Tată iubitor, la Tine venim și Ție ne rugăm: adu mângâiere unei lumi în ruine, vindecă rănile atâtor trupuri frânte și alină agonia atâtor suflete zdrobite. Șterge lacrimile de durere şi adu lacrimile iertării în ochii prea seci ca să plângă. Dă putere celor persecutați să-i ierte pe cei care-i persecută și arătă-le acestora din urmă calea iubirii, în care nu e nici teamă, nici judecată, nici teroare. Ne doare că uneori chiar şi oamenii care ar trebui să te reprezinte sunt plini de prejudecăţi, grabnici la mânie şi neiertători. Deschide-le inima şi arată-le cu cât ești mai mare decât gândurile lor.

Doamne, fă să ne găsim în Tine pacea și să oglindim iubirea Ta neconditionată în toate gândurile, cuvintele şi faptele noastre. Dă-ne putere să nu răsplătim răul cu rău, nici ura cu ură, ci să-i iubim pe duşmanii noştri şi să căutăm frumuseţea ascunsă în orice fiinţă umană. Ajută-ne să depășim barierele ce ne despart și să înțelegem că suntem toți copiii Tăi. Fă să ne iubim unul pe altul în credinţă şi adevăr cu o iubire trainică și răscumpărătoare.

AMIN

Rugaciune pentru cei tulburati si fara credinta

2010-02-24T23:17:00.004+02:00

Doamne, Tu care cunoști durerea și zbuciumul fiecărei inimi, îndură-Te de cei ce Te caută fără să știe și tânjesc după Tine fără să-și dea seama.

Întinde-Ți mâna spre ei și cheamă-i la cina Ta. Arată-le cât de aproape ești de ei și cât de ușor pot ajunge la Tine dacă își deschid inima.

Revarsă pace și sădește dragoste în sufletele lor. Alungă-le tulburarea și vindecă-le rănile ascunse.

Învață-i să Te iubească, pentru că numai așa vor găsi tăria să se iubească pe sine și pe semenii lor.

Nu-i lăsa pe niciunul să se piardă, ci ieși în căutarea lor ca păstorul cel bun.

Poartă-i pe brațe în fiecare zi și fă-i să simtă din plin mângâierile Tale.

Adu-i de la întuneric la lumină, de la frigul căutărilor fără sfârșit la căldura credinței dătătoare de speranță.

AMIN

Ecou

2010-02-18T21:02:00.001+02:00

Ecoul unor paşi străini
răsună-n mine
şi mute umbre şi lumini
se joacă-n mine.

se face târziu
pe cărări încă neumblate
şi-ncerc zadarnic să ştiu
cât poate pasul străbate.
Albastre tăceri
sub cer de-ntrebări
şi doar din când în când
o ploaie târzie
pe uscăciuni de gând
în ţarina pustie.

Mereu cu suflet de copil

2010-02-18T20:52:00.003+02:00

Mereu cu suflet de copil
Am să mă lupt cu viaţa,
Şi timpul va păşi tiptil,
Lăsând în urmă dimineaţa.

Mereu cu suflet de copil,
Chiar şi când anii tinereţii
Vor fi numai un vis fragil
Din primăvara vieţii.

Mereu sădind în drumul meu
Speranţă şi iubire,
Voi căuta când mi-este greu
În ele împlinire.

Căci viaţa-i doar un vis fragil
Cel mai frumos din toate,
Visând cu suflet de copil,
Voi fi până la moarte.

Rostul fiecărei clipe

2010-02-18T20:49:00.000+02:00

Fiecare clipă are un rost, chiar daca uneori nu îl vedem, așa cum nu vedem imaginea dintr-un puzzle atunci când privim doar o singură piesă. Dumnezeu să ne dea puterea să descifrăm rostul fiecărei clipe iar acolo unde el nu se arată, să mergem mai departe cu credința că într-o zi totul va căpăta sens în chip minunat.

Rugaciunea celui ingrijorat

2010-02-16T12:09:00.002+02:00

Doamne, grijile mă copleșesc și povara lor apasă greu pe umerii mei. Viitorul pare învăluit în ceață și orice încercare de a-l anticipa îmi umple sufletul de neliniști dureroase. Dar azi pun și prezentul și viitorul înaintea Ta și mă rog Ție din toată inima: eliberează-mă de povara îngrijorării și întărește-mi credința, ca prin ea să mă predau cu totul Ție.

Tu ai avut grijă de mine până acum și m-ai păzit de orice rău pierzător de suflet. Mi-ai dat cele de trebuință și m-ai mângâiat când am fost în suferință. Îmi amintesc azi învățătura lui Isus, care ne spune să nu ne îngrijorăm, căci nimic nu se întâmplă pe acest pământ fără știrea și fără voia Ta. Tu veghezi cu dragoste și milă infinită asupra tuturor.

Fă vie în inima mea această învățătură și dă-mi puterea să las totul în mâinile Tale. Înțeleg, Doamne, că numai făcând asta mă pot bucura din plin de viața pe care mi-ai dăruit-o. Îmi dau seama că numai așa voi putea să trăiesc în pace și liniște, mângâiată de credința că Tu nu mă vei părăsi niciodată și că vei avea mereu grijă de mine ca un Tată bun și iubitor.

Întorcându-mă cu gândul în trecut, văd acum din lumina prezentului de câtă suferință aș fi fost cruțată, dacă aș fi ascultat îndrumarea lui Isus de a nu mă îngrijora și de a pune totul în mâinile Tale. Știu că nu mai pot face nimic să schimb ce a fost dar aleg ca de aici înainte, începând cu această clipă să trăiesc așa cum vrei Tu - fără teamă și fără îngrijorare, câștigând fiecare bătălie a vieții prin credință. Ajută-mă să duc la bun sfârșit această hotărâre.

Știu că vor fi clipe în viața mea când voi aluneca din nou pe vechiul drum și mă voi abate de la decizia mea. În acele clipe de grea ispită, adu-mi aminte, Doamne, de tot ce ai făcut pentru mine, de dragostea și ocrotirea Ta. Adu-mi aminte că sunt un om nou în Isus și că nimic din cele vechi nu mai are putere asupra mea. Ajută-mă să-mi trăiesc viața în lumina acestui minunat adevăr și să Te slăvesc în fiecare zi prin vorbele, faptele și gândurile mele.

AMIN

Rugaciunea celui disperat

2010-02-15T12:07:00.003+02:00

Doamne, din adâncul celei mai negre disperări îmi ridic glasul către Tine, întinde-mi mâna Ta vindecătoare și alină-mi sufletul chinuit. Scoate-mă din prăpastie și sădește în mine speranța după care alerg zi și noapte în zadar.

Tu cunoști profunzimile durerii ce mă tulbură și la Tine caută scăpare inima mea frântă. Ros de propria-mi neputință, mă zbat în ghiarele morții și răul din viața mea pare să nu se mai sfârșească. Până și lacrimile mi-au secat și gâtlejul îmi arde de sete ca al unui călător prin arșița pustiei.

Doamne, nu-ți cer decât un strop de mângâiere, ca să pot înfrunta cu forțe noi necunoscutul ce-mi stă înainte. Căci înaintea Ta niciun rău nu rezistă și nenorocirea se topește ca și ceara din fața focului. Ia-mă în brațe și ține-mă strâns, ocrotește-mă cum un părinte își ocrotește copilul rănit și speriat.

Învăluie-mă în dragostea Ta ca într-o plapuma caldă și spulberă întunericul cu lumina ce izvorăște din adâncul ființei Tale. Reaprinde lumânarea ce fumegă înecăcios, gata să se stingă, ca să-mi vegheze drumul prin noapte până la ivirea zorilor.

Căci inima mea știe, Doamne, că numai Tu poți să împrăști norii disperării mele și să potolești furtuna ce-mi urlă în piept. Cu Tine știu că niciun rău nu poate să mă atingă. În Tine mă încred pe deplin și Ție mă încredințez cu întreaga ființă. Desăvârșește lucrarea pe care ai început-o în viața mea.

Amin

Rugaciune pentru eliberarea de teama

2010-02-14T12:29:00.001+02:00

Doamne, cu Tine nu mi-e teamă de nimic, căci Tu faci să curgă prin mine izvoare de apă vie. Când sufletul mi-e prins în lațul disperării, la Tine îmi ridic glasul cu credință și Tu pornești degrabă în ajutorul meu. Îmi dai drumul din temniță și mă scoți la loc larg, pe câmpii mângâiate de soare, unde iarba fragedă freamătă sub sărutarea vântului.

Când grijile mă copleșesc, îmi deschizi ochii la minunile ce mă înconjoară și iată, peste tot zăresc bunătatea Ta. Când sunt cuprinsă de teamă, mă iei de mână și glasul Tău îmi șoptește blând: "Nu te teme. Sunt cu Tine." De aceea azi, când grijile și temerile năvălesc din nou pe poarta sufletului meu și simt că sunt prea slabă să le țin piept, vin iar înaintea Ta cu speranță și cu inima deschisă, spunând:

Ascultă-mi ruga, Tată, căci Tu mă știi pe dinafară și pe dinăuntru și pricina tulburării mele nu este ascunsă dinaintea ochilor Tăi. Ba mai mult, Tu ai în față neîncetat trecutul și viitorul și înțelegi că toate temerile noastre se nasc pentru că nu-l putem schimba pe primul și nu-l cunoaștem pe al doilea. Dar în această clipă a prezentului te avem pe Tine și cu tine viața e un veșnic prezent, căci nici trecutul, nici viitorul nu au puterea să ne despartă de dragostea Ta.

Ia-mă sub ocrotirea Ta, ascunde-mă în brațele Tale, acolo unde niciun rău nu poate să mă atingă, acolo unde iubirea învinge orice teamă. Revarsă lumina Ta în sufletul meu, ca prin ea să lupt și să biruiesc. Căci Tu ești Domnul celor ce te caută, puterea celor slabi, speranța celor fără de speranță și singurul liman în care ne putem găsi pacea și mângâierea.

AMIN

Haiku

2010-01-28T16:17:00.002+02:00

Un tren, o fereastră,
Și dincolo de ea,
Mila din tremurul ierbii.

Cum să Te mângâi?

2010-01-28T16:15:00.000+02:00

Stropii reci sunt lacrimi ce tremură pe pleoapele Tale...
De ce ești trist, Doamne?
De ce plângi la fereastra mea?
Îmi întind spre Tine mâna de țărână,
Ard de dor să Te mângâi,
Dar cum aș putea-o face,
Eu, un simplu muritor,
Când Tu porți pe umeri durerea lumii-ntregi?

Pilda fiului risipitor sau iubirea fara limite a unui tata

2010-01-26T19:34:00.001+02:00

„Cand era inca departe, tatal sau l-a vazut si i s-a facut mila de el, a alergat de a cazut pe grumazul lui si l-a sarutat mult.” (Luca 15:20)

Cine poate măsura câtă dragoste ascunde o inimă de tată? Poate cei care sunteți părinți și aveți copii plecați peste hotare vă puteți imagina drama sufletească a unui părinte ce-și așteaptă copiii plecați în lumea largă. Cu câtă speranță privește bătrânul în zare și cât de tare îi bate inima de fiecare dată când aude pași apropiindu-se sau zărește câte o umbră pe cărări.

Gingășia sentimentelor unui tată pentru copilul său e greu de exprimat în cuvinte. Ea e unul dintre acele lucruri care capătă sens numai atunci când sunt trăite, o experiență existențială imposibil de descris. Și cine poate măsura bucuria părintelui atunci când fiul risipitor se întoarce acasă? Lumina și duioșia ce se revarsă ca un râu peste zăgazul sufletului, dând sens dintr-o dată întregului univers ce până nu demult părea trist, gol și pustiu.

Dacă un om e capabil de asemenea sentimente mărețe și profunde, cu cât mai mare e dragostea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, al tuturor, atunci când un fiu rătăcit își găsește drumul spre casă. Ca simpli muritori, nu ne putem imagina felul de a simți al Creatorului decât raportându-l la propria noastră experiență. Știm că suntem creați după chipul și asemănarea Lui, deci orice durere și bucurie a noastră e amplificată la intensități inimaginabile în inima Tatălui nostru ceresc.

Auzim mereu în biserici și nu numai vorbindu-se despre dragostea lui Dumnezeu. Dar de atâtea ori vorbele „răstignesc” adevărul, transformându-l în formule și clișee. De aici până la a ucide sensul nu mai e decât un pas. De atâtea ori ne plafonăm la cuvinte și uităm să privim la ceea ce e dincolo de ele. Pilda fiului rătăcitor ne dă prilejul să „înviem” în sufletul nostru una dintre cele mai fundamentale adevăruri ale credinței creștine – dragostea infinită și necondiționată a lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi.

Bucuria cu care tatăl își primește fiul, gingășia și iubirea lui fără margini, generozitatea cu care e gata să-i dea totul într-o clipă, fără zgârcenie sau șovăială, cu inima largă și fără niciun resentiment pentru durerea și dezamăgirea din trecut sunt ilustrări admirabile ale atitudinii lui Dumnezeu în fața tuturor fiilor risipitori ai acestei lumi.

Dumnezeu e gata să ne primească fără reproșuri și mustrări. Intenția lui nu e să ne facă să ne simțim vinovați pentru păcatele din trecut sau să fim chinuiți de remușcări. El își deschide larg brațele spre fiecare dintre noi, gata să uite și să ierte totul. Și nu numai atât. El e gata să ne dea totul. Fără zgârcenie, cu mâna largă.

La fel ca tatăl din pilda fiului risipitor, Tat[l nostru din ceruri nu dă cu jumătate de măsură. Reticența nu e una din trăsăturile lui. Indiferent de ceea ce am fost sau am făcut, el e gata să ne schimbe viața din temelii, să ne reînnoiască întreaga ființă, să ne tranforme în chip minunat în oameni vrednici de dragostea Lui. În aceasta constă puterea transformatoare a harului și biruința iubirii asupra păcatului și a morții.

La 20 de ani de revolutie...

2009-12-21T21:46:00.002+02:00

REAPRIDENTI CANDELA... Dida Dragan
Asculta mai multe audio Muzica

Dulci lacrimioare

2009-12-18T20:54:00.001+02:00

Ce taină-ascundeţi voi,dulci lăcrimioare,
Şi-ntre petale cât suspin aţi strâns?
Pe-acest pământ cândva afla-vom oare
Ce dor sublim e-n ochii ce v-au plâns?

Copii ai unei taine fără nume,
Acorduri dintr-un cântec fără glas,
Cu raza voastră, tainică minune,
Privirii daţi prilejuri e popas.

Când trandafirii reci şi-aruncă-n zare
Parfumul lor de vis îmbătător,
Voi străluciţi curate pe cărare
Umbrind fără să ştiţi misterul lor.

Căci tineri văd în voi lumina vieţii
Şi inocenţa fetei ce-o iubesc,
Şi în răcoarea blândă-a dimineţii
Să vă privească-o clipă se opresc.

Iar tinere cu ochi de-albastre unde
V-admiră cu un dor nemărginit,
Căci ce poveste oare poate-ascunde
O lacrimă ce-n floare s-a-mplinit?

Dar taina voastră încă n-are nume,
Căci glasul vostru-n veci răsună mut,
Şi poate niciodată nu veţi spune
Din al cui ochi voi, lacrimi, aţi căzut.

Rugaciune pentru o viata traita cu Dumnezeu

2009-12-04T12:12:00.001+02:00

Doamne, cât de aproape ești de cei cu inima curată! Când sufletul meu a strigat către Tine în noaptea cea adâncă, ai venit lângă mine și m-ai mângâiat cum își mângâie o mamă fiul plângând.

Dragostea Ta m-a învăluit ca o plapumă caldă în nopțile geroase și m-a ferit de frigul vieții. M-am cuibărit la pieptul Tău și am plâns cu lacrimi grele de căință și de mulțumire. Căință pentru greșelile mele, mulțumire pentru bunătatea Ta.

Te-am rugat să rămâi lângă mine și să nu mă părăsești niciodată. Să ții aprinsă lumânarea credinței, speranței și iubirii în sufletul meu. Să mă călăuzești cu mâna Ta și să lucrezi la desăvârșirea ființei mele.

Să împlinești în viața mea voia Ta cea sfântă. Să aduci mângâiere și prin mine unei lumi în nevoie. Să mă faci un vas de apă vie pentru buzele celor însetați. Să mă înveți să folosesc darurile primite de la tine pentru binele celor din jurul meu și să fac lumina Ta să se oglindească în lume.

Te-ai oferit să-mi porți povara, pentru ca inima mea să poată zburda liberă ca pasărea. Ajută-mă să sădesc și în alte inimi speranța, setea de adevăr și dorul libertății depline pe care numai Tu o poți dărui.

Amin

Ramai cu mine, Doamne

2009-11-30T23:05:00.001+02:00

O rugăciune pe care am descoperit-o într-o carte de rugăciuni greco-catolică și care, cu timpul, mi-a devenit foarte dragă. Ca și psalmii lui David, cuvintele ei sunt pline de putere și mi-au deschis de nenumărate ori calea spre inima Tatălui în clipele de teamă, incertitudine, primejdie sau îndoială.

Rămâi cu mine, Doamne,

Căci către seară este şi ziua s-a plecat şi în miez de noapte vor căuta vrăjmașii sufletul meu.

Rămâi cu mine, Doamne, căci în revărsatul zorilor chemându-te în ajutor, ai venit la mine şi astfel, când potrivnicii s-au năpustit asupra mea, nu m-au aflat, dar sfat au făcut să mă piardă în întunericul ce s-a lăsat.

Rămâi cu mine, Doamne, căci întru tine am nădăjduit şi viaţa mea am jertfit-o ţie, şi în noaptea asta de vei fi cu mine, se vor risipii toți duşmanii mei şi în mâinile tale voi încredinţa sufletul meu.

AMIN

Nedumerire

2009-11-18T20:59:00.001+02:00

De ce nu mă credeţi?
De ce urechile voastre sunt surde
La cuvintele pe care
Nu le-am rostit niciodată?

Sufletul meu v-a vorbit.
Orice suflet care ştie să iubească
Vă vorbeşte mereu,
Zi de zi,
Fără să vă cunoască
Pe fiecare în parte
Şi totuşi cunoscându-vă
Pe toţi…
Suntem una…
Uniţi printr-o singură viaţă,
Uniţi printr-o singură moarte.
Eu sunt tu,
Tu eşti el…
Diferenţele sunt prea mici
Pentru a ne face surzi
La glasul rugăciunii
Din noi.

Omule, nu intamplarea

2009-11-07T23:39:00.000+02:00

Amos - Omule, nu intamplarea
Asculta mai multe audio Muzica

Rugaciune pentru bolnavi

2009-11-01T13:51:00.003+02:00

Doamne, lumina și speranța noastră, la Tine alergăm când trupul și sufletul ne doare, căci Tu ești doctorul și tămăduitorul nostru și alinătorul celor aflați în grea suferință. Tu cunoști adâncurile ființei noastre și cu un singur cuvânt poți să ne vindeci.

Îndură-Te, Doamne, de cei chinuiți de boli și neputințe, de cei ce nu-și pot trăi viața cu bucurie din pricina răului din trup ce-i roade ca un vierme zi și noapte. Cercetează-i pe fiecare în parte și din izvorul Tău nesecat de dragoste revarsă-ți asupra lor binecuvântările Tale.

Vindecă-i și alină-le suferința. Deschide-le o poartă, ca să se poată bucura de viața pe care au primit-o în dar. Arată-le cât de mare ești așa cum i-ai arătat dreptului Iov, pentru ca inima lor să tresalte de bucurie, găsindu-și un nou rost și o nouă împlinire.

Ține-i de mână în fiecare clipă a călătoriei lor iar când durerea e prea mare, poartă-i pe brațe cum își poartă un păstor oaia bolnavă. Dă-le credința care mută munții, pentru ca prin credința lor să se vindece și să se mântuiască.

Doamne, nu-i uita pe bolnavii Tăi. Adu-le în cale oamenii de care au nevoie, ca să nu fie niciodată lipsiți de sprijin în necazul lor. Învață-i să iubească și să ofere ajutor chiar și atunci când ei înșiși au nevoie de iubire și ajutor, descoperind astfel înțelepciunea și calea iubirii mai presus de fire.

Dă-le puterea să-și împlinească visele sau să-și croiască vise noi în ciuda durerii și neputinței. Ajută-i să se ridice deasupra împrejurărilor și, prin credință și tărie sufletească, cu sprijinul iubirii Tale, să iasă biruitori în lupta cu boala și suferința.

AMIN

O, cât de mare e pustia

2009-11-01T00:09:00.004+02:00

O, cât de mare e pustia
Prin care pașii-mi rătăcesc.
Din lături urlă nebunia
Și fiare crunte mă pândesc.

Prin codrii negri-mi țes cărarea,
Sub norii fără de popas,
În ochi mă doare întrebarea
Atâtor doruri fără glas.

Prin spini, cu tălpile rănite,
Cu degetele sângerând.
Mă regăsesc printre ispite,
Sunt Iuda propriului meu gând.

Îngenunchez în prag de seară,
Și iarăși plâng cu stropi de cer.
Și pentru-a nu știu câta oară,
Mă dărui și-napoi mă cer.

Și-un glas pogoară să m-aline,
Ca să pot totul să înfrunt:
„O, nu te teme, ești cu Mine,
Eu sunt de-a pururi Cel ce sunt."

Ești ascuns și adânc

2009-10-31T21:56:00.003+02:00

Ești ascuns și adânc,
Tu, lumină de gând.
Te zăresc neprivind,
Te aud neascultând.

Te ating și din deget
Îmi curg boabe de mir.
Să te cuget nu preget,
Te adun, te răsfir.

Început și sfârșit,
Curgi prin mine șuvoi.
Ești ocean infinit
Și preaplinul din noi.

Ești tăcerea din zări,
Cel ce ești și rămâi.
Ești răspuns la-ntrebări
Și-ntrebarea dintâi.

Ești sărutul din ploi,
Și ești boarea de vânt,
Dar te-nchizi pentru noi
Într-un pumn de pământ.

Cum sa ne pastram credinta

2009-09-23T19:33:00.002+03:00

Cei care contestă creștinismul ignoră faptul că există atâția oameni cărora el le-a dat în momentele grele o putere de nedescris, dincolo de cuvinte și de orice explicații omenești. Nimeni nu poate contesta tăria sufletească pe care credința o revarsă în sufletul omenesc, căci atunci ar trebui să conteste însăși lumea și istoria.

Argumentele celor care contestă creștinismul sunt pur logice. Ei nu iau în considerare mărturiile individuale, forța transformatoare pe care credința în Isus a avut-o și continuă s-o aibă în viața atâtor oameni. În creștinism nu sunt importante atât datele și informațiile istorice, cât trăirea creștină, experiența vie cu Isus. Și acesta e aspectul pe care dușmanii creștinismului nu vor putea să îl distrugă niciodată. El e la adăpost de orice atacuri răuvoitoare, căci e la fel de real ca realitatea însăși.

Mulți poate se întreabă: Cum să-mi păstrez credința într-o lume în care apar atâtea teorii noi, de multe ori opuse sau ostile creștinismului? Sau chiar merită să mi-o păstrez? Răspunsul nu e nici în știință, nici în istorie, nici măcar în doctrinele religioase. El se află în experiența ta personală, în drumul tău cu Isus, în mărturia inimii tale.

Să evocăm mereu în inimă și în minte mângâierea neprețuită pe care ne-a dat-o Isus, lumina pe care a revărsat-o în noi, minunile pe care le-a săvârșit în viețile noastre, trăirea autentică și profundă ce însoțește experiența noastră de creștini. În acest fel ne vom pune la adăpost de orice atacuri venite din partea celor ce vor să ne ia ce avem mai de preț fără să a ne oferi nimic în schimb.

Trestia franta si fitilul are fumega

2009-08-14T19:31:00.002+03:00

„Nu va frânge o trestie ruptă, și nici nu va stinge un fitil care fumegă, până va face să biruie judecata.” (Mat.12:20)

O trestie ruptă mai are șanse să devină întreagă? Un fitil care fumegă mai are șanse să se aprindă la loc și să ardă cu flacără? Mulți ar răspunse că nu. Dar nu și Dumnezeu. La El nimic nu e cu neputință. În acest adevăr e speranța și tăria multora. El dă putere multor inimi să reziste în vâltoarea vieții chiar și atunci când totul pare pierdut și să se ridice de la pământ când nimeni n-ar mai crede că ar putea-o face.

Sunt oameni pe care lumea îi consideră pierduți cu desăvârșire; oameni care, la fel ca trestia ruptă și fitilul care fumegă, nu mai au nicio șansă în ochii celorlalți. Cuvintele lui Isus din acest pasaj ne arată că Dumnezeu nu gândește așa. În fața lui niciun suflet nu e cu desăvârșire pierdut. Pentru oricine mai există o șansă și a o distruge e un păcat mai mare decât multe păcate pe care le considerăm strigătoare la cer.

Să nu nimicim prin vorbele sau faptele noastre șansele de vindecare ale celor condamnați la moarte sigură de lume. Prin credință se pot face minuni și prin iubire chiar și cea mai decăzută inimă se poate ridica la starea de har. Maica Tereza spunea că „dacă judecăm oamenii, nu mai avem timp să-i iubim.”

Să alegem întotdeauna calea care zidește, nu pe cea a distrugerii. Ori de câte ori simțim nevoia să judecăm și ezităm să dăruim iubirea, spunându-ne că omul respectiv nu e vrednic de ea, să ne spunem că ea ar putea fi ultima șansă de mântuire a acelui suflet.

Rugaciune pentru cei aflați departe

2009-08-01T01:05:00.003+03:00

Doamne, cât de mult ne doare depărtarea uneori și cât de mult am vrea să nu mai existe nici spațiu, nici timp, nici granițe, nici țări străine, ci numai o dragoste uriașă care să ne apropie tot mai mult și să ne unească inimile.
Dar știm că nu se poate. De aceea te rugăm cu lacrimi pline de durere, dar și de speranță, îndură-te de cei aflați departe de noi, peste mări și țări, de cei pe care cu gândul și cu rugăciunea îi putem atinge, dar mâna noastră nu îi poate mângâia în clipa deznădejdii.

Tu cunoști inima fiecăruia dintre ei și dragostea care ne leagă. Tu cunoști și pricina pentru care acum nu suntem laolaltă și înțelegi durerea lăsată de această separare în sufletele noastre. Pentru că nimic pe lume nu se întâmplă fără voia Ta. Întinde-Ți mâna peste ei și dăruiește-le o mângâiere destul de mare ca să acopere dorul și tristețea ce-i macină. Fă-i să tresalte de bucurie în duhul lor, văzând cât de uriașă și minunată e mila și bunătatea Ta față de ei.

În genunchi, cu umilință, te roagă sufletul meu: ai milă de cei pentru care inima mea sângerează în fiecare zi, de cei care odată mi-au fost aproape dar acum sunt departe. Fii alături de ei în orice situație și întoarce orice împrejurare spre binele lor. Adu-le în cale oamenii de care au nevoie și umple-le viața de satisfacții și bucurii.

Revarsă peste ei lumina Ta dătătoare de viață și, dacă este voia Ta, apropie revederea și fă să ne reîntâlnim curând sănătoși și fericiți.

Amin

Cantare crestina - Mai cheamă-mi Iisuse

2009-07-30T22:36:00.003+03:00

Să ne întoarcem spre Isus, Cel ce ne cheamă mereu cu brațele întinse pe cruce, cu inima străpunsă din dragoste pentru noi. Să-L căutăm în orice zi, când soarele strălucește sau când cerul e noros, și la miez de noapte, când singura lumină pe care o avem e flacăra dătătoare de speranță a Celui ce a înviat.

Să ne lăsăm învăluiți de dragostea Lui ca de o plapumă caldă peste sufletul nostru înfrigurat. Să facem fiecare pas cu El, iar când pașii noștri se împotmolesc pe cale, să-L lăsăm să ne poarte pe brațe ca pe oaia rătăcită și să ne aducă acasă cu dragostea Păstorului bun.

Oglinda intunecoasa

2009-07-27T19:30:00.001+03:00

„Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea față în față. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaște deplin, așa cum am fost și eu cunoscut pe deplin.” (1 Cor.13:12)

Oglinzile folosite în Corint pe vremea lui Pavel nu erau atât de fidele realității ca oglinzile din zilele noastre. Ele erau fabricate din metal și asigurau o reflecție întunecoasă, destul cât să se poată distinge trăsăturile unui chip în linii mari, dar făcând să se piardă mult din claritate și detalii. Am putea spune că oglinzile din acea perioadă erau mai puțin pentru ca oamenii să se vadă exact așa cum sunt și mai mult pentru ca ei să-și poată face o idee despre cum arată.

Toată lumea are o idee despre lumea în care trăim. Fiecare are teoria lui despre originea și scopul vieții, despre apariția omului, despre menirea noastră pe pământ. Majoritatea aderă la teoriile altora, iar câțiva – mai puțini la număr – își formează propriile teorii bazate pe experiență și cercetare. Dar adevărul este că nimeni nu știe cu adevărat. Avem intuiția unor lucruri și cunoștință despre altele, dar nu putem spune că știm destul pentru a explica toate misterele ce ne înconjoară.

Universul în care trăim e ca un puzzle. Putem pune anumite piese în așa fel încât să se potrivească, dar întotdeauna vom avea alte piese lipsă. Pavel însă ne spune că va veni o vreme când vom cunoaște tot adevărul și nimic nu va rămâne ascuns. Atunci vom vedea puzzle-ul ca un întreg și nu doar sub formă de piese disparate. Atunci se va ridica vălul ce acoperă misterele vieții și vom putea privi „față în față” răspunsul la toate întrebările noastre.

Nu e nimic rău în a căuta răspunsuri și soluții. Sau cum zic unii, Dumnezeu ne-a dat mintea să o folosim. Dar pentru a evita frustrarea de a privi mereu într-o oglindă întunecoasă, trebuie să învățăm să luăm viața așa cum e și să o trăim fără să ne punem întotdeauna întrebări sau să încercăm să-i descifrăm misterele.
Prin exemplul și vorbele Lui, Isus ne învață că există cel puțin trei lucruri mai importante decât „a înțelege”: „a crede”, „a face” și „a iubi”. A crede - pentru că prin credință avem speranță și credința ne poate ajuta să înfăptuim lucruri mari. A face – pentru că e mai de preț zâmbetul pe care un gest sau o faptă de-a noastră îl aduce pe chipul cuiva decât o mie de cărți citite. A iubi – pentru că dragostea sfidează timpul și ne transpune în eternitate , fiind singura virtute care va rămâne până la sfârșit și dincolo de el.

Nu-ti cer

2009-07-20T12:31:00.005+03:00

Nu-ți cer decât credință, atât, Doamne
Să simt lumina Ta în pieptul meu.
Să-mi dai puterea să înving,
Să-mi dai puterea să iubesc,
Să-mi dai puterea să Te cânt mereu.

Nu-ți cer decât înțelepciune, Doamne,
Să mă înveți să mor și să trăiesc.
Să nu mă-nfrângă-al vieții val,
Să-mi port crucea pân’ la final,
Din drumul meu nicicând să nu m-opresc.

Nu-ți cer decât o lacrimă, o, Doamne,
Să pot să-i plâng pe cei ce au căzut.
Să dau un strop din viața mea
Să-ți ușurez povara grea
Pe drumul nesfârșit spre Golgota.

Nu-ți cer decât iubire, atât, Doamne,
Căci fără ea nimic nu are preț.
Nu vreau nici munții să-i clintesc,
Nu vreau furtuni să potolesc,
Dar vreau să-ți spun, o, Doamne, te iubesc.

Suferinta lui Iov sau avantajul tacerii

2009-07-19T19:30:00.001+03:00

„Și au șezut pe pământ lânga el șapte zile și șapte nopți, fără să-i spună o vorbă, căci vedeau cât de mare îi este durerea.” Iov 2:13

Există dureri în care orice cuvânt e de prisos. Atunci când pierdem pe cineva drag sau trecem printr-o suferință care ne răvășește sufletul, nimic din ceea ce ne-ar spune cei dragi nu ne poate ajuta. Toate sfaturile și sugestiile par frivole iar consolările sună a predici. Cartea lui Iov, din care am luat citatul de mai sus, ne învață câteva lucruri esențiale despre suferința omenească. În primul rând, ea ne învață că într-o asemenea situație tăcerea e de aur.

Șapte zile și șapte nopți au stat prietenii lui Iov fără să-i spună o vorbă, pentru că vedeau cât de mare îi este durerea. Pare puțin exagerat, cel puțin pentru zilele noastre. Care dintre noi am petrece șapte zile cu un prieten îndurerat fără să-i adresăm niciun cuvânt? Dar acest lucru ne dă măsura suferinței lui Iov, o suferință greu de îndurat, pe care niciun sfat și nicio mângâiere venită din partea oamenilor nu putea s-o aline.

De ce e bine să alegem tăcerea? Vedem din aceeași carte a Vechiului Testament că atunci când prietenii lui Iov au hotărât în cele din urmă să vorbească, vorbele lor n-au făcut decât să mărească și mai mult deznădejdea și tulburarea prietenului lor. Și asta din două motive. În primul rând pentru că, deși majoritatea argumentelor lor au fost solide și perfect valide, ele au venit într-un moment în care prietenul lor nu avea nevoie de argumente. Și câți dintre noi n-am simțit oare acest lucru într-un anumit moment al vieții noastre? Câți dintre noi n-am simțit nevoia să spunem cel puțin o dată în viață „Nu de predici am nevoie acum”?

Al doilea motiv pentru care sfaturile și argumentele prietenilor lui Iov au avut efectul contrar așteptărilor e că ele nu au adus nimic nou. E probabil un alt sentiment pe care mulți dintre noi îl recunoaștem. Când vor să ne consoleze, cunoscuții și apropiații noștri fie folosesc anumite formule consacrate, fie spun ceea ce cred ei că vrem să auzim. Și cel mai adesea niciuna din aceste metode nu funcționează. Oamenii sunt rareori originali în astfel de situații. Și ultimul lucru de care avem nevoie când suntem copleșiți de durere e să auzim maxime pe care le știm deja și afirmații pe care poate ne luptăm să le acceptăm la momentul respectiv.

Prietenii lui Iov sunt plini de intenții bune dar nu au tactul și subtilitatea necesară pentru a face față nevoilor prietenului lor în suferință. Ei cred că aducând argumente raționale, vor reuși să schimbe atitudinea și starea de spirit a lui Iov. Și într-o dezbatere teologică la rece, poate metoda lor ar fi funcționat. Dar ceea ce nu știu ei e că rațiunea nu-și are locul în durere. Prin însăși esența ei, suferința distruge în om orice rațiune, aruncându-l într-un univers ostil și absurd, unde toate edificiile familiare se prăbușesc. Greșeala celor trei prieteni e că încearcă să dea o replică intelectuală la o nevoie emoțională.

Singurul răspuns pe care-l așteaptă Iov și care ar putea să-i aducă alinare e răspunsul lui Dumnezeu. Dumnezeu e cel căruia îi adresează întrebările și plângerile lui, pentru că numai El cunoaște toate aspectele problemei. Cei trei prieteni încearcă să-i ofere răspunsuri în numele lui Dumnezeu, dar fără autoritatea Acestuia. Tăcerea, însoțită de un gest cald și plin de afecțiune precum o strângere de mână sau o îmbrățișare, are mai mare putere tocmai pentru că e o replică emoțională la o nevoie emoțională. Să lăsăm răspunsurile divine în seama lui Dumnezeu și să dăruim iubirea în modurile cele mai profund omenești pe care ni le-a pus El la dispoziție.

La Cina cea de taina

2009-07-17T22:12:00.002+03:00

Suntem azi trişti, cu ochii-nlăcrimaţi,
Mai goi ca ieri, mai mici şi speriaţi.
Ceva adânc în noapte s-a oprit,
Un vânt străin prin noi a răscolit.

Şi nu mai ştim de-i bine sau de-i rău,
Şi nu-ndrăznim s-atingem gândul Tău.
Ne rătăcim pe neştiute căi.
Ce slabi sunt azi toţi ucenicii Tăi.
Căci e târziu şi noaptea s-a lăsat,
Oraşu-i trist şi ceru-ntunecat.
Căci mâine-n zori din nou te vor lua
Şi vei porni din nou spre Golgota.
Copiii tăi toţi te vor părăsi
Şi-n chinul greu Tu singur iar vei fi.
Dar pân-atunci ne-am strâns la cina Ta
Ca să ne spui de ce va fi aşa?
De ce chiar Tu ai fost ales să mori,
Păcatul greu al lumii să-l măsori?
De ce chiar Tu, o, Domnul meu cel blând
Să fi lovit pentru-un întreg pământ?
Suntem prea mici şi-i prea devreme-acum
Să ştim ce e, ce-nseamnă acest drum.
Ce taină grea cu Tine porţi, Iisus?
Ce dor aprins din ceruri Te-a adus?
Cum ai putut să laşi divinul rai
Ca-n trup de lut cu noi aici să stai?
Ce vorbe-ai vrea Tu astăzi să-ţi grăim?
Cum am putea să Te înveselim?
Cum să-Ţi jurăm c-alături îţi vom fi,
Când mâine-n zori cu toţii vom dormi?
Cum să-Ţi jurăm c-alături îţi vom sta,
Când mâine-n zori toţi Te vom lepăda?
Orice cuvânt e astăzi în zadar.
Ne-a mai rămas, Doamne, tăcerea doar.
Nu ştiu de ce, dar azi când ne priveşti
Eşti mai frumos ca stelele cereşti.
Ne spui mereu că vei veni-napoi,
Dar nu ne laşi să Te urmăm şi noi.
Ne spui că lumea se va bucura,
Că noi vom plânge, ne vom întrista,
Dar că aşa stă scris în prorocii
Ca Tu să pleci, ş-apoi iar să revii.
Simţim iubire sfântă-n vorba Ta
Când ne priveşti ş-apoi ne spui aşa:
"Azi sunt cu voi, şi mâine nu voi fi,
Azi sunt aici, şi mâine voi muri.
Dar nu vă las pe voi orfani, copii,
Voi învia în cea de-a treia zi".

Sa privim mereu spre Dumnezeu

2009-07-17T19:28:00.001+03:00

Viața unui om se poate schimba într-o secundă. Acum ne aflăm în siguranță, pe țărmul nostru familiar, mângâiați de conștiința că totul e așa cum trebuie să fie, pentru ca în clipa următoare să ne pomenim aruncați în vâltoarea valurilor uriașe, zbătându-ne să supraviețuim. Nu putem știi niciodată ce întorsătură va lua viața. Micul nostru univers poate creşte sau descrește peste noapte şi ne putem trezi prădați de tot ce avem mai drag.

Ce să luăm cu noi dincolo de pragul durerii, al pierderilor şi al terorii? De ce să ne agăţăm când valurile înnebunite lovesc în mica noastră luntre, încercând să o scufunde în adâncuri? Unde să ne găsim mângâierea în mijlocul haosului, agoniei și primejdiei? Unde ne putem găsi refugiul atunci când toate castelele noastre de nisip se năruie, duse de ape?

Răspunsul nu e atât de departe pe cât credem. El se găsește, de fapt, foarte aproape. Trăim într-o lume mare, în mijlocul unui univers imens, plin de surprize şi neprevăzute transformări. Dar acest univers are un stăpân. Cel care l-a creat îi cunoalte fiecare colţișor. El e mai adânc decât toate mările și oceanele lumii, mai înalt decât cel mai înalt munte, mai strălucitor ca însăși lumina.

Dumnezeu poate privi dincolo de timp şi de spaţiu, prin întuneric și prin toate straturile ființei noastre. Nimic nu e ascuns de ochii lui. Valurile uriașe nu-l fac să se ascundă și furtunile grele nu-l fac să se cutremure.

Dumnezeul în care credem și căruia ne încredințăm e prezent pretutindeni și în orice clipă. El e etern şi adevărat, neschimbat şi fără de teamă, credincios celor care-și întind mâinile spre El. Dumnezeu nu e legat de nimic, decât de propriul Sau cuvânt. Acelaşi cuvânt care odată a spus: "Să fie lumină." El a creat reguli si limite, dar și cuvântul fermecat "dincolo". El a creat "legea", dar și "harul".

Pentru Dumnezeu nimic nu este imposibil. El a pus munţii la locul lor şi le-a poruncit să stea neclintiți, dar tot el a dat credinţa ce poate muta munţii. El a creat ciclul vieții, dar și sufletul care poate sfida umbra morții. El a creat totul şi s-a re-creat pe Sine, cel în veci necreat, în fiecare dintre noi. Şi în tot ce a creat, a pus un strop din dragostea ce-l înconjoară, dragostea ce-l defineşte.

Deci, cum putem fi asupriți de timp, când până și timpul se pleacă în fața prietenului și Tatălui nostru? Cum poate această viață să ne înfrângă, când mergem mână în mână cu Cel ce se află dincolo de viaţă şi de împrejurări? Cum să ne fie teamă de moarte, când Cel ce e mai puternic decât moartea a promis să fie cu noi pentru totdeauna?

Totul e o chestiune de perspectivă. Dacă ne limităm la aici şi acum, vom fi înghiţiți de aici şi acum. Dacă ne agățăm de lucruri pământeşti, acestea vor deveni comoara noastră. Căci "unde e inima ta, acolo e şi comoara ta." Să privim mereu în sus și să-L căutăm pe Dumnezeu în toate.

Cum sa facem fata incercarilor vietii

2009-07-17T19:27:00.001+03:00

Fiecare zi din viața noastră aduce cu ea noi lupte şi ispite. Oamenii se confruntă cu boli, sărăcie, stres şi toate consecinţele fizice, morale și spirituale ale acestora. Frustrarea şi regretele sunt ucigași silenţioși care ne distrug sufletul încetul cu încetul, lăsând-ne expuși şi vulnerabili. Cum putem găsi pacea în mijlocul adversităților? Cum putem face faţă rozătoarelor spiritului? E o întrebare pe care oamenii și-au adresat-o de la începutul tuturor timpurilor şi mulţi n-au găsit încă răspuns.

Imaginați-vă viaţa ca o cameră. O cameră poate fi întunecoasă şi înghesuită, prăfuită şi tristă. O cameră poate fi un spațiu închis, unde te simţi prizonier şi ai impresia că totul lucrează împotriva ta. De fapt, o cameră îți poate modela nu numai starea de spirit, ci și personalitatea, în același fel în care un recipient face ca apa să ia forma lui.

Întâi de toate, e bine să ne aducem aminte două lucruri. Primul e că și noi, la fel ca apa, suntem liberi. Al doilea e că orice cameră are uși și ferestre. Dacă le vom ține mereu închise, aerul va fi din ce în ce mai stătut şi mai greu de respirat și vom sfârși sufocându-ne. Poate ai senzația că te afli într-un spațiu strâmt, îngust, închis și claustrofobic, dar Dumnezeu a pus multe ferestre în camera ta. Nu trebuie decât să te oprești, să-ți deschizi ochii și să privești în jur. Poate există o fereastră chiar în fața ta, dar nu o vezi, pentru că spiritul tău e prea oprimat de atmosfera din cameră.

După ce ai găsit fereastra, trage draperiile, deschide-o larg şi lasă lumina si aerul curat să pătrundă înăuntru. Vei vedea cum întreaga atmosferă se schimbă. Camera noastră mică e înconjurată de ferestre care de-abia așteaptă să fie descoperite. Acesta e un adevăr care ar trebui să ne umple de speranță.

Dar cum putem găsi aceste ferestre? Dacă te simți prea tensionat și oprimat pentru a le descoperi de unul singur, poți începe printr-o rugăciune. În mijlocul tuturor necazurilor şi grijilor, oprește-te, ia-ți o pauză, închide ochii și relaxează-te. Roagă-te apoi Tatălui din ceruri, care te cunoaște și te iubește profund. Vorbește cu el așa cum ai vorbi cu un prieten drag. Iată un model de rugăciune:

"Doamne, necazurile din viaţa mea mă copleșesc și grijile mă chinuie neîncetat, oprindu-mă din creșterea mea spirituală. Sunt prizonier într-o cameră mică, cu aer închis și fără nici o perspectivă. Dar Tu ești mare și minunat. Universul pe care l-ai creat e măreț şi plin de lucruri uimitoare. Mai știu și că ai pus multe ferestre în camera mea. Ajută-mă să le descopăr. Ia-mă de mână şi condu-mă la ele. Fă să simt pe față adierea blândă a zefirului și să trag în piept parfumul florilor de primavară. Fă să descopăr magia stelelor şi frumuseţea curcubeului.

Revarsă-mi în suflet lumina și umple universul meu alb-negru de culoare. Arată-mi o lume pe care n-am văzut-o încă, ajută-mă să descopăr noi dimensiuni și să explorez noi lungimi de undă. Oferă vieții mele perspectivă și viziune, ca să nu mi-o petrec în meschinărie și întuneric. Lasă-mă să descopăr frumusețea nespusă a fiecărei zile și farmecul ascuns în fiecare clipă. Pentru că Tu poți face asta. Amin."

Și într-adevăr, Dumnezeu poate face lucrul pe care i-l cerem. Aici începe fascinanta călătorie a credinței.

Dumnezeu, marele programator sau de unde vine răul în lume?

2009-07-16T19:25:00.001+03:00

Dacă Dumnezeu ar avea o secțiune de Frequently Asked Questions (întrebări puse frecvent), cum întâlnim acum pe mai toate site-urile web de pe Internet, cu siguranță că una dintre ele ar fi: „De ce există răul în lume?” Aceasta nu e numai una dintre întrebările puse cel mai des de omenire, ci și una al cărei răspuns ar putea schimba radical concepția noastră despre lume și realitate.

Cei care cunosc cât de cât principiile programării pe calculator știu că e ușor de creat un program static, care să facă întotdeauna ce vrea programatorul. Dar în momentul în care el se hotărăște să introducă variabile, lucrurile se complică. O singură variabilă poate da totul peste cap, pentru că valoarea ei nu e determinată sau prestabilită de programator, ci lăsată la latitudinea altor factori.

Dacă ni se permite să facem această analogie, Dumnezeu e marele programator iar universul, cu multiplele lui aspecte, programul creat de el. Dacă Dumnezeu ar fi vrut să creeze un univers static, ar fi putut-o face cu ușurință. Dar niciun bun programator nu se mulțumește cu atât, conștient fiind că secretul unui program complex și sofisticat e dinamismul și caracterul interactiv.

Atunci când a creat lumea, Dumnezeu a introdus în program câteva variabile. Definiția variabilelor în dicționarul explicativ al limbii române e „mărimi (sau cantități) care își pot schimba valoarea în raport cu altele, denumite constante”. Sau cum bine spunea cineva, variabilele nu sunt constante.

Constanta e o valoare fixă. Ea nu prezintă niciun risc, pentru că știi de la bun început ce e și ce va face. Cu variabilele însă povestea e alta. Orice variabilă presupune un risc, căci ea își schimbă valoarea independent de voința programatorului. Când Dumnezeu a creat omul, el a introdus în program o variabilă numită voința sau liberul arbitru. Voința îi dă omului dreptul și puterea de a decide și de a face alegeri. Aceste alegeri nu sunt întotdeauna în conformitate cu voința lui Dumnezeu, dar a le opri ar însemna o intervenție brutală în însăși formula organică a programului.

Cu siguranță că Dumnezeu a mai introdus și alte variabile în lucrarea lui măreață de programator. Nu ne va fi dat să știm niciodată întreg algoritmul și formula creației. Dar aceste variabile explică, în parte, de ce trăim într-un univers în care se întâmplă atâtea lucruri neprevăzute și ele ar fi o posibilă explicație pentru existența răului în lume.

Despre caracter

2009-07-16T19:24:00.001+03:00

Înainte de a discuta un concept, trebuie mai întâi să-l definim. Termenul „caracter” are două înțelesuri majore, după cum ne arată dicționarul explicativ al limbii române: unul general, definit ca „ansamblul însușirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane” și unul specific, care se referă la un anumit tip de personalitate, la o anumită însușire sau set de însușiri umane: „personalitate morală fermă”, „însușire morală care se manifestă prin perseverență, voință fermă și corectitudine.” Atunci când spunem „oameni de caracter”, ne referim la cel de-al doilea aspect.

Perseverență, voință fermă și corectitudine... Calități rare în ziua de azi, dar cu atât mai demne de apreciat. Cum se poate manifesta caracterul în viața de zi cu zi a unui creștin? În primul rând în modul în care ne relaționăm la cei din jurul nostru și la situațiile din viața noastră. Pentru a determina caracterul unei persoane, trebuie să-i observăm comportamentul și reacțiile în mediul ei, în împrejurări normale, alături de cei apropiați.

Un pas mai departe pe acest drum îl constituie momentele de criză, încercările, care ne scot din zona noastră de confort și ne așează într-un spațiu psihologic ostil și nefamiliar. Ele sunt un mod dureros, dar eficient, prin care Dumnezeu ne testează și ne întărește caracterul. Momentele de criză ne oferă un bun prilej de a dovedi dacă suntem sau nu oameni de caracter, pentru că ele fac apel tocmai la primele două din trăsăturile menționate mai sus: perseverența și voința fermă.

O altă împrejurare care ne poate scoate la iveală caracterul e luarea unei decizii majore. Adesea în viață suntem puși în situația de a alege între drumul drept și drumul ocolit, între corectitudine și compromis. De multe ori tentațiile sunt greu de biruit și e nevoie să punem în acțiune toate resursele morale pe care le avem pentru a ne păstra integritatea. Orice victorie obținută pe acest front e o cărămidă în plus la temelia caracterului nostru.

În ultimul rând, dar nu cel din urmă, aș vrea să citez vorbele cuiva care definea caracterul drept „ceea ce suntem atunci când nu ne vede nimeni”. Adesea procedăm într-un anumit fel de teama de a nu fi judecați sau marginalizați. Multe din alegerile și acțiunile noastre sunt influențate de constrângeri sociale sau morale. Dar ceea ce facem în singurătate, atunci când nu ne vede nimeni și când nu suntem presați de nicio prezență din exterior, reflectă adevăratul nostru caracter.

Dacă temperamentul e ceva cu care ne naștem, caracterul poate fi clădit și consolidat. Nu e niciodată prea târziu și nici prea devreme pentru a începe munca la zidirea acestui edificiu ce ne poate aduce atâtea roade în viitor.

Cantare crestina: Ma doare fiecare clipa

2009-07-15T23:09:00.002+03:00

Atâtea clipe ne dor și atâtea dureri adăpostim în inimile noastre frânte, când vedem nedreptatea, suferința și risipa din jurul nostru. De câtă dragoste avem nevoie ca să umplem golul nepăsării și deșertul cinismului din lumea în care trăim. Doamne, dă-ne putere să iubim dincolo de orice hotare omenești și lacrimi să plângem pentru cei ce rătăcesc fără țintă pe drumul vieții.

Apostolul Andrei sau lectia umilintei

2009-07-15T19:23:00.001+03:00

Deși Evanghelia ne spune că apostolul Andrei a fost primul care l-a căutat și l-a urmat pe Isus, în niciun pasaj biblic el nu e menționat în capul listei de ucenici. Cunoscut îndeobște ca „fratele lui Simon Petru”, el pare să rămână mereu în umbra fratelui său, eclipsat de personalitatea acestuia. Petru e întotdeauna pe primul loc iar Andrei pe al doilea.

Conștient că fratele său are calități pe care el nu le posedă, Andrei nu-și dispută nicio clipă întâietatea. Deși vede că Petru ocupă un loc de seamă între ucenicii lui Isus, el acceptă acest lucru cu seninătate și nu face caz de faptul că, dacă n-ar fi fost el, poate acesta nici n-ar fi ajuns să-l cunoască pe Isus.

Portretul lui Andrei se conturează subtil pe parcursul celor patru evanghelii. Îl vedem mai întâi mergând după Isus și chemându-și fratele cu memorabila mărturisire de credință „L-am găsit pe Mesia!”. Îl regăsim apoi într-un alt episod descoperindu-l și ducându-l la Isus pe băiatul din mulțime care avea la el cinci pâini și doi pești. Și tot el îi conduce la Domnul pe grecii întâlniți în Ierusalim, care-și exprimă dorința de-l întâlni pe Isus.

De patru ori îl vedem pe Andrei în acțiune și de fiecare dată făcând același lucru: aducând pe cineva la Isus: pe sine, pe Simon Petru, pe băiețelul din mulțime și pe grecii din Ierusalim. Deși nu e decât un om simplu, care nu râvnește la glorie și recunoaștere, el are un rol de necontestat în desfășurarea evenimentelor, rol pe care și-l adumă cu smerenie și mult bun simț.

Din exemplul lui Andrei putem învăța că Dumnezeu are un scop și un plan pentru viața fiecăruia dintre noi și că adesea oamenii umili și neînsemnați, cei ce lucrează destoinic din umbră au un rol la fel de important ca și eroii ce ne atrag atenția. Nu putem fi cu toții eroi dar putem face puținul ce depinde de noi cu râvnă, smerenie și devotament. Să nu uităm că, oricât de neînsemnat ar părea acest puțin, în marea schemă a lucrurilor știută numai de Dumnezeu, el poate avea ecouri mai adânci decât am îndrăzni să visăm vreodată.

Lectia lui Solomon

2009-07-15T19:22:00.001+03:00

În Vechiul Testament, Dumnezeu s-a arătat rareori oamenilor. Cu toate acestea, regele Solomon a avut o serie de confruntări directe cu El, printre care una celebră, citată și comentată adesea: cea în care Dumnezeu s-a oferit să-i împlinească o dorință.

Solomon ar fi putut cere orice: bogății, averi, sănătate, fericire, etc. Dar el a ales să ceară înțelepciune – puterea de a distinge dintre bine și rău, nu pentru a-și sluji propriile interese, ci pentru a fi la înălțimea chemării de a guverna poporul lui Dumnezeu.

Inevitabil ne punem întrebarea: câți lideri din ziua de azi ar face această alegere? Câți ar pune pe primul plan interesele celor pe care îi conduc, lăsând pe plan secundar ambițiile personale? Răspunsul poate ne-ar întrista prea mult.

La momentul adevărului, Solomon s-a dovedit a fi un adevărat conducător. El a înțeles că e de datoria lui să fie la înălțimea poziției ce i s-a încredințat și că, îndeplinindu-și misiunea cu succes, îl va onora pe Dumnezeu.

Solomon a ales să se dedice slujirii cauzei lui Dumnezeu, fiind în același timp perfect conștient că nu va reuși niciodată fără ajutorul Lui. Avem două lecții de învățat din exemplul său: lecția responsabilității și a dependenței de Dumnezeu.

În tot ceea ce facem, trebuie să ne dovedim responsabili iar atunci când o sarcină e peste puterile noastre, să-i cerem lui Dumnezeu resursele necesare de a o duce la bun sfârșit.

Despre milostenie sau bucuria gesturilor marunte

2009-07-14T19:19:00.003+03:00

Ce înseamnă a fi milostiv? A hrăni pe cei flămânzi, a oferi adăpost celor fără casă, a cerceta pe cei bolnavi. A-ți întinde mâna spre cei săraci și sărmani, spre cei orbi, șchiopi și nefericiți. A da celor în nevoie. Toate acestea sunt ilustrări extraordinare ale compasiunii puse în practică. Dar ce putem face noi aici, acum, pentru a ne dovedi milostivi?

Dăruiește cu generozitate și ajută din toată inima ori de câte ori ai ocazia. Cel mai ușor lucru e să găsești în jurul tău oameni care au nevoie de ajutor. De multe ori nici nu trebuie să-i cauți, că te găsesc ei. De la a face cumpărături pentru vecinul care tocmai s-a întors acasă după o operație până la a oferi un algocalmin colegului de serviciu care are o durere de cap, ocazii de a ajuta se găsesc la fiecare pas și trebuie să ne gândim că, oricât ni s-ar părea de mărunte și de neînsemnate, ele pot însemna enorm de mult pentru cei în cauză.

În „Povestea boabelor de diamant” de Charles Perrault, fata cea bună îi dăruiește un strop de apă din cofa ei unei bătrâne sărmane și aproape oarbe pe care o întâlnește la fântână. Bătrâna se dovedește a fi o zână bună și o răsplătește făcând ca fiecare vorbă a ei să fie însoțită de un diamant. A doua zi sora vitregă pleacă și ea la fântână în speranța de a o întâlni pe bătrână. Dar în locul acesteia apare o o tânără și frumoasă prințesă, care îi cere și ea un strop de apă. Raționamentul fetei e: „Nu e nici bătrână, nici săracă, atunci la ce bun să-i dau apă?” Finalul poate îl știți. Prințesa e tot zâna cea bună, care o pedepsește ca fiecare vorbă să-i fie însoțită de un șarpe și fiecare geamăt de o broască.

Morala e ușor de dedus. Nu trebuie să așteptăm ocazii mărețe ca să ne dovedim compasiunea față de semenii noștri. Sau cum zice Maica Tereza, „În această viață nu putem face lucruri mari. Putem face doar lucruri mici cu o dragoste mare.” Dumnezeu nu ne cere să fim eroi, ci slujitori umili în împrejurările cele mai banale și aparent lipsite de glorie. Să-i tratăm cu același respect și decență pe toți oamenii și să nu pregetăm să oferim milostenie și ajutor în cele mai neînsemnate situații.

Rut sau impactul unei decizii

2009-07-14T19:18:00.001+03:00

Istoria lui Rut e un exemplu vibrant despre felul în care o decizie poate influența nu numai viața celui care o ia și a apropiaților lui, ci chiar a unui întreg șir de generații viitoare. Atunci când văduva Naomi, copleșită de durere după moartea soțului și a fiilor ei, hotărăște să părăsească Moabul și se întoarcă în țara ei natală, Israel, cele două nurori ale sale, Orpa și Rut sunt puse în situația de a lua o decizie. Orpa ezită dar decide în cele din urmă să rămână în țara Moabului. Rut în schimb e gata să-și urmeze soacra oriunde ar merge.

Hotărârea lui Rut e definitivă și nestrămutată. Spre deosebire de Orpa, ea nu stă pe gânduri nicio clipă. Vorbele ei sunt memorabile: „Încotro vei merge tu, voi merge si eu, unde vei locui tu, voi locui și eu; poporul tău va fi poporul meu, si Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu”. O asemenea mărturisire trădează un caracter puternic, un devotament deplin și un curaj de necontestat. Rut nu privește în urmă ca soția lui Lot, ci la fel ca Avraam, e gata să abandoneze totul și să meargă înainte, într-o țară necunoscută și printre oameni străini, nu pentru că nu are de ales, ci din dragoste pentru Naomi.

Rut ia această decizie fără să știe ce-i rezervă viitorul sau ce consecințe va avea hotărârea ei. Deși străină de credința lui Israel, ea dă dovadă de calități plăcute lui Dumnezeu, de aceea El o va binecuvânta. Ba mai mult, o va folosi în marea Lui lucrare de răscumpărare a omenirii. Ajunsă în Israel, Rut devine soția lui Boaz, un om bun și generos, alături de care își va reface viața, găsindu-și pacea și fericirea. „Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”, cum se spune în basme. Dar povestea nu se sfârșește aici.

Rut și Boaz sunt nimeni alții decât străbunicii regelui David, cea mai marcantă figură a Vechiului Testament și a istoriei evreilor de până la Isus, cel ce ne-a lăsat în urmă atâția Psalmi minunați și a cărui credință și talent mai inspiră încă și azi nenumărați oameni din întreaga lume. Nu vom știi niciodată cum ar fi decurs lucrurile dacă la momentul respectiv Rut ar fi luat o altă decizie. Dar știm că hotărârea ei altruistă și îndrăzneață a influențat indirect multe generații viitoare.

Despre rabdare

2009-07-14T19:17:00.001+03:00

Răbdarea nu e niciodată un lucru uşor. Dar probabil cel mai dificil aspect al ei este în relaţie cu cei din jurul nostru. „Iubirea îndelung rabdă”, ne spune apostolul Pavel în faimosul pasaj din 1 Corinteni. Ni se cere să iubim cu o dragoste plină de răbdare chiar și atunci când ne e greu să îndurăm suferințele pe care ni le provoacă semenii noștri.

De ce trebuie să avem răbdare unii cu alții? Răspunsul e atât de simplu: Ca să urmăm exemplul Tatălui ceresc, care are atâta răbdare cu noi. Dacă nu am face așa, ne-am dovedi ca și robul din pilda lui Isus care a fost iertat de datorie dar nu a iertat la rândul lui. Sau nu ne-am dovedi vrednici de cuvintele din rugăciunea Tatăl nostru „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri.”

Atunci când ți se oferă iertare și răbdare, ești dator să oferi și tu iertare și răbdare altora. Și cu cât experimentezi mai mult și mai profund răbdarea lui Dumnezeu, cu atât vei găsi mai multă putere în tine să poți răbda la rândul tău. Putem oferi dragoste, pentru că ni s-a oferit dragoste și nu oferim dintr-un pustiu, ci din preaplinul unei inimi binecuvântate de Dumnezeu.

În al doilea rând trebuie să ne dovedim răbdători pentru că numai astfel cei din jurul nostru îl vor putea vedea pe Cristos în vorbele și în faptele noastre. Suntem chemați să urmăm exemplul Domnului și să oglindim lumina și dragostea lui Dumnezeu prin însăși viața noastră. Trebuie să ne punem mereu întrebarea: „Ce le spun celorlalți faptele și atitudinea mea despre dragostea lui Dumnezeu?”

În al treilea rând, dar nu cel din urmă, viața a dovedit că lipsa de răbdare duce adesea la greșeli ireparabile. Iar greșelile duc la regrete. Și nimic nu e mai dureros în această viață ca o conștiință chinuită de regrete. Cineva a spus odată că „regretele sunt iadul” și metafora lui nu e departe de adevăr. A trăi cu un regret e adesea mai cumplit decât a trăi cu o boală sau o suferință fizică.

Răbdarea nu e un lucru ușor, dar e o roadă a Duhului, o calitate pe care Dumnezeu vrea s-o dezvoltăm în viețile noastre. De aceea, ori de câte ori ne aflăm la capătul răbdării, să nu disperăm, ci să venim plini de credință și speranță înaintea Lui și El ne va da umple inima de noi resurse.

Despre manie

2009-07-14T19:15:00.002+03:00

Mânia e percepută în general ca un sentiment negativ, care poate să transforme un om bun într-un monstru și să ne ducă la fapte necugetate. Concluzia care ar decurge de aici e că ea trebuie întotdeauna reprimată și privită ca un păcat demn de dispreț. Biblia însă ne oferă o altă perspectivă.

În Efeseni 4, apostolul Pavel vorbește despre mânie ca despre un sentiment pozitiv și sănătos, afirmând că ea nu este în esență un lucru rău. Totul depinde de motivațiile și intențiile noastre. Dacă mânia e cauzată de sentimente egoiste precum mândria sau orgoliul rănit, ea se transformă în păcat. Dar există și cazuri când mânia e nu numai acceptabilă, ci chiar necesară, lipsa ei indicând nepăsare și ignoranță.

Exemplul clasic în acest sens e episodul biblic în care Isus alungă negustorii din templu. La rădăcina mâniei lui Isus nu se află motivații egoiste, ci corupția și nedreptatea din jurul lui. Mânia lui Isus nu are intenția de a face rău, ci de a îndrepta un rău deja făcut de alții. Ea e expresia mâniei drepte a lui Dumnezeu, ceea ce numim „mânie dumnezeiască” sau „mânie divină”.

Mânia e ca și focul. Dacă e controlată, poate fi utilă și productivă dar dacă scapă de sub control, se poate dovedi primejdioasă și chiar fatală. Deși e un sentiment natural, trebuie să fim foarte atenți cum o folosim și mai ales cum o exprimăm, pentru că ea poate avea efecte devastatoare.

Mânia umană e adesea motivată de ambiții egoiste și folosită ca o armă împotriva celor care ne-au rănit. Acest fel de mânie ne îndepărtează de Dumnezeu. Mânia lui Isus nu l-a îndepărtat nicio clipă de Dumnezeu, ba dimpotrivă, chiar prin faptul că n-a rămas nepăsător într-o asemenea situație, el l-a pus pe Dumnezeu pe primul plan, luptând pentru cauza Lui și dovedindu-și încă o dată dragostea față de Tatăl.

Iosif din Arimateea sau A-ti invinge teama

2009-07-14T19:13:00.002+03:00

Om cu poziție, senator, membru al consiliului și al sinedriului, Iosif din Arimateea e descris în Noul Testament ca un "om cinstit şi bun". Ni-l imaginăm ca pe un bărbat educat şi respectat, un personaj virtuos, milostiv, însetat de adevăr și dreptate. Dar pe lângă aceste calități, el a avut și o mare slăbiciune: teama. Deși ucenic al lui Isus, el a ținut multă vreme ascuns acest lucru de frica iudeilor.

Câți oameni din lumea de azi nu sunt ca Iosif? Buni, drepți și credincioși dar chinuiți în permanență de teamă. Ei se tem de ce vor crede și vor spune despre ei apropiații și cunoscuții, se tem să nu-și piardă poziția, prestigiul, popularitatea și prietenii. Teama ne face adesea să nu împlinim din toată inima voia lui Dumnezeu sau chiar să nu o împlinim defel.

Din exemplul lui Iosif din Arimateea mai vedem însă și că un om se poate schimba, că teama poate fi în cele din urmă depășită. Evenimentul care l-a schimbat pe Iosif a fost moartea lui Isus. Cu această dureroasă ocazie, el a reușit să-și învingă teama și, cu un devotament de nedescris, să meargă la Pilat și să ceară trupul lui Isus. Gestul lui a fost unul de mare curaj.

Iosif a ales să-și asume un mare risc, fiind conștient în tot acest timp că îl puteau aștepta consecințe drastice. Drumul cu Dumnezeu nu e întotdeauna ușor și adesea împlinirea voii Lui implică riscuri. Dar, la fel ca și Iosif, trebuie să lăsăm orice temeri la picioarele crucii lui Isus și să ne dăruim din toată inima scopului pe care-l are Dumnezeu pentru viața noastră.

Citate despre rugăciune

2009-07-13T21:28:00.004+03:00

Rugăciunea este o iarbă de vindecare şi de folos, dar, dacă nu ştim unde se cade s-o punem, nu vindecă boala noastră.
definiţie de Sfântul Ioan Gură de Aur

Rugăciunea este respiraţia sufletului.
definiţie de Ellen G. White

Rugăciunea nu este urmarea meritelor noastre, ci a îndurării lui Dumnezeu.
definiţie de Toma d'Aquino

Rugăciunea este unitatea de măsură a dragostei.
definiţie de Sfântul Augustin

Rugăciunea este cheia dimineţii şi zăvorul serii.
definiţie de Mahatma Gandhi

Rugăciunea este, după fiinţa ei, apropierea şi unirea omului cu Dumnezeu; iar după lucrare, rugăciunea este puterea susţinătoare a lumii, împăcarea cu Dumnezeu.
definiţie de Sfântul Ioan Scărarul

Rugăciunea este expresia unui suflet religios care recunoaşte o putere supranaturală care-i asigură eliberarea din înlănţuirea limitelor personale şi cosmice.
definiţie de Petre Ţuţea

Rugăciunea constituie o înălţare a intelectului către Dumnezeu; ea este o conversaţie a intelectului cu Domnul.
definiţie de Evagrie din Pont

Aceasta este rugăciunea adevărată: a tăcea şi a asculta vocea fără cuvinte a lui Dumnezeu din adâncul inimii, a înceta să lucrezi de unul singur, a pătrunde în lucrarea lui Dumnezeu.
definiţie de Kallistos Ware

O rugăciune, în cea mai simplă definiţie, este doar o dorinţă îndreptată spre ceruri.
definiţie de Phillips Brooks

Rugăciunea este cea mai puternică armă a creştinului. Rugăciunea este cea care ne face eficienţi, ne face fericiţi, rugăciunea ne dă toată forţa necesară pentru a duce la îndeplinire cele ce ne sunt cerute de Dumnezeu. Da, toată viaţa ta poate şi trebuie să fie o rugăciune!
definiţie de Sfântul Josemaria Escriva

Rugăciunea este lucrarea credinţei, arătarea celor nădăjduite, iubirea realizată, mişcarea îngerească, puterea celor fără trupuri, descoperirea inimii, nădejdea mântuirii, semnul sfinţirii, devenirea sfinţeniei, cunoaşterea lui Dumnezeu, unirea Duhului Sfânt, bucuria lui Iisus, veselia sufletului, mila lui Dumnezeu, semnul împăcării, pecetea lui Hristos, steaua de dimineaţă a inimilor, descoperirea lui Dumnezeu, izvorul tăcerii, pecetea lăcaşului îngeresc.
definiţie de Sfântul Grigorie Sinaitul

Rugăciunea este cântecul inimii.
definiţie de Kahlil Gibran

Rugăciunea este o stare de permanentă recunoştinţă.
definiţie de Sfântul Ioan de Kronstadt

Rugăciunea este prezenţa lui Dumnezeu în toţi şi în toate.
definiţie de Sfântul Grigorie Sinaitul

Rugăciunea este începutul cunoştinţei nemateriale şi simple.
definiţie de Evagrie din Pont

Rugăciunea este mijlocul prin care se revarsă în sufletul nostru lumina.
definiţie de Vladimir Lossky

Rugăciunea este contemplarea faptelor vieţii din cel mai înalt punct de vedere.
definiţie de Ralph Waldo Emerson

Rugăciunea nu este pur şi simplu un impuls ocazional la care răspundem atunci când suntem în necaz; rugăciunea este o atitudine de viaţă.
definiţie de Walter A. Mueller

Suntem chemati sa fim facatori de pace

2009-07-13T19:12:00.001+03:00

Acum câțiva ani, un cuplu de pensionari speriați de iminența unui război nuclear, au făcut un studiu al tuturor locurilor de pe glob, în speranța de a găsi unul în care probabilitatea unui asemenea război să fie mai scăzută. După multe investigații, s-au mutat în noua lor casă – insulele Falkland. Dar nu peste multă vreme „paradisul” lor s-a transformat într-o zonă de război între Marea Britanie și Argentina.

La fel ca ei, mulți oameni din ziua de azi tânjesc după pace. Lumea în care trăim e devastată de războaie între națiuni și ostilitate între grupuri etnice. Pacea lipsește din casele și din inimile noastre. La sfârșitul veacurilor, Isus Cristos va aduce pace pe pământ. Dar până atunci, El lucrează în alte moduri mai subtile.

Isus e făcătorul nostru de pace. El ne-a împăcat cu Tatăl și cu noi înșine și a dat celor care-L urmează o cale a păcii și a dragostei. Cât a fost pe pământ, Isus a încercat să dărâme ziduri și bariere, să ne facă să renunțăm la prejudecățile care ne țin legați, să punem iubirea în locul mândriei și umilința în locul aroganței.

Isus ne-a arătat că mândria e cauza principală a tuturor conflictelor și că fără umilință, nu există armonie. Orice mândrie ar trebui să pălească din sufletul nostru când ne gândim la prețul pe care l-a plătit Isus ca să ne facă un singur trup și o singură inimă.

Ca și creștini, e datoria noastră să urmăm exemplul lui Isus și să fim făcători de pace. Nu vom reuși să oprim războaiele și conflictele de pe glob, dar vom reuși să aducem, cu ajutorul Celui care a murit și a înviat pentru noi, un strop de pace în colțișorul de lume în care trăim.

Visul preotului sau Isus mijlocitorul

2009-07-13T19:09:00.005+03:00

Un mare preot, cunoscut pentru spiritul și dedicarea sa, a visat că a murit şi a ajuns la poarta raiului. Acolo i s-a spus că numele său nu figurează în Cartea Vieții. În cele din urmă, la insistențele sale, a fost invitat înăuntru și i s-a spus că va avea privilegiul să apară în faţa judecătorului a toate de pământ şi, dacă va trece cu bine testul ce i se va da, va putea rămâne în Împărăția cerurilor pentru totdeauna.

Ajuns înaintea tronului de slavă, și-a spus numele și i s-au pus câteva întrebări.

- Ai dus o viață dreaptă?
- Nu, a răspuns el.
- Ai fost întotdeauna bun și blând?

Din nou, el a răspuns negativ.

- I-ai iertat pe cei ce ți-au greșit?
- Nu, nici asta n-am făcut.
- Ai fost mereu cinstit?
- Mi-e teamă că nu, a răspuns el.

Cu fiecare întrebare, era tot mai clar că nu avea nicio șansă să rămână în Împărăția Cerurilor. I se mai puse o ultimă întrebare, la care fu nevoit din nou să răspundă negativ.

Cuprins de disperare, omul se pregăti să plece, când deodată tronul se lumină și un glas dulce cum nu mai auzise vreodată se făcu auzit.

- Tată, îl cunosc pe acest om. E adevărat că a fost slab din multe puncte de vedere, dar m-a susținut cât a fost pe pământ, așa că am să-l susțin și eu înaintea Ta.

Cu aceste cuvinte, preotul s-a trezit din vis.

Rugăciune pentru cei dragi

2009-07-13T12:22:00.002+03:00

Doamne Isuse, Tu ne-ai învăţat că prin credinţă se pot muta munţii din loc. Și tot Tu ne-ai spus: „Cere și ți se va da”. Cât ai fost pe Pământ, ai vindecat boli şi suferințe în fața cărora și medicii s-au dat bătuți şi ai înviat oameni din morţi. De la Tine am învăţat cât de mare e puterea rugăciunii şi a credinţei şi că trebuie să ne rugăm cu convingere, ca și când am fi primit deja lucrul cerut.

În fața Ta vin azi, Stăpâne, cu inima plină de speranţă şi încredere, ştiind că rugăciunea mea nu se va întoarce de la Tine fără rod și că toate conlucrează spre binele nostru. În numele Tău, îmi ridic glasul spre Tatăl nostru, al tuturor, şi în miez de noapte strig: Tatăl, veghează asupra celor pe care îi iubesc! Tu cunoști adâncimile sufletului lor și îi iubești cu o dragoste proaspătă ca roua și statornică precum veșnicia. Să te depărtezi de la ei. Să nu-i lași niciodată să lupte singuri. Fii prietenul și mângâietorul lor și fă-i să simtă până în adâncul ființei grija și dragostea Ta.

Viaţa noastră, a tuturor, e în mâinile Tale. Ție îți încredinţeze și viaţa lor, cu toate gândurile, grijile şi preocupările lor. Însoțește-i pe drumul lor. Călăuzește-le paşii şi ajută-i să ia întotdeauna decizii corecte. Arată-Ți puterea în ei, ca și ei să fie puternici în Tine. Înconjoară-i cu dragostea ta ca și cu o pătură caldă, ca să nu mai simtă frigul, durerea și dezolarea. Ajută-i să aducă roadă bună, îmbogăţește-le spiritul și dă-le tăria să depășească orice încercare.

Adu-le în cale oamenii de care au nevoie, ca să nu rămână niciodată fără ajutor şi susţinere la necaz. Iartă-le greşelile şi adu-i acasă când rătăcesc. Fă ca fiecare dintre ei să experimenteze bunătatea Ta în fiecare aspect al vieţii lor, în orice mod posibil. Pentru că Tu ești tatăl celor pentru care Te rog şi ştiu că, atâta timp cât vei rămâne lângă ei, nimic rău nu li se poate întâmpla. Lucrează în viaţa lor, ca numele Tău să fie glorificat în fiecare dintre ei.

Amin

Rugăciune pentru curaj și putere

2009-07-12T23:43:00.003+03:00

Doamne, de ce mi-e atât de teamă? De ce e atât de slab spiritul meu? Unde e credinţa ce mută munţii? Unde e forța ce învinge moartea? Ştiu că sunt puternică atunci când Tu mă faci puternică și orice slăbiciune devine putere în prezenţa Ta. Atinge-mi inima cu o iubire dincolo de înţelegerea mea, ca să mă pot întoarce spre Tine ca floarea soarelui spre razele astrului ceresc al cărui nume îl poartă.

Mă simt măruntă, pentru că îmi țin mereu privirea în pământ. Mă simt slabă, pentru că m-am depărtat de forța Ta dătătoare de viață. Învață-mă să-mi ridic ochii spre cer şi să-mi găsesc puterea și curajul dincolo de norii ce întunecă orizontul. Dă-mi să beau din izvorul Tău de apă vie și du-mă mai departe decât pot ajunge în visele mele.

AMIN

Rugăciune pentru vindecare

2009-07-12T23:20:00.002+03:00

Doamne, Dumnezeul meu, vin azi înaintea Ta și-mi aduc plângerea înaintea tronului Tău de slavă. Ascultă glasul meu. Tu ești Creatorul meu şi doctorul trupului şi sufletului meu. Tu cunoști cele mai adânci şi mai ascunse cotloane ale ființei mele. Știi cum funcționează fiecare și cum lucrează toate împreună pentru a menţine darul vieţii şi a mă face ceea ce sunt: o ființă vie, un miracol al creaţiei.

Tu știi și când ceva nu funcţionează cum ar trebui, şi cunoști durerea şi suferinţa provocată de bolile din trupul meu fragil. M-ai făcut slabă şi vulnerabilă, dar mi-ai dat și o forţă interioară dincolo de cuvinte şi o încăpățânare ce nu vrea să cedeze în faţa provocărilor vieții. Învață-mă să folosesc ce am mai bun în mine pentru a depăşi răul. Ajută-mă să descopăr noi moduri de a lupta cu durerea şi suferinţa.

Doamne, tatăl meu atotputernic, pune-ți mâinile deste mine şi vindecă-mă cu atingerea Ta. Repară vechi daune, curăță vechi răni, vindecă şi reînnoiește. Tu ești singura mea speranță și n-am să mă las de ea. Atâta timp cât mai am o frântură de credinţă, îmi voi ridica glasul spre Tine. Fă ca ruga mea să străpungă cerul, rupând bariera dintre timp și eternitate. Iartă-mă dacă sunt prea îndrăzneață, dar inima îmi dă ghes să vin înaintea Ta cu curaj și să-Ți cer o minune.
Reîntregește-mă din nou. Lasă-mă să mă bucur de frumusețea creaţiei, de miracolul fiecărei zile, de bucuria fiecărei clipe. Tu mi-ai oferit viața, acest dar neprețuit, nu mă lăsa să plec din ea fără să fi gustat toate bucuriile pe care le-ai pregătit pentru noi, muritorii. Fă ca inima să-mi zburde din nou, sufletu-mi să cunoască pacea iar trupul să-mi fie mângâiat de atingerea mâinii Tale iubitoare.

Tu mă poți vindeca și mă poți face să mă bucur din nou de viată. Ascultă rugăciunea mea şi vino la mine ca un Tată iubitor. Căci în Tine mă încred și înaintea Ta aduc toate poverile şi suferinţele mele. Tu știi ce e mai bine pentru mine. Lucrează în chipuri minunate, pentru ca inima mea să te poată lăuda zi şi noapte şi să pot spune tuturor cât de mare și uimitor e Dumnezeul meu!

Amin

Rugăciune pentru lumină

2009-07-12T10:30:00.007+03:00

Doamne, fii pentru noi lumina care nu se stinge. Strălucește înlăuntrul și în afara noastră, ca să nu ne poticnim pe drum, ci să mergem înainte plini de curaj, spre noi limanuri ce ne așteaptă. Fii flacăra mereu arzândă a candelei ce ne călăuzește pașii.

Tu cunoști trecutul și viitorul. De ochii Tăi nimic nu este ascuns. Noi nu ne știm decât prezentul, și chiar și pe acesta îl vedem uneori deformat în subiectivitatea noastră. Ajută-ne să ne încredem în Tine, pentru ca prin ochii Tăi să vedem ceea ce ochii noștri nu pot să vadă.

Doamne, Tu ne-ai dat ochi să vedem, dar și suflet să tânjim după Tine și un dor adânc după ceea ce nu putem cuprinde cu mintea omenească. Revarsă lumina Ta în inimile noastre, ca să spulberăm întunericul îndoielilor și al disperării.

Și oriunde am fi, orice am face, adu-ne aminte că Tu ești lumină și că fără de Tine orice candelă se stinge în noapte. Binecuvântează ceea ce mâna Ta a zidit și ține aprinsă lumânarea noastră până la ivirea zorilor.

AMIN

Rugăciune pentru puterea de a ierta

2009-07-11T11:52:00.005+03:00

Doamne, ajuta-mă să iert chiar și atunci când totul în mine îmi spune să n-o fac. Eliberează-mă de resentimente atunci când inima mi-e rănită de moarte. Deschide-mi ochii la lucruri ce mă pot vindeca și mângâia, făcându-mă mai puternică. Ţine-mă de mână şi lasă-mă să plâng pe umărul Tău. Du-mă în locuri unde n-am mai fost, așează-mă pe muntele cel mai înalt, ca să văd cât de nebunească e tendința mea de a mă agăța de propria-mi mânie. Arată-mi o frântură din măreţia Ta, ca să fac din ea comoara mea atunci când totul în jur pare să se prăbuşească.

Învață-mă să iau ce e mai bun din împrejurările dureroase ale vieții mele şi să iubesc oamenii care ma rănesc așa cum și Tu ne iubești pe toți, chiar dacă te rănim în fiecare zi cu vorbele, gândurile şi faptele noastre. Dă-mi înțelepciunea de a vedea dincolo de acest moment, de a înţelege şi accepta motivațiile adânci care-i fac pe oameni să-și rănească semenii. Dă-mi puterea să vindec și nu să nimicesc, să mângâi şi nu să distrug, să răsplătesc răul cu bine şi ura cu dragoste.

Şi nu în ultimul rând, întărește-mi credinţa, ca să pot face față încercărilor ce mă așteaptă în viitor. Fă din fiecare experiență o fântână cu apă vie, din care să pot scoate întotdeauna picături de putere şi înţelepciune. Învață-mă alchimia dragostei, care poate să transforme praful şi mâlul în aur curat şi să dea sens tuturor lucrurilor. Pentru că Tu ești singurul meu ajutor și în Tine îmi pun încrederea, acum şi în vecii vecilor.

AMIN

Rugăciune pentru sfârșitul vieții

2009-07-11T10:52:00.003+03:00

Doamne, când lumea mea se va sfârși, vei fi tot lângă mine? La hotarele acestei vieți, mă va călăuzi mâna ta din nou? Oare îmi vei alunga teama din piept și îmi vei alina agonia?

Numai în Tine e speranța mea. Toate temerile mele ascunse le aduc înaintea Ta, pentru că numai tu cunoști adâncurile sufletului meu. Rămâi cu mine până în ultima clipă.

Zi de zi mă gândesc la ce va urma, la lucruri pe care nu le știu și nu le înțeleg, dar care mă înspăimântă. Doamne, ține-mă de mână și nu mă lăsa, iar când totul va fi prea greu de îndurat, strânge-mă la pieptul Tău și cântă-mi cântecul Tău de leagăn.

AMIN

Rugăciunea - o fereastră spre Dumnezeu

2009-07-10T23:21:00.008+03:00

Trăim într-un univers multi-dimensional, plin de uși și ferestre. Rugăciunea e și ea o fereastră. O fereastră spre cer, spre eternitate. Când viața noastră devine o cameră încuiată, în care n-a mai fost aerisit de mult, descoperim această fereastră, o deschidem larg și lăsăm aerul curat să ne inunde sufletul.

Se spune că acolo unde închide o ușă, Dumnezeu deschide o fereastră. Rugăciunea e fereastra care, odată ce o descoperim, rămâne deschisă pentru totdeauna. Oricât de întuneric ar fi în cămăruța noastră, oricât de închis ar fi aerul și de nesănătoasă atmosfera, această fereastră ne stă mereu la dispoziție, gata să ne umple ființa de lumină și aer curat.

Dumnezeu ne-a dat această fereastră ca să ne aducem aminte că, oricât de greu ne-ar fi, nu suntem niciodată singuri. Nu trebuie decât să ne apropiem de ea, să o deschidem larg și să privim dincolo cu credință și speranță. Pentru că dincolo de ea ne așteaptă Cel care ne poate da ajutor în orice împrejurare, Tatăl Nostru din ceruri, Dumnezeu.