Doamne, îndură-te de cei care trec prin suferințe de neimaginat, de cei cu sufletul și trupul în agonie, de cei părăsiți de lume si fără niciun sprijin, de cei tulburați și căzuți pradă deznădejdii, de cei care și-au pierdut orice speranță și pe care oamenii, nici chiar cei mai bineintenționați nu îi mai pot ajuta, atât de mare e abisul din sufletul lor. Ai milă de cei care se agață de orice în disperarea lor, de cei aflați la limita rezistenței si a puterilor, de cei în primejdii de moarte, de cei de la care lumea își întoarce privirea cu groază ca de la un spectacol cu neputință de îndurat.

Doamne, în noaptea grea a încercării lor, adu-le o lumină, întinde-le o mână, deschide-le o cale spre biruință. Pregătește oameni destul de puternici și curajoși ca să nu se înfioare de adâncurile disperării lor ci, având ca armă iubirea Ta salvatoare, să îndrăznească să coboare la nivelul lor și să-i smulgă din abis. Știu că rugăciunea mea nu e decât un strop în ocean, dar am credința că Tu poți folosi și stropul acesta ca să salvezi, să vindeci, să aduci alinare, să învingi răul ce se întinde peste tot în jurul nostru, să faci binele să biruiască prin lucrarea desăvârșită a Duhului Tău.

Doamne, fă de rușine puterea urii si a răului prin dragostea Ta fără hotar, prin harul Tău ce depășește orice închipuire omenească. Și așa cum Fiul Tău a învins ura prin iubire, suferința prin asumarea ei și moartea prin înviere, fă ca și cei pentru care mă rog să-și înalțe ochii spre Tine și să descopere că Tu le ești de ajuns, să găsească în mâna Ta întinsă alinare și putere să învingă. Transformă-le suferința într-o punte spre Tine și fă ca binele să biruiască în inima lor, acum și în vecii vecilor.

Amin

"Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El". (1 Corinteni 2:9)

Priveam spre infinit din umbra unui vis
Și-n mine se năsteau povești ce nu s-au scris.
Și îngerii cântau la margini de abis
Și ochii-mi lăcrimau de dor de paradis.

O, cât de mult mi-e dor în noapte uneori
De clipa fără ceas, de drumul fără pas.
O, cât de mult mi-e dor în taina nopților
De roua ce mereu sclipește-n curcubeu.

Mai sus de orice munți, mai sus de orice văi,
Pornesc cu gând desculț, vrăjit de ochii Tăi.
Departe de pământ, pe țărmul meu din vis
M-opresc acum și plâng de dor de paradis.

Și cât de mult aș vrea s-ascult tăcerea Ta
În care-n veci rămâi Cuvântul cel dintâi.
Ce dor mă poartă iar pe drumul spre-acel far
Din care cerni în noi lumina de apoi.

Din casa mea de lut privesc făr' de-nceput
La tot ce au pierdut strămoșii mei demult.
Și înțeleg privind pe geamu-ntredeschis
Că dorul ce îl simt e dor de paradis.

O, cât de mult mi-e dor de vise-n care zbor
De ploi ce au căzut pe grâul nenăscut.
De-albastrul zărilor, de-oglinda mărilor
În care s-a privit întaiul răsărit.

Și-am auzit apoi un cor de glasuri noi
De-acorduri ce atunci au răsunat prin lunci
Și lira ce acum uitată zace-n drum
La viață s-a trezit vibrând de infinit.

Și cum să pot trăi la fel în lumea gri
Când amintiri mereu îmi spun de curcubeu?
Și cum să pot uita tot ce-am văzut cândva
Prin porți ce s-au deschis cu cheia unui vis?

"Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine." (Psalm 23:4)

În ziua-n care va bate ceasul să fii cu noi,
Când viața-n piept își va frânge glasul, să fii cu noi.
Când vom porni pe cărări străine
Și singuri ca-n clipa dintâi vom rămâne,
În ziua aceea când nu va mai fi mâine,
Să fii cu noi.

Naintea pragului din urmă, să fii cu noi,
Când teama ne va fi prea cruntă, să fii cu noi,
Când vom înseta frânți sub jugul poverii
Și-n cupă va fi doar veninul durerii,
Când Te vom striga la căderea serii,
Să fii cu noi.

Când soarele pe munți va apune, să fii cu noi,
Când va fi târziu pentru orice minune, să fii cu noi,
Când inima ne va fi-n ruine
Și nu va veni nimeni să ne aline,
Când singuri vom sta la răscruci de destine,
Să fii cu noi.

În noaptea-aceea atât de mare să fii cu noi.
Când nu va rămâne-n noi nicio cântare, să fii cu noi.
Și-atunci niciun rău nu ne va atinge
Și umbrele morții nu ne vor înfrânge
Căci tu ești Lumina ce-n veci nu se stinge,
Să fii cu noi.

Și-atunci când totul va fi tăcere, să fii cu noi,
Cântarea noastră de Înviere, să fii cu noi,
Căci Tu ne-ai dat viață, Tu ne-ai dat ființă
Și-un drum spre Tine ne-ai deschis prin credință,
În ceasul din urmă să ne dai / să ne fii biruință,
Să fii cu noi.

Doamne, în noaptea slăbiciunilor noastre puterea Ta strălucește ca lumina zilei. Căci nimic nu-Ți dezvăluie mai tare bunătatea și atotputernicia ca și felul în care oblojești rănile sufletului nostru. Tu nu abandonezi ce a aruncat lumea și nu disprețuiești ce disprețuiește lumea. Ochii Tăi privesc spre vasul frânt și mâna ta se apleacă să culeagă cioburile. Tu faci din ele un vas nou și îl umpli cu apă vie, de dă pe deasupra, și din preaplinul lui potolești setea multor inimi.

Tată, pentru că ne iubești în mijlocul slăbiciunilor noastre, fă din puterea Ta temelia unui nou început în noi și din dragostea Ta avântul ce ne înalță spre Tine. Fă să prindem rădăcini în Tine, pentru ca de acolo să ne tragem seva vieții și să nu mai tânjim după hrana ce ne-o oferă lumea.

Ție îți încredințăm tot ce avem, tot ce suntem. Suntem deja ai Tăi, dar îți mai încredințăm o dată ceea ce îți aparține, ca să Te onorăm și cu alegerea noastră, așa cum ne-ai onorat și Tu cu libertatea de a alege. Ajută-ne să folosim cu înțelepciune darul acestei libertăți, ca pe o cale de întoarcere la Tine - Cel ce ne-ai dat viața și ființa, Cel ce ești singurul liman în care sufletele noastre își găsesc pacea desăvârșită.

Amin

Doamne, fă ca nu eu să-Ți cânt Ție cântecele mele, ci Tu să cânți în mine și prin mine cântecele Tale. Amin

Am văzut soarele răsărind peste munți, lumina slavei ce a spulberat noaptea atâtor suflete. Am văzut cortina ridicându-se peste sfârșitul poveștii ce încă nu s-a scris și am auzit, ca un ecou, cântecul speranței înălțându-se ca un val din oceanul tăcerii.

Și un glas ca de tunet mi-a spus: „Dumnezeu va birui.”

Doamne, în ziua aceea când vei birui, adu-ți aminte de mine. În ziua aceea nu va mai exista decât amintirea mea, amprenta mea întipărită în inima veșniciei... Dar Tu ai puterea să răscumperi dorul meu și să potolești dincolo de timp setea acestei inimi ce te-a iubit și te-a strigat din temnița ei de lut.

Doamne, în ziua aceea când lumina va birui, adu-ți aminte de mine. Ridică-mă din nou și fii răspunsul la întrebarea ce mă doare în această viață.

Pe drumuri pustii rătăcim în amurg
Și umbre adânci ne-mpresoară.
Ne dor năzuinți ce-n tăceri se ascund
Și taina din noi ne-nfioară.

Se nasc întrebări ce nu-și află răspuns,
Și-un răspuns veșnic făr' de-ntrebare,
Cautând printre morți adevărul ascuns,
Suntem surzi la a Vieții chemare.

Cu ce dor Tu ne chemi, cu ce dor Tu ne strigi,
O, Lumină în veci neschimbată!
Cu ce milă ne-aduni, cu ce lacrimi ne plângi,
Când furtuni vor din drum să ne-abată!

Cât de mult te dorim, cât de rar te urmăm!
Nici nu știm că-nsetăm după Tine.
Bem din bălți cu noroi setea să ne-o curmăm,
Când Tu ai apa vieții depline.

Căutăm bucurii prin cenușă și scrum
Și slujim idoli fără suflare,
Când și mierla ce moare uitată în drum
Ție-ți dă cea din urmă cântare.

Și când norii se strâng, ne simțim goi și-n van,
Și nu știm ce știe-ntreaga fire,
Că nici stropul din cer nu-i de Tine orfan,
Ci e lacrima Ta de iubire.

Câte rânduri s-au scris cu lacrimi în cartea vieții pentru ca noi să învățăm calea biruinței! Câte vieți au fost frânte pentru ca noi să învățăm să trăim cu adevărat! Câte pilde ne-a dat Iubirea pentru ca noi să învățăm să iubim deplin!

Să umblăm în lumină, ca să fim vrednici de lumina ce ni s-a dat. Asta ne-a învățat Isus. Nu să creăm instituții și legi, nu să ne justificăm pe noi înșine împroșcând pe alții cu noroi, nu să inventăm noi pricini de poticnire, nu să ucidem Duhul de dragul literei.

Isus ne-a învățat:

Să întindem o mână acolo unde alții dau cu pietre.

 Să îndrăznim să sperăm acolo unde nu se întrevede nicio speranță.

Să fim necruțători cu păcatul dar să-l iubim pe păcătos ca pe noi înșine.

Să iertăm dincolo de orice limită omenească pentru a fi vrednici de Cel mai presus de omenesc.

Să ne ridicăm ochii spre cer pentru a urma chemarea pe care Dumnezeu a zidit-o la temelia sufletului nostru.

Să nu facem nicio concesie răului, nici măcar aceea de a răsplăti răul cu rău.

 Să dăm mai mult decât ni se cere, pentru ca în golul lăsat în urmă de ce am dat, Dumnezeu să reverse comori de apă vie.

Să nu ne credem mai buni și mai sfinți decât alții.

Să nu refuzăm nicio mână întinsă și să nu fim surzi la niciun strigăt de ajutor.

 Să nu stingem fitilul care fumegă, căci poate mâine ne va lumina cărarea.

Să ne rugăm cu inima, nu cu buzele.

Să nu ne îngrijorăm, pentru că Acela ce ne-a dat viața ne va da și cele ce o susțin.

Să nu ne înrobim inima cu lucruri trecătoare, ci să o facem roabă Adevărului, căci numai el o poate elibera.
 
Să încălcăm la nevoie legea din iubire, pentru a împlini legea iubirii.

Să credem că Dumnezeu poate totul și că noi putem totul prin Dumnezeu.

Să fim aproape de aproapele nostru.

Să fim oricând gata să dăm orice pentru a îndrăzni să cerem orice.

Să iertăm mai mult, pentru a da celor din jurul nostru șansa de a iubi mai mult.

Să învățăm cu râvnă, dar să nu uităm niciodată că învățătura fără iubire nu se transformă în înțelepciune.
 
Să cerem orice cu încăpățânarea copiilor, dar să nu uităm să râvnim la bunul cel mai de preț: maturitatea de a putea spune în toate: „Facă-se voia Ta.”

Doamne, în mâinile Tale îi încredințez pe toți cei pe care îi iubesc. Tu știi despre cine îți vorbesc și știi că zi și noapte port pe umeri povara îngrijorării pentru ei. Tu îi cunoști pe fiecare în parte și cunoști trebuințele trupului și sufletului lor. Îngrijește-te de ei ca de copiii Tăi preaiubiți. Păzește-i de ispite și, atât cât se poate, cruță-i de suferințe, iar dacă trebuie să treacă prin ele, pregătește-i dinainte și ține-i de mână până se risipesc norii și se arată soarele.

Doamne, fă ca niciunul dintre cei pentru care te rog să nu se piardă, ci călăuziți de iubirea Ta, să urce treptele desăvârșirii și să devină oameni după inima Ta. Fă-i să cunoască prin har dragostea ce alungă teama și biruința deplină. Arată-le în fiecare zi bunătatea Ta și ajută-i ca prin viața lor și prin tot ceea ce sunt să aducă slavă numelui Tău și lumină celor din jurul lor.

AMIN

La hotarul gândului,
Pe aripa vântului,
Mă opresc să Te caut,
Să Te simt, să Te laud,
Dincolo de mine,
Aproape de Tine,

Șiroi de lacrimi parcă plouă
Din ochii Celui răstignit.
„Astăzi vă dau poruncă nouă:
Iubiți-vă cum v-am iubit.

La masa Ta ne-am strâns, Isuse,

Cu vin și pâine să ne-alini. 

Căci vânturi reci, din zări aduse,

Suspină azi printre măslini.

Doamne, în fiecare zi ne tulbură știri despre crime şi războaie. Suntem martori la violențe de neimaginat și acte de cruzime ce ne îmbolnăvesc sufletul. Inima ne tânjește după pace și sângerează pentru atâtea vieți pierdute sau marcate pentru totdeauna în conflicte absurde şi lupte inutile. ‘Pacea e o utopie’, ne spun cei care adoptă cinismul ca mod de viaţă şi-și ascund visele spulberate în spatele unei atitudini batjocoritoare. Dar ochii noştri se îndreaptă spre Tine și sufletele noastre te caută în întunericul nopții. Îndrăznim să sperăm acolo unde nu e nicio speranță, căci suntem ai Tăi și știm că dragostea Ta e mai tare decât moartea.