Versetul zilei

Rugăciunea clipei

Doamne,


Amin


Saturday, December 6

Nu vă dați bătuți!

Cât mai avem lumina, să ne alipim de lumină. Cât mai putem fi buni, să dăruim bunătate. Cât mai putem schimba ceva, să căutăm fiecare prilej să transformăm răul în bine. Cât mai avem iubire, să o strângem lângă noi ca pe un dar prețios și să o împărțim cu inimă largă. Cât soarele mai răsare în zori de zi, să nu ne pierdem speranța în biruință. Dumnezeu e cu noi. Dumnezeu va birui, și noi prin El. Să ne păstrăm inima curată și să îndrăznim să credem în El chiar și atunci când totul în jurul nostru se fărâmă.

Sunday, January 27

Rugăciunea zilei de azi

Doamne, când inimile noastre nu te pot cuprinde, întinde-ne mâna de dincolo de zare şi învaţă-ne să privim în ochi infinitul. Învaţă-ne să nu ne fie teamă de ce e măreţ şi sfânt, ci să ne temem mai degrabă de micimea din noi şi de mediocritatea din jurul nostru. Învaţă-ne să descoperim ceea ce e ascuns şi adânc şi să pătrundem dincolo de banalitatea vieţii de fiecare zi. Dă-ne puterea să înţelegem rostul şi sensul vieţii noastre, iar atunci când nu le înţelegem, să le căutăm la Tine.

AMIN

Blogosfera CrestinaBlogarama - The Blog Directory Christianity Blogs - Blog Catalog Blog DirectoryBlog Flux DirectoryPromote Your Blog