Versetul zilei

Rugăciunea clipei

Doamne,


Amin


Sunday, December 11

Cântecul, harfa și maestrul

Relația dintre duh și materie presupune întotdeauna o tensiune existențială, o rezistență a acesteia din urmă. Pentru ca un cântec să se nască, harfa are de suferit. Coardele ei sunt scoase din starea lor inițială de relaxare și făcute să vibreze prin ciupire. Dezorientate și cuprinse de panică, ele se avântă înainte și înapoi într-un dans haotic, inegal, încercând cu disperare să-și regăsească echilibrul pierdut.

Dacă harpa s-ar trezi la viață și ar simți ce i se întâmplă, ea s-ar plânge împotriva maestrului și l-ar acuza de cruzime. Dacă nu și-ar cunoaște menirea și nu și-ar auzi propriul cântec, s-ar întreba care e rostul acestei suferințe. Întreg procedeul i s-ar părea o tortură inutilă, gratuită, nedreaptă.

Materia opune întotdeauna rezistență. Ea simte parcă instinctiv că va trebui să sufere pentru ca dulcele cântec al duhului să prindă viață. Suferința harfei e prețul plătit pentru ca o lume întreagă să se poată bucura de geniul maestrului. Atâta timp cât nu intervine asaltul asupra coardelor, cântecul există doar în mintea compozitorului, el e izolat și incomunicabil.

Numai o harfă care își cunoaște menirea și înțelege valoarea propriului cântec va găsi în sine tăria să-și accepte suferința și să aducă slavă Maestrului. La început a fost Cuvântul, și Cuvântul a fost harfa prin care Dumnezeu a ales să-și cânte cântecul încă dinainte de vreme. Și Cuvântul s-a făcut harfă pentru noi, pentru ca armoniile Maestrului să ajungă și la urechea omenească.

Și coardele au fost încordate la maxim, și Harfa s-a frânt, dar cântecul a rămas în lume și el răsună azi în mii și mii de inimi, făcându-și auzite acordurile până la marginile pământului. Mii și mii de harfe omenești îl cântă cu bucurie chiar și în mijlocul celor mai grele suferințe, căci prin el și-au înțeles rostul și și-au asumat rolul pe calea biruinței.

Mi s-a întâmplat de curând...

De regulă îmi place să ascult muzică după ce merg la culcare și adesea adorm cu căștile pe urechi. Legat de asta, mi s-a întâmplat de curând un lucru pe cât de iritant în prima fază, pe atât de amuzant după ce i-am dat de capăt. Cufundându-mă într-un somn nu prea adânc, am continuat să aud muzica prin vis. La un moment dat, ea a început să mă irite și am încercat s-o opresc. Am apăsat butonul magic de la mp3 player, dar fără niciun rezultat.

Am continuat să apăs insistent de mai multe ori, sperând de fiecare dată că voi fi răsplătită, așa cum era de așteptat, cu mult-râvnita tăcere. Nici gând. Văzând că nu am niciun succes cu butonul, am desfăcut carcasa din spate și am scos bateriile. Sfidătoare, muzica a continuat. La această fază, am început deja să-mi pierd răbdarea și să mă întreb ce se întâmplă.

După ce am avut același succes în tentativa de a reduce volumul, am trecut la măsuri mai drastice: am ascuns aparatul sub pernă, sperând să înăbuș astfel amalgamul de sunete din ce în ce mai supărătoare. Niciun rezultat. L-am dus în altă cameră și l-am lăsat acolo, având grijă să închid bine toate ușile în urma mea. Muzica a continuat parcă și mai tare.

Nu știam ce să mai cred. "Nu are niciun sens", mi-am zis. "Ce e de făcut?" Aproape îmi pierdusem orice speranță, când soluția a venit pe neașteptate, punând capăt crizei mele și scoțându-mă din încurcătură: m-am trezit din vis.

Morala? Când nimic nu merge bine, când soluțiile de bun simț nu mai dau roade, când orice strădanie pare în zadar, e poate semn că aveți nevoie de o trezire (spirituală, bineînțeles). :)