Versetul zilei

Rugăciunea clipei

Doamne,


Amin


Monday, October 24

Mireasma zorilor

Păsările simt apropierea zorilor înainte ca prima rază de lumină să-și facă apariția. Când întunericul e cel mai dens și niciun semn nu vestește încă destrămarea lui, ele simt în aer o adiere tainică, aducând cu ea o mireasmă de departe, un parfum ca un fior de nedescris. Dulceața acestui parfum le umple sufletele de bucurie și din preaplinul bucuriei lor își încep cântecul.

Trilurile păsărilor sunt rugăciunea lor de mulțumire pentru minunea ivirii zorilor. Îndrăgostite de soare, de lumină, ele înțeleg înaintea celorlalte viețuitoare că noaptea e o cortină care cade doar ca să se ridice iar, că întunericul primește putere pentru o vreme, doar pentru ca, lăsând apoi loc luminii, să îi dezvăluie și mai mult splendoarea și gloria cerească.

Sufletul credincios e și el o pasăre cântătoare, preaslăvind prin noaptea vieții apropierea unor zori pe care alții nu le văd, chemând cu dor aprins biruința luminii asupra tenebrelor ce par pentru moment stăpânitoare. Sufletul omenesc s-a născut ca să simtă această mireasmă, ca ea să îi parfumeze cântările cu dorul cel mai sfânt și mai curat: dorul de veșnicie, dorul de Dumnezeu.

Friday, October 21

Rugăciune pentru iertare

Doamne, am greșit înaintea Ta și, în nebunia mea, m-am ascuns de Tine, ca și când Tu nu ai cunoaște adâncurile inimii mele! În vinovăția mea, am încercat să fug de Tine, ca și când Tu nu ai fi pretutindeni și ochii Tăi nu ar vedea peste tot! Dar însăși conștiința mea mi-e judecător și Duhul din mine aduce mărturie împotriva mea. Cu cât mă ascund mai mult, cu atât simt mai acut apăsarea păcatului meu și povara vinovăției mele.

De aceea vin azi înaintea Ta cu frică și cu cutremur, îmi deschid inima și îți mărturisesc tot ce am greșit față de Tine și de aproapele meu nu numai cu fapta și cu vorba, ci și cu intenția și cu gândul meu cel mai lăuntric. Nu am cuvinte să mă justific, doar lacrimi să-mi plâng întinarea, și pentru izvorul acestor lacrimi Te slăvesc, Doamne, ca pe un Tată bun și iubitor, căci chiar și ele sunt mai mult decât merit.

Doamne, dă-mi har să pot să-ți cer iertare și tărie să nu fug de pedeapsa ce mi se cuvine, ci să îmi asum orice suferință ca pe un preț mult prea mic în fața iubirii Tale. Căci ce aș fi eu, Tată, fără iubirea Ta, și cine ar mai da sens existenței mele dacă Tu ai pleca de lângă mine? Nu lăsa păcatul meu să mă îndepărteze de prezența Ta, nici vinovăția mea să-mi stingă dorul aprins după Tine!

Doamne, Tu ești un Dumnezeu al iubirii și al iertării, fă din orice păcat mărturisit o punte către Tine și adu roade bune chiar și din sămânța rea a poticnirilor și rătăcirilor mele. Știu că Tu poți face asta și cred că în bunătatea Ta o vei face. Căci numai Tu ai puterea să să ne eliberezi de sub povara apăsătoare a păcatului și să ne transformi în oameni noi după inima Ta.

Amin




Saturday, October 15

Fericiți cei ce plâng

Dumnezeu a pus dorul de El la temelia sufletului nostru. Omul care își cunoaște sufletul știe două lucruri: că e mai puțin decât ar vrea să fie și că în puținul acesta se ascunde un infinit de dorință. În finitul ființei lui e un infinit de tânjire, în cuprinsul ei un necuprins de dor după necuprins.

Foamea sufletului e un semn că s-a răscolit în noi chipul și imaginea după care am fost creați și că acest chip tânjește după modelul său. Leacul pentru foame e hrana. Leacul pentru sete e apa. Leacul pentru acest dor al sufletului e Dumnezeu.

Numai cunoașterea lui Dumnezeu și apropierea de El ne poate da senzația umplerii acestui gol. Orice substitut parțial merge numai până la un punct, după care rămânem parcă și mai flămânzi, și mai însetați.

Dumnezeu ne cheamă în multe feluri: prin glasul prorocilor, prin Cuvântul scris, prin predici și învățături, dar mai cu seamă prin șoapta Duhului, prin golul din noi ce se cere umplut, prin setea de necuprins, prin dorul infinit de un sens care să ne transfigureze viața.

Când ne rugăm cu lacrimi pentru apa care poate potoli această sete, lacrimile se transformă în făclii ce ne luminează calea. Fiecare lacrimă devine o torță a Duhului Sfânt și atâta timp cât avem lacrimi curate, nu ne putem rătăci și nici nu putem fi prea departe de Dumnezeu.

"Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia."

În orice plâns se ascunde o mângâiere, în orice lacrimă un izvor de binecuvântare. Chiar și atunci când plângem pentru lucruri lipsite de importanță, să ne dăm șansa de a ne aminti de dorul infinit din noi și să transformăm orice lacrimă într-o punte către Dumnezeu.





Tuesday, October 11

Rugăciunea sufletului deznădăjduit

Doamne, eu nu văd decât pietre de poticnire și valuri învolburate în fața mea. Eu nu aud decât vuietul furtunii și urletul fiarelor ce pândesc în întuneric. Eu nu simt decât miros de păcat și de moarte în jurul meu. Dar în toate acestea am o mângâiere: credința că Tu ești mai presus decât gândurile și simțirile mele și că la Tine totul este posibil.

Totul în mine e limită. Totul în mine e zbatere. Dar Tu ești libertatea ce dă aripi sufletului meu chiar și în cea mai neagră deznădejde. Acolo unde ești Tu, e zbor și lumină, lanțurile cad, tenebrele se risipesc, furtunile se potolesc. Acolo unde ești Tu, e paradisul. Fără Tine nu e decât iad și nimicnicie.

Doamne, când sufletul mi-e slăbit de încercări, când edificiul credinței mi se clatină din temelii, fă din însăși necredința mea o punte către Tine. Când mă las copleșită de disperare și drumul dinaintea mea îmi pare întunecat, fă din însăși disperarea mea o treaptă nevăzută spre lumină.

Doamne, nu-Ți cer decât să lucrezi așa cum știi Tu, să deschizi larg poarta bunătății Tale și să mă atragi spre Tine. Să mă ridici din vâltoarea valurilor și să mă duci pe stânca spre care, lipsită de aripi cum sunt, încerc zadarnic să mă înalț singură. Să-mi umpli viața de har și sufletul de lumină. Și peste furtuna încercărilor mele să înalți mereu curcubeul credinței, nădejdii și al iubirii.

Amin

Cântecul lui Dumnezeu

Dumnezeu ne-a dat triluri de ciocârlii și privighetori dar și cotcodăcit de găini și croncănit de ciori. Firii pământești îi vine ușor să iubească trilul și să urască croncănitul. Dar sufletul îndrăgostit de Dumnezeu iubește în tril prezența Lui iar în croncănit absența Sa.

Prezent sau absent, vădit sau ascuns, Dumnezeu trebuie să rămână întotdeauna țelul suprem al iubirii noastre și dorul nostru cel mai adânc. Nimic din ceea ce vedem, auzim și simțim nu trebuie să ne despartă de El, ci să ne apropie.

Să îl iubim cu toată ființa, și atunci tril și croncănit, armonie și dezacord vor conlucra toate să ne dezvăluie sub masca lor iluzorie cântecul fără de seamăn al Lui.

Blogosfera CrestinaBlogarama - The Blog Directory Christianity Blogs - Blog Catalog Blog DirectoryBlog Flux DirectoryPromote Your Blog