Versetul zilei

Rugăciunea clipei

Doamne,


Amin


Saturday, February 25

Rugăciune la temeri și îngrijorări

Doamne, eu nu nu știu nici ce sunt, nici ce pot, nici care sunt limitele mele. Știu doar că Tu ești dorul suprem al sufletului meu și credința în Tine e bunul meu cel mai de preț.

Eu nu știu ce înseamnă pentru mine viitorul și dacă voi avea puterea să-l înfrunt, dar știu că oricând și oriunde, în orice împrejurare, dacă-mi voi lăsa gândul să se înalțe spre Tine, voi fi salvată.

Mă dor atâtea temeri și îngrijorări, mă chinuie atâtea perspective cumplite când cu imaginația ridic vălul de pe oglinda posibilităților. Dar știu că Tu știi totul și poți totul, și mai știu că Tu ești iubire și că în iubirea Ta ne-ai promis că vei fi cu noi până la sfârșit.

De promisiunea Ta mă agăț ca de un colac de salvare când valurile amenință să mă acopere. Ea e izvorul nesecat ce curge prin pustie, stingând în veci focul mistuitor al fricii și îndoielilor.

De cuvântul Tău viu îmi leg inima ca de un legământ veșnic și mă rog Ție să duci la bun sfârșit lucrarea Ta.

Să fii totul în mine, pentru ca nimic din ceea ce sunt să nu-mi abată pașii de pe cărarea spre Tine. Să nu mă lași, să nu mă lași, Doamne, până nu mă vei duce cu bine acasă, în împărăția Ta.

Amin




Thursday, February 23

Rugăciune pentru lucrătorii lui Dumnezeu

Doamne, îndură-Te de ai Tăi, de cei pe care i-ai chemat să împlinească lucrarea Ta pe pământ. De cei legați prin legătura tainică a Duhului Sfânt. De luptătorii pentru dreptate și adevăr.

De cei ce în fiecare zi se roagă zicând 'Vie împărăția Ta'. De cei ce, cu inima tot mai curată, privesc spre cer, așteptând cu dor în suflet venirea Ta.

De cei ce văd rana de moarte a acestei lumi și le sângerează inima pentru ea. De cei ce, conștienți de întunericul veacului acestuia, se străduiesc să țină aprinsă lumânarea credinței, a speranței și a dragostei.

De cei ce mai cred în puritate pentru că Te-au cunoscut pe Tine, cel neîntinat în veci. De cei ce mai cred în iubire, pentru că Te-au cunoscut pe Tine, adevărata măsură a iubirii nemăsurate.

De toți aleșii Tăi ai milă, Doamne, și desăvârșește lucrarea pe care ai început-o în ei și prin ei. Dă-le putere să fie adevărate lumini în lume.

Iartă-le greșelile pe care, oameni fiind, le-au săvârșit și curățește de orice murdărie sufletul lor. Vindecă-le neputințele și păzește-i de orice rău pierzător de suflet. Fii cu ei în încercări și dă-le tăria să reziste ispitei.

Umple-i de Duhul Sfânt, ca să fie călăuziți și mângâiați în orice vreme.

Dumnezeule adevărat, fă ca prin ei multă lume să ajungă să Te cunoască, să vină la Tine și să-și mântuiască sufletele.

Amin




Blogosfera CrestinaBlogarama - The Blog Directory Christianity Blogs - Blog Catalog Blog DirectoryBlog Flux DirectoryPromote Your Blog