Versetul zilei

Rugăciunea clipei

Doamne,


Amin


Saturday, October 15

Fericiți cei ce plâng

Dumnezeu a pus dorul de El la temelia sufletului nostru. Omul care își cunoaște sufletul știe două lucruri: că e mai puțin decât ar vrea să fie și că în puținul acesta se ascunde un infinit de dorință. În finitul ființei lui e un infinit de tânjire, în cuprinsul ei un necuprins de dor după necuprins.

Foamea sufletului e un semn că s-a răscolit în noi chipul și imaginea după care am fost creați și că acest chip tânjește după modelul său. Leacul pentru foame e hrana. Leacul pentru sete e apa. Leacul pentru acest dor al sufletului e Dumnezeu.

Numai cunoașterea lui Dumnezeu și apropierea de El ne poate da senzația umplerii acestui gol. Orice substitut parțial merge numai până la un punct, după care rămânem parcă și mai flămânzi, și mai însetați.

Dumnezeu ne cheamă în multe feluri: prin glasul prorocilor, prin Cuvântul scris, prin predici și învățături, dar mai cu seamă prin șoapta Duhului, prin golul din noi ce se cere umplut, prin setea de necuprins, prin dorul infinit de un sens care să ne transfigureze viața.

Când ne rugăm cu lacrimi pentru apa care poate potoli această sete, lacrimile se transformă în făclii ce ne luminează calea. Fiecare lacrimă devine o torță a Duhului Sfânt și atâta timp cât avem lacrimi curate, nu ne putem rătăci și nici nu putem fi prea departe de Dumnezeu.

"Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia."

În orice plâns se ascunde o mângâiere, în orice lacrimă un izvor de binecuvântare. Chiar și atunci când plângem pentru lucruri lipsite de importanță, să ne dăm șansa de a ne aminti de dorul infinit din noi și să transformăm orice lacrimă într-o punte către Dumnezeu.