Perseverenţa în rugăciune

La baza oricărei relații stă comunicarea. Rugăciunea e un mod de comunicare cu Dumnezeu. Când iubim pe cineva, dorim să comunicăm cu acea persoană cât mai mult și cât mai deplin posibil. De aceea e esenţial pentru relația noastră cu Dumnezeu să ne rugăm în fiecare zi.


Există perioade în viaţa noastră când neglijăm acest aspect. Uneori din comoditate sau pentru că suntem prinși cu alte treburi. Alteori pentru că nu găsim în noi destule resurse să ne rugăm. Dar indiferent care ar fi motivul, de fiecare dată avem senzaţia că rupem o relaţie, că îi întoarcem spatele lui Dumnezeu.

Apoi vine o vreme când simţim nevoia să reluăm vechea legătură. Dar nu e atât de uşor pe cât credem. Sentimentul de înstrăinare pe care îl simțim la început e ca o prăpastia între noi și Cel cu care vrem să comunicăm. Cuvintele vin, dar nu fără luptă. E necesară o perioadă de adaptare înainte de a atinge nivelul spiritual de dinainte. Lipsa antrenamentului duce la lipsa performanţelor.

O bună relaţie cu Dumnezeu necesită mult antrenament în rugăciune. E atât de uşor să spui: „Astăzi am să-mi iau o pauză.” Dar mâine situaţia se înrăutăţeşte, poimâine şi mai şi, şi tot aşa. Iar când în cele din urmă simţi nevoia să te rogi din nou, îţi dai seama că te-ai îndepărtat mai mult decât credeai.

În concluzie, chiar şi atunci când nu simţi nevoia să te rogi, fă un efort. E la fel de important ca spălatul pe dinţi sau dușul de dimineaţă. Efortul tău nu va rămâne nerăsplătit. S-ar putea ca la sfârşitul rugăciunii să-ţi dai seama că inima ta e plină din nou de credinţă şi râvnă arzătoare.