Am plâns

Am plâns şi vise şi flori,
Şi lumini şi dureri şi morminte,
Am plâns stropi de ploaie şi nori
Şi neputincioase cuvinte.

Am plâns şi-ntrebări şi tăceri,
Şi frânturi de răspuns rătăcite,
Am plâns pentru azi, pentru ieri,
Trecuturi în mâine trăite.
Am plâns şi noroc şi destin,
Şi luptă şi dor şi tânjire,
Am plâns şi petale şi flori,
Şi vânt, curcubeu şi-mplinire.
Am plâns şi cărări şi popas,
Şi taine în ochi de înalturi,
Şi stele ce cad fără glas
Şi valuri ce-aleargă în salturi.
Şi tot ce-a rămas neiubit
Şi tot ce-i pierdut în vecie,
Şi teama de-a fi fericit
Pe drumul spre negre sicrie.
Şi ochii ce-au plâns lâng-ai mei,
Tăcând sau dând glas nou tăcerii,
Şi iarba şi tremurul ei,
Şi roua, oglindă durerii.
Am plâns tot ce-I vechi, tot ce-I nou,
Şi crudul cuvânt “niciodată”
Şi puiul ce moare în ou
Şi fata ce moare curată.
Şi ochii ce nu pot vedea,
Urechea ce nu mai ascultă,
Şi raza şi fulgul de nea
Şi înţelepciunea prea multă.
Şi păsări ce triluie-n crâng
În limbile lor neştiute
Şi tot ce e tainic şi sfânt,
Privirea sfioaselor ciute.
Lumina ce curge în văi,
Furtuna ce zguduie lumea,
Şi lacrima ochilot tăi,
Credinţa ce naşte minunea.
Am plâns tot ce poate fi plâns,
Plângând totul plânsam nimicul,
Şi glasul nenăscutului mânz
Şi grâul ce-şi unduie spicul.
Am plâns dorul de infinit
Şi moartea trăirii din mine
Şi tot ce-a rămas neiubit
Şi plânsu-te-am, Doamne, pe Tine.
Şi stau şi mă-ntreb ce-a rămas
Neplâns în tăcerea adâncă
Şi cărei dureri mă vrei glas
De vreme ce nu mă iei încă.