Oglinda intunecoasa

„Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea față în față. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaște deplin, așa cum am fost și eu cunoscut pe deplin.” (1 Cor.13:12)

Oglinzile folosite în Corint pe vremea lui Pavel nu erau atât de fidele realității ca oglinzile din zilele noastre. Ele erau fabricate din metal și asigurau o reflecție întunecoasă, destul cât să se poată distinge trăsăturile unui chip în linii mari, dar făcând să se piardă mult din claritate și detalii. Am putea spune că oglinzile din acea perioadă erau mai puțin pentru ca oamenii să se vadă exact așa cum sunt și mai mult pentru ca ei să-și poată face o idee despre cum arată.


Toată lumea are o idee despre lumea în care trăim. Fiecare are teoria lui despre originea și scopul vieții, despre apariția omului, despre menirea noastră pe pământ. Majoritatea aderă la teoriile altora, iar câțiva – mai puțini la număr – își formează propriile teorii bazate pe experiență și cercetare. Dar adevărul este că nimeni nu știe cu adevărat. Avem intuiția unor lucruri și cunoștință despre altele, dar nu putem spune că știm destul pentru a explica toate misterele ce ne înconjoară.

Universul în care trăim e ca un puzzle. Putem pune anumite piese în așa fel încât să se potrivească, dar întotdeauna vom avea alte piese lipsă. Pavel însă ne spune că va veni o vreme când vom cunoaște tot adevărul și nimic nu va rămâne ascuns. Atunci vom vedea puzzle-ul ca un întreg și nu doar sub formă de piese disparate. Atunci se va ridica vălul ce acoperă misterele vieții și vom putea privi „față în față” răspunsul la toate întrebările noastre.

Nu e nimic rău în a căuta răspunsuri și soluții. Sau cum zic unii, Dumnezeu ne-a dat mintea să o folosim. Dar pentru a evita frustrarea de a privi mereu într-o oglindă întunecoasă, trebuie să învățăm să luăm viața așa cum e și să o trăim fără să ne punem întotdeauna întrebări sau să încercăm să-i descifrăm misterele.
Prin exemplul și vorbele Lui, Isus ne învață că există cel puțin trei lucruri mai importante decât „a înțelege”: „a crede”, „a face” și „a iubi”. A crede - pentru că prin credință avem speranță și credința ne poate ajuta să înfăptuim lucruri mari. A face – pentru că e mai de preț zâmbetul pe care un gest sau o faptă de-a noastră îl aduce pe chipul cuiva decât o mie de cărți citite. A iubi – pentru că dragostea sfidează timpul și ne transpune în eternitate , fiind singura virtute care va rămâne până la sfârșit și dincolo de el.