Versetul zilei

Rugăciunea clipei

Doamne,


Amin


Sunday, July 19

Suferinta lui Iov sau avantajul tacerii

„Și au șezut pe pământ lânga el șapte zile și șapte nopți, fără să-i spună o vorbă, căci vedeau cât de mare îi este durerea.” Iov 2:13

Există dureri în care orice cuvânt e de prisos. Atunci când pierdem pe cineva drag sau trecem printr-o suferință care ne răvășește sufletul, nimic din ceea ce ne-ar spune cei dragi nu ne poate ajuta. Toate sfaturile și sugestiile par frivole iar consolările sună a predici. Cartea lui Iov, din care am luat citatul de mai sus, ne învață câteva lucruri esențiale despre suferința omenească. În primul rând, ea ne învață că într-o asemenea situație tăcerea e de aur.


Șapte zile și șapte nopți au stat prietenii lui Iov fără să-i spună o vorbă, pentru că vedeau cât de mare îi este durerea. Pare puțin exagerat, cel puțin pentru zilele noastre. Care dintre noi am petrece șapte zile cu un prieten îndurerat fără să-i adresăm niciun cuvânt? Dar acest lucru ne dă măsura suferinței lui Iov, o suferință greu de îndurat, pe care niciun sfat și nicio mângâiere venită din partea oamenilor nu putea s-o aline.

De ce e bine să alegem tăcerea? Vedem din aceeași carte a Vechiului Testament că atunci când prietenii lui Iov au hotărât în cele din urmă să vorbească, vorbele lor n-au făcut decât să mărească și mai mult deznădejdea și tulburarea prietenului lor. Și asta din două motive. În primul rând pentru că, deși majoritatea argumentelor lor au fost solide și perfect valide, ele au venit într-un moment în care prietenul lor nu avea nevoie de argumente. Și câți dintre noi n-am simțit oare acest lucru într-un anumit moment al vieții noastre? Câți dintre noi n-am simțit nevoia să spunem cel puțin o dată în viață „Nu de predici am nevoie acum”?

Al doilea motiv pentru care sfaturile și argumentele prietenilor lui Iov au avut efectul contrar așteptărilor e că ele nu au adus nimic nou. E probabil un alt sentiment pe care mulți dintre noi îl recunoaștem. Când vor să ne consoleze, cunoscuții și apropiații noștri fie folosesc anumite formule consacrate, fie spun ceea ce cred ei că vrem să auzim. Și cel mai adesea niciuna din aceste metode nu funcționează. Oamenii sunt rareori originali în astfel de situații. Și ultimul lucru de care avem nevoie când suntem copleșiți de durere e să auzim maxime pe care le știm deja și afirmații pe care poate ne luptăm să le acceptăm la momentul respectiv.

Prietenii lui Iov sunt plini de intenții bune dar nu au tactul și subtilitatea necesară pentru a face față nevoilor prietenului lor în suferință. Ei cred că aducând argumente raționale, vor reuși să schimbe atitudinea și starea de spirit a lui Iov. Și într-o dezbatere teologică la rece, poate metoda lor ar fi funcționat. Dar ceea ce nu știu ei e că rațiunea nu-și are locul în durere. Prin însăși esența ei, suferința distruge în om orice rațiune, aruncându-l într-un univers ostil și absurd, unde toate edificiile familiare se prăbușesc. Greșeala celor trei prieteni e că încearcă să dea o replică intelectuală la o nevoie emoțională.

Singurul răspuns pe care-l așteaptă Iov și care ar putea să-i aducă alinare e răspunsul lui Dumnezeu. Dumnezeu e cel căruia îi adresează întrebările și plângerile lui, pentru că numai El cunoaște toate aspectele problemei. Cei trei prieteni încearcă să-i ofere răspunsuri în numele lui Dumnezeu, dar fără autoritatea Acestuia. Tăcerea, însoțită de un gest cald și plin de afecțiune precum o strângere de mână sau o îmbrățișare, are mai mare putere tocmai pentru că e o replică emoțională la o nevoie emoțională. Să lăsăm răspunsurile divine în seama lui Dumnezeu și să dăruim iubirea în modurile cele mai profund omenești pe care ni le-a pus El la dispoziție.

0 comments: