Ce ne-a învățat Isus...

Câte rânduri s-au scris cu lacrimi în cartea vieții pentru ca noi să învățăm calea biruinței! Câte vieți au fost frânte pentru ca noi să învățăm să trăim cu adevărat! Câte pilde ne-a dat Iubirea pentru ca noi să învățăm să iubim deplin!

Să umblăm în lumină, ca să fim vrednici de lumina ce ni s-a dat. Asta ne-a învățat Isus. Nu să creăm instituții și legi, nu să ne justificăm pe noi înșine împroșcând pe alții cu noroi, nu să inventăm noi pricini de poticnire, nu să ucidem Duhul de dragul literei.

Isus ne-a învățat:

Să întindem o mână acolo unde alții dau cu pietre.

 Să îndrăznim să sperăm acolo unde nu se întrevede nicio speranță.

Să fim necruțători cu păcatul dar să-l iubim pe păcătos ca pe noi înșine.

Să iertăm dincolo de orice limită omenească pentru a fi vrednici de Cel mai presus de omenesc.

Să ne ridicăm ochii spre cer pentru a urma chemarea pe care Dumnezeu a zidit-o la temelia sufletului nostru.

Să nu facem nicio concesie răului, nici măcar aceea de a răsplăti răul cu rău.

 Să dăm mai mult decât ni se cere, pentru ca în golul lăsat în urmă de ce am dat, Dumnezeu să reverse comori de apă vie.

Să nu ne credem mai buni și mai sfinți decât alții.

Să nu refuzăm nicio mână întinsă și să nu fim surzi la niciun strigăt de ajutor.

 Să nu stingem fitilul care fumegă, căci poate mâine ne va lumina cărarea.

Să ne rugăm cu inima, nu cu buzele.

Să nu ne îngrijorăm, pentru că Acela ce ne-a dat viața ne va da și cele ce o susțin.

Să nu ne înrobim inima cu lucruri trecătoare, ci să o facem roabă Adevărului, căci numai el o poate elibera.
 
Să încălcăm la nevoie legea din iubire, pentru a împlini legea iubirii.

Să credem că Dumnezeu poate totul și că noi putem totul prin Dumnezeu.

Să fim aproape de aproapele nostru.

Să fim oricând gata să dăm orice pentru a îndrăzni să cerem orice.

Să iertăm mai mult, pentru a da celor din jurul nostru șansa de a iubi mai mult.

Să învățăm cu râvnă, dar să nu uităm niciodată că învățătura fără iubire nu se transformă în înțelepciune.
 
Să cerem orice cu încăpățânarea copiilor, dar să nu uităm să râvnim la bunul cel mai de preț: maturitatea de a putea spune în toate: „Facă-se voia Ta.”