Un vers scris de mâna lui Dumnezeu

1 aprilie, anul de har 2002

Poate că trebuie să mi se-ntâmple tot felul de lucruri neplăcute ca să scriu. Mi s-a dat un timp, un loc şi un instrument de scris. Oare asta să fie menirea mea? Dar pentru cine scriu, dacă nu citeşte nimeni? Dacă toată lumea trece paralel şi eu îmi urmez drumul meu pe care nu-l ştie nimeni?

Sau poate există undeva o legătură cu altceva şi legătura aceasta se realizează fără ştirea mea. Undeva se înoadă fire tainice, se potrivesc piese de domino, se sfârşesc simfonii neterminate. Iar eu nu sunt decât o notă, un vers, un acord. La urma urmei, totul este poezie. Lumea este poezie în stare genuină.

Sunt un vers scris de mâna lui Dumnezeu. Dar aş vrea să citesc întreg poemul, Doamne, ce să fac cu un singur vers? Uneori, partea poate cuprinde în ea întregul, sămânţa poartă în sine planta care va creşte din ea, fiecare om e un microcosmos, şi totuşi încă nu sunt destul de iniţiată ca să pătrund dintr-un singur vers sensul întregului poem.

3 octombrie 2002

Intimitatea cu lucrurile dragi. Focul în casă. Gândul că totul e bine. Că Dumnezeu veghează asupra noastră, asupra întregii familii. Că undeva arde o lumânare. E totul prea frumos. Miros de iarnă bogată, de sărbători cu colinde şi oameni de zăpadă.