Pilda fiului risipitor sau iubirea fara limite a unui tata

„Cand era inca departe, tatal sau l-a vazut si i s-a facut mila de el, a alergat de a cazut pe grumazul lui si l-a sarutat mult.” (Luca 15:20)

Cine poate măsura câtă dragoste ascunde o inimă de tată? Poate cei care sunteți părinți și aveți copii plecați peste hotare vă puteți imagina drama sufletească a unui părinte ce-și așteaptă copiii plecați în lumea largă. Cu câtă speranță privește bătrânul în zare și cât de tare îi bate inima de fiecare dată când aude pași apropiindu-se sau zărește câte o umbră pe cărări.


Gingășia sentimentelor unui tată pentru copilul său e greu de exprimat în cuvinte. Ea e unul dintre acele lucruri care capătă sens numai atunci când sunt trăite, o experiență existențială imposibil de descris. Și cine poate măsura bucuria părintelui atunci când fiul risipitor se întoarce acasă? Lumina și duioșia ce se revarsă ca un râu peste zăgazul sufletului, dând sens dintr-o dată întregului univers ce până nu demult părea trist, gol și pustiu.

Dacă un om e capabil de asemenea sentimente mărețe și profunde, cu cât mai mare e dragostea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, al tuturor, atunci când un fiu rătăcit își găsește drumul spre casă. Ca simpli muritori, nu ne putem imagina felul de a simți al Creatorului decât raportându-l la propria noastră experiență. Știm că suntem creați după chipul și asemănarea Lui, deci orice durere și bucurie a noastră e amplificată la intensități inimaginabile în inima Tatălui nostru ceresc.

Auzim mereu în biserici și nu numai vorbindu-se despre dragostea lui Dumnezeu. Dar de atâtea ori vorbele „răstignesc” adevărul, transformându-l în formule și clișee. De aici până la a ucide sensul nu mai e decât un pas. De atâtea ori ne plafonăm la cuvinte și uităm să privim la ceea ce e dincolo de ele. Pilda fiului rătăcitor ne dă prilejul să „înviem” în sufletul nostru una dintre cele mai fundamentale adevăruri ale credinței creștine – dragostea infinită și necondiționată a lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi.

Bucuria cu care tatăl își primește fiul, gingășia și iubirea lui fără margini, generozitatea cu care e gata să-i dea totul într-o clipă, fără zgârcenie sau șovăială, cu inima largă și fără niciun resentiment pentru durerea și dezamăgirea din trecut sunt ilustrări admirabile ale atitudinii lui Dumnezeu în fața tuturor fiilor risipitori ai acestei lumi.

Dumnezeu e gata să ne primească fără reproșuri și mustrări. Intenția lui nu e să ne facă să ne simțim vinovați pentru păcatele din trecut sau să fim chinuiți de remușcări. El își deschide larg brațele spre fiecare dintre noi, gata să uite și să ierte totul. Și nu numai atât. El e gata să ne dea totul. Fără zgârcenie, cu mâna largă.

La fel ca tatăl din pilda fiului risipitor, Tat[l nostru din ceruri nu dă cu jumătate de măsură. Reticența nu e una din trăsăturile lui. Indiferent de ceea ce am fost sau am făcut, el e gata să ne schimbe viața din temelii, să ne reînnoiască întreaga ființă, să ne tranforme în chip minunat în oameni vrednici de dragostea Lui. În aceasta constă puterea transformatoare a harului și biruința iubirii asupra păcatului și a morții.