Versetul zilei

Rugăciunea clipei

Doamne,


Amin


Thursday, December 8

Cultivarea iubirii de Dumnezeu

Secretul păcii interioare și al fericirii de durată e cultivarea iubirii de Dumnezeu. Sămânța acestei iubiri e semănată de însuși Dumnezeu în lutul sufletul nostru, noi nu trebuie decât să privim spre El cu nădejde și dragoste, așteptând zi după zi ploaia Lui aducătoare de rod și lumina Lui dătătoare de viață. Vine o vreme când devenim destul de maturi spiritual ca să înțelegem că numai ce iubim ne poate salva, că numai iubirea are un efect profund și durabil asupra sufletului nostru, mai puternic chiar decât frica. De aceea e foarte important ce iubim.

Lumea noastră se rezumă la dorință și simțire. Chiar dacă nu putem alege întotdeauna ce simțim (ca în cazul unei depresii sau al unei dureri fizice), avem un cuvânt de spus în alegerea direcției spre care vrem să se îndrepte iubirea noastră. Fericirea adevărată începe cu credința că Dumnezeu e demn de iubit, că merită să ne ancorăm în El dorul și avântul sufletului nostru. Cu ajutorul Lui, nu va trebui să așteptăm mult ca această credință să devină încredințare.

Un mare secret al fericirii e să învățăm să fim mai puțin ceea ce simțim și mai mult ceea ce iubim. Să lăsăm iubirea să ne modeleze simțirea, și nu invers. Fără Dumnezeu, acest lucru e greu, aproape imposibil. De aceea iubirile omenești adesea se destramă. Dar cu Dumnezeu totul e posibil.

Când sunt singur și mi-e sete, sunt singur cu setea mea. Când mi-e sete cu Dumnezeu, împart cu El setea mea iar El împarte cu mine apa Lui. Așa mi-e sete numai pe jumătate, căci o parte din mine se răcorește deja la izvorul Lui. Când sunt singur și nu am nimic, cu adevărat nu am nimic. Când nu am nimic, dar sunt cu Dumnezeu, nimicul meu e inundat de preaplinul Lui și pot spune că am totul, pentru că am părtășie cu Cel care are totul. Când sufăr singur, sunt singur cu suferința mea și această singurătate îmi mărește suferința. Când sufăr cu Dumnezeu, sufăr și mă bucur în același timp, căci suferința mea e doar un râuleț ce se revarsă în marea eternei bucurii și devine una cu ea.

Orice relație e un schimb. Îi dau lui Dumnezeu sărăcia mea, suferința mea, iar El îmi dă în schimb bogăția Lui, pacea Lui. Mă golesc pe mine de mine însămi ca să mă umplu cu Duhul sfânt. Iubirea distruge zidurile despărțitoare, șuvoiul ei ia pe sus zăgazul ce l-am pus la intrarea sufletului nostru și ne lasă deschiși și vulnerabili la tot ce vine din partea Celui pe care îl iubim.

Răul din noi e ca o baltă de apă stătută, ca o cameră cu ferestrele închise, în care nu s-a mai aerisit de ani de zile. Atunci când canalul comunicării cu Dumnezeu e blocat, pe măsură ce trece timpul, apa devine tot mai stătută și aerul din cameră tot mai închis. Vine o vreme când ele devin insuportabile și atunci nu ne mai rămân decât două soluții: să ne împrospătăm de la sursa vieții sau să ne pierdem. Să deschidem larg ferestrele, să lăsăm ploaia să se reverse în torente peste fiecare ochi de apă stătută sau să murim intoxicați de propria otravă.

Aceasta e alegerea ce ne stă înainte. Cultivarea iubirii de Dumnezeu e grija de a avea mereu fereastra deschisă spre El, de a nu lăsa să se risipească nicio picătură de ploaie, nicio rază de lumină, nicio adiere de vânt pe care El o trimite spre noi. Privind înspre noi înșine, vedem doar întunericul din noi. Privind mereu spre El, vom vedea lumina Lui.

0 comments: