Versetul zilei

Rugăciunea clipei

Doamne,


Amin


Wednesday, July 15

Apostolul Andrei sau lectia umilintei

Deși Evanghelia ne spune că apostolul Andrei a fost primul care l-a căutat și l-a urmat pe Isus, în niciun pasaj biblic el nu e menționat în capul listei de ucenici. Cunoscut îndeobște ca „fratele lui Simon Petru”, el pare să rămână mereu în umbra fratelui său, eclipsat de personalitatea acestuia. Petru e întotdeauna pe primul loc iar Andrei pe al doilea.


Conștient că fratele său are calități pe care el nu le posedă, Andrei nu-și dispută nicio clipă întâietatea. Deși vede că Petru ocupă un loc de seamă între ucenicii lui Isus, el acceptă acest lucru cu seninătate și nu face caz de faptul că, dacă n-ar fi fost el, poate acesta nici n-ar fi ajuns să-l cunoască pe Isus.

Portretul lui Andrei se conturează subtil pe parcursul celor patru evanghelii. Îl vedem mai întâi mergând după Isus și chemându-și fratele cu memorabila mărturisire de credință „L-am găsit pe Mesia!”. Îl regăsim apoi într-un alt episod descoperindu-l și ducându-l la Isus pe băiatul din mulțime care avea la el cinci pâini și doi pești. Și tot el îi conduce la Domnul pe grecii întâlniți în Ierusalim, care-și exprimă dorința de-l întâlni pe Isus.

De patru ori îl vedem pe Andrei în acțiune și de fiecare dată făcând același lucru: aducând pe cineva la Isus: pe sine, pe Simon Petru, pe băiețelul din mulțime și pe grecii din Ierusalim. Deși nu e decât un om simplu, care nu râvnește la glorie și recunoaștere, el are un rol de necontestat în desfășurarea evenimentelor, rol pe care și-l adumă cu smerenie și mult bun simț.

Din exemplul lui Andrei putem învăța că Dumnezeu are un scop și un plan pentru viața fiecăruia dintre noi și că adesea oamenii umili și neînsemnați, cei ce lucrează destoinic din umbră au un rol la fel de important ca și eroii ce ne atrag atenția. Nu putem fi cu toții eroi dar putem face puținul ce depinde de noi cu râvnă, smerenie și devotament. Să nu uităm că, oricât de neînsemnat ar părea acest puțin, în marea schemă a lucrurilor știută numai de Dumnezeu, el poate avea ecouri mai adânci decât am îndrăzni să visăm vreodată.

0 comments:

Blogosfera CrestinaBlogarama - The Blog Directory Christianity Blogs - Blog Catalog Blog DirectoryBlog Flux DirectoryPromote Your Blog