Trestia franta si fitilul are fumega

„Nu va frânge o trestie ruptă, și nici nu va stinge un fitil care fumegă, până va face să biruie judecata.” (Mat.12:20)

O trestie ruptă mai are șanse să devină întreagă? Un fitil care fumegă mai are șanse să se aprindă la loc și să ardă cu flacără? Mulți ar răspunse că nu. Dar nu și Dumnezeu. La El nimic nu e cu neputință. În acest adevăr e speranța și tăria multora. El dă putere multor inimi să reziste în vâltoarea vieții chiar și atunci când totul pare pierdut și să se ridice de la pământ când nimeni n-ar mai crede că ar putea-o face.


Sunt oameni pe care lumea îi consideră pierduți cu desăvârșire; oameni care, la fel ca trestia ruptă și fitilul care fumegă, nu mai au nicio șansă în ochii celorlalți. Cuvintele lui Isus din acest pasaj ne arată că Dumnezeu nu gândește așa. În fața lui niciun suflet nu e cu desăvârșire pierdut. Pentru oricine mai există o șansă și a o distruge e un păcat mai mare decât multe păcate pe care le considerăm strigătoare la cer.

Să nu nimicim prin vorbele sau faptele noastre șansele de vindecare ale celor condamnați la moarte sigură de lume. Prin credință se pot face minuni și prin iubire chiar și cea mai decăzută inimă se poate ridica la starea de har. Maica Tereza spunea că „dacă judecăm oamenii, nu mai avem timp să-i iubim.”

Să alegem întotdeauna calea care zidește, nu pe cea a distrugerii. Ori de câte ori simțim nevoia să judecăm și ezităm să dăruim iubirea, spunându-ne că omul respectiv nu e vrednic de ea, să ne spunem că ea ar putea fi ultima șansă de mântuire a acelui suflet.