Versetul zilei

Rugăciunea clipei

Doamne,


Amin


Friday, December 4

Rugaciune pentru o viata traita cu Dumnezeu

Doamne, cât de aproape ești de cei cu inima curată! Când sufletul meu a strigat către Tine în noaptea cea adâncă, ai venit lângă mine și m-ai mângâiat cum își mângâie o mamă fiul plângând.


Dragostea Ta m-a învăluit ca o plapumă caldă în nopțile geroase și m-a ferit de frigul vieții. M-am cuibărit la pieptul Tău și am plâns cu lacrimi grele de căință și de mulțumire. Căință pentru greșelile mele, mulțumire pentru bunătatea Ta.

Te-am rugat să rămâi lângă mine și să nu mă părăsești niciodată. Să ții aprinsă lumânarea credinței, speranței și iubirii în sufletul meu. Să mă călăuzești cu mâna Ta și să lucrezi la desăvârșirea ființei mele.

Să împlinești în viața mea voia Ta cea sfântă. Să aduci mângâiere și prin mine unei lumi în nevoie. Să mă faci un vas de apă vie pentru buzele celor însetați. Să mă înveți să folosesc darurile primite de la tine pentru binele celor din jurul meu și să fac lumina Ta să se oglindească în lume.

Te-ai oferit să-mi porți povara, pentru ca inima mea să poată zburda liberă ca pasărea. Ajută-mă să sădesc și în alte inimi speranța, setea de adevăr și dorul libertății depline pe care numai Tu o poți dărui.

Amin

1 comments:

Unknown said...

Iti multumesc mult pentru rugaciuni,am gasit cateva care mi-au bucurat sufletul.
Sarbatori fericite!
Maica Domnului sa te lumineze.Doamne ajuta.

Blogosfera CrestinaBlogarama - The Blog Directory Christianity Blogs - Blog Catalog Blog DirectoryBlog Flux DirectoryPromote Your Blog