Psalm

Doamne,
Vreau să trăiesc cu adevărat
Vreau să fiu fericită
Vreau toate acele lucruri care te fac să simţi că viaţa e un miracol
Să simt că nici o clipă care trece nu e pierdută.

Că nimic nu e zadarnic.
Că totul are un rost.
Că totul e minunat.
Doamne, ascultă-mă!
Din adâncul sufletului strig către Tine.
De pe acele cărări pe care rătăcesc adeseori, dar pe care Tu le cunoşti mai bine decât oricine.
Sunt bolnavă de viaţă. Dar o iubesc, pentru că e darul Tău pentru mine.
Fă din sensibilitatea aceasta un har, nu o slăbiciune. Ştiu că Tu poţi. Ştiu că Tu eşti minunat. Ajută-mă să mă folosesc de darurile Tale. Să nu mă pierd. Să nu las nimic din ce e bun în mine să se piardă.
Doamne, Tu eşti umbrela mea albastră.
Când grindina vieţii loveşte în jur, mă adăpostesc sub ea şi nici un rău nu mă atinge.
Tu mă adăposteşti de ploaie şi de vânt...De foc şi de cutremur...De toate lucrurile de care mi-e teamă.
Rămâi lângă mine.
Chiar dacă eşti atât de imprevizibil uneori, chiar dacă sunt clipe în care nu înţeleg ce vrei de la mine şi clipe în care mi se pare că te ascunzi intenţionat ca să te caut, ca într-un joc de-a v-aţi ascunselea. Te iubesc pentru că eşti imprevizibil. Şi pentru că oriunde eşti Tu, e viaţă de calitate. Nu la mâna a doua, nu cu jumătăţi de măsură. Harul Tău e deplin şi întregeşte acolo unde lipseşte ceva, cu Tine totul devine un întreg, un cerc absolut, o sferă perfectă. Şi ochii aceştia slabi, bâjbâind în întuneric învaţă încă de aici să privească eternitatea.