http://www.christianphotos.net/
„În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica; pentru că frica are cu ea pedeapsa şi cine se teme n-a fost făcut desăvârşit în dragoste.” (1 Ioan 4:18)
Într-una din emisiunile lui de la radio „Dialog întredeschis”, doctorul Cristian Andrei a făcut o afirmaţie care m-a pus pe gânduri mult timp după aceea. Nu mai ţin minte exact cuvintele lui, dar ideea era că sentimentul care ne domină şi care predomină în viaţa noastră este frica şi că ea se găseşte, într-o formă mai mult sau mai puţin evidentă, în spatele tuturor deciziilor şi acţiunilor noastre. Întotdeauna ne e frică de ceva. Frică de durere. Frică de singurătate. Frică de ridicol. Frică de bătrâneţe. Frică de sărăcie. Frică de moarte. Comform acestei teorii, suntem o specie condamnată să trăiască sub imboldul unei frici permanente, care îşi schimbă doar obiectul şi ne guvernează fiecare mişcare, fiecare act, fiecare alegere.
Doamne, potoleşte zbuciumul din mine. Purifică-mi sufletul şi desăvârşeşte lucrarea pe care ai început-o în viaţa mea. Curăţă grădina de buruieni ca să poată creşte din nou florile.
1. Apropie-te de Dumnezeu cu îndrăzneală. Dacă simţi că nu ai destulă, nu te îngrijora. Cere şi ţi se va da.
2. Apropie-te de Dumnezeu cu credinţă. Dacă simţi că nu ai destulă, nu te îngrijora. Credinţa e singurul lucru pentru care te poţi ruga fără credinţă.
3. Apropie-te de Dumnezeu cu lacrimi. Dacă simţi că ţi-s ochii secaţi, nu te îngrijora. Lacrimile vor veni atunci când Dumnezeu va topi gheaţa din jurul inimii tale.
La baza oricărei relații stă comunicarea. Rugăciunea e un mod de comunicare cu Dumnezeu. Când iubim pe cineva, dorim să comunicăm cu acea persoană cât mai mult și cât mai deplin posibil. De aceea e esenţial pentru relația noastră cu Dumnezeu să ne rugăm în fiecare zi.
Am plâns şi vise şi flori,
Şi lumini şi dureri şi morminte,
Am plâns stropi de ploaie şi nori
Şi neputincioase cuvinte.
Menirea noastră e să facem ca lumina să fie întotdeauna cu un pas înaintea întunericului.
Rugăciunea este şi ea, ca şi lacrimile, o artă, un algoritm, o punte de stabilire a unei legături. Dacă se încadrează în configuraţia corectă, dacă cele două elemente ale relaţiei se completează reciproc, se creează un spaţiu privilegiat, de perfectă armonie. Dacă nu, dacă scapă ceva, undeva, se creează un surplus sau o lacună. Cea mai mare descoperire pe care am făcut-o după accident e că între energia mea şi energia lui Dumnezeu se poate stabili un raport de complementaritate. Cu un efort care nu depăşeşte posibilităţile impuse de limitele omeneşti.
Există amintiri ce trec
Şi amintiri care rămân.
Există vise de o clipă
Ce-ascund în ele un destin.
8 octombrie 2002
E oare o întâmplare că astăzi l-am întâlnit pe stradă pe domnul M.? Tocmai astăzi, când am fost atât de departe de ceea ce eram pe vremea când dl M. juca în viaţa mea rolul pe care îl joacă acum A. Aş vrea să înţeleg dialectica vieţii mele. De ce am ajuns aici, de ce am făcut această întorsătură de 180 grade? Şi câte astfel de întorsături voi mai face de acum înainte, de fiecare dată când voi simţi că trebuie să o iau de la capăt?
uon tnâmăp iunu a iş uon rec iunu aeranipmâtnî nî erim nu ac iuL aeramehc al işei av eleraos iş işela iec urtnep emerved iam eliroz amehc av iş rolimul aetpaon atrucs av asăl av en un lunmoD rad iulusupa aniat ion nî miţmis tiţnifsa al e eleraos epaorpa ed tâta e aeraresnî tişrâfs iş tupecnî ed ărăf ănimul ătsaeca nî tot cseiărt ăs egela şa tupecnî al ed lutot uai ăs iş ătad o csan iam ăm ăs if ra ăcad tnâfS iuluhuD la ulpmet nu e aem aţniif ăc urtnep csednâg iş tmis iş cseiărt ăc urtnep enim urtnep tişrâvăs a-el erac ep etanunim elirurcul etaot urtnep uezenmuD iul csemuţlum iî ătanunim e aţaiv
Împreunează-ţi mâinile, copilă,
Căci e târziu şi noaptea s-a lăsat,
Şi lupi flămânzi în liniştea tiptilă
Rânjesc cu ochi lucioşi ca un păcat.
Undeva, la capătul acestui drum, trebuie să existe o lumină. O simt în fiecare noapte când mă trezesc şi mă apropiu de mine însămi...înduioşată, cu lacrimi în ochi, cu conştiinţa că port ceva extrem de fragil şi de sensibil pe dinăuntru... ceva care vibrează la cea mai mică atingere. O vioară care poate naşte acorduri sublime dacă e bine acordată, dacă mâna maestrului e destul de îndemânatică, mintea destul de subtilă, sufletul destul de profund.
Doamne, îţi mulţumesc pentru dimineaţa aceasta, în care toate grijile şi necazurile de ieri par la mii de ani lumină distanţă. Îţi mulţumesc pentru timpul de somn şi de odihnă pe care ni l-ai dat ca să ne eliberăm mintea de toate deşeurile zilei. Îţi mulţumesc pentru fiecare nou început, pentru fiecare nou drum, pentru fiecare nou vis. Îţi mulţumesc pentru că, oricât de mult am suferi seara, există întotdeauna o dimineaţă când luăm totul de la capăt, găsind în noi puterea de a ierta şi a uita.
