Versetul zilei

Rugăciunea clipei

Doamne,


Amin


Tuesday, July 14

Despre milostenie sau bucuria gesturilor marunte

Ce înseamnă a fi milostiv? A hrăni pe cei flămânzi, a oferi adăpost celor fără casă, a cerceta pe cei bolnavi. A-ți întinde mâna spre cei săraci și sărmani, spre cei orbi, șchiopi și nefericiți. A da celor în nevoie. Toate acestea sunt ilustrări extraordinare ale compasiunii puse în practică. Dar ce putem face noi aici, acum, pentru a ne dovedi milostivi?


Dăruiește cu generozitate și ajută din toată inima ori de câte ori ai ocazia. Cel mai ușor lucru e să găsești în jurul tău oameni care au nevoie de ajutor. De multe ori nici nu trebuie să-i cauți, că te găsesc ei. De la a face cumpărături pentru vecinul care tocmai s-a întors acasă după o operație până la a oferi un algocalmin colegului de serviciu care are o durere de cap, ocazii de a ajuta se găsesc la fiecare pas și trebuie să ne gândim că, oricât ni s-ar părea de mărunte și de neînsemnate, ele pot însemna enorm de mult pentru cei în cauză.

În „Povestea boabelor de diamant” de Charles Perrault, fata cea bună îi dăruiește un strop de apă din cofa ei unei bătrâne sărmane și aproape oarbe pe care o întâlnește la fântână. Bătrâna se dovedește a fi o zână bună și o răsplătește făcând ca fiecare vorbă a ei să fie însoțită de un diamant. A doua zi sora vitregă pleacă și ea la fântână în speranța de a o întâlni pe bătrână. Dar în locul acesteia apare o o tânără și frumoasă prințesă, care îi cere și ea un strop de apă. Raționamentul fetei e: „Nu e nici bătrână, nici săracă, atunci la ce bun să-i dau apă?” Finalul poate îl știți. Prințesa e tot zâna cea bună, care o pedepsește ca fiecare vorbă să-i fie însoțită de un șarpe și fiecare geamăt de o broască.

Morala e ușor de dedus. Nu trebuie să așteptăm ocazii mărețe ca să ne dovedim compasiunea față de semenii noștri. Sau cum zice Maica Tereza, „În această viață nu putem face lucruri mari. Putem face doar lucruri mici cu o dragoste mare.” Dumnezeu nu ne cere să fim eroi, ci slujitori umili în împrejurările cele mai banale și aparent lipsite de glorie. Să-i tratăm cu același respect și decență pe toți oamenii și să nu pregetăm să oferim milostenie și ajutor în cele mai neînsemnate situații.

0 comments:

Blogosfera CrestinaBlogarama - The Blog Directory Christianity Blogs - Blog Catalog Blog DirectoryBlog Flux DirectoryPromote Your Blog