Despre rabdare

Răbdarea nu e niciodată un lucru uşor. Dar probabil cel mai dificil aspect al ei este în relaţie cu cei din jurul nostru. „Iubirea îndelung rabdă”, ne spune apostolul Pavel în faimosul pasaj din 1 Corinteni. Ni se cere să iubim cu o dragoste plină de răbdare chiar și atunci când ne e greu să îndurăm suferințele pe care ni le provoacă semenii noștri.


De ce trebuie să avem răbdare unii cu alții? Răspunsul e atât de simplu: Ca să urmăm exemplul Tatălui ceresc, care are atâta răbdare cu noi. Dacă nu am face așa, ne-am dovedi ca și robul din pilda lui Isus care a fost iertat de datorie dar nu a iertat la rândul lui. Sau nu ne-am dovedi vrednici de cuvintele din rugăciunea Tatăl nostru „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri.”

Atunci când ți se oferă iertare și răbdare, ești dator să oferi și tu iertare și răbdare altora. Și cu cât experimentezi mai mult și mai profund răbdarea lui Dumnezeu, cu atât vei găsi mai multă putere în tine să poți răbda la rândul tău. Putem oferi dragoste, pentru că ni s-a oferit dragoste și nu oferim dintr-un pustiu, ci din preaplinul unei inimi binecuvântate de Dumnezeu.

În al doilea rând trebuie să ne dovedim răbdători pentru că numai astfel cei din jurul nostru îl vor putea vedea pe Cristos în vorbele și în faptele noastre. Suntem chemați să urmăm exemplul Domnului și să oglindim lumina și dragostea lui Dumnezeu prin însăși viața noastră. Trebuie să ne punem mereu întrebarea: „Ce le spun celorlalți faptele și atitudinea mea despre dragostea lui Dumnezeu?”

În al treilea rând, dar nu cel din urmă, viața a dovedit că lipsa de răbdare duce adesea la greșeli ireparabile. Iar greșelile duc la regrete. Și nimic nu e mai dureros în această viață ca o conștiință chinuită de regrete. Cineva a spus odată că „regretele sunt iadul” și metafora lui nu e departe de adevăr. A trăi cu un regret e adesea mai cumplit decât a trăi cu o boală sau o suferință fizică.

Răbdarea nu e un lucru ușor, dar e o roadă a Duhului, o calitate pe care Dumnezeu vrea s-o dezvoltăm în viețile noastre. De aceea, ori de câte ori ne aflăm la capătul răbdării, să nu disperăm, ci să venim plini de credință și speranță înaintea Lui și El ne va da umple inima de noi resurse.